În urmă cu o lună, Mihai Găinușă se plângea pe rețelele de socializare că un hoț a intrat în curtea casei sale și i-a furat bicicleta. Fostul Cârcotaș ajutorul Poliției, dar și pe cel al prietenilor săi virtuali pentru prinderea respectivului. Minunea s-a întâmplat chiar în prag de Crăciun și Găinușă a revenit cu detalii despre prinderea hoțului.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
În luna noiembrie, Mihai Găinușă postase pe rețelele de socializare că un hoț i-a furat bicicleta din curtea casei. Mai mult decât atât, acesta a încărcat și imagini cu bărbatul care i-a luat bunul și a plecat cu el. 'Mi s-a furat bicicleta. E una simplă. Și metoda e simplă. Poate-l știe cineva', a scris, atunci, Găinușă.
Bărbatul nu a știut că este filmat de camerele de supraveghere, iar acum fostul prezentator de la Prima TV încearcă să-l identifice.
În imagini se vede cum un bărbat s-a plimbat puțin prin fața gardului, s-a uitat în stânga și în dreapta, iar apoi a sărit gardul. După doar câteva secunde, acesta a deschis poarta liniștit și a ieșit. S-a urcat pe bicicletă și a plecat.
Potrivit Wowbiz.ro, bărbatul a fost prins de polițiștii din cadrul secției 17 de Poliție. Bărbatul care a pătruns ilegal pe proprietatea lui Mihai Găinușă și a sustras bicicleta ar putea primi o pedeapsă între 6 luni și 3 ani de închisoare, amenda penală fiind cea mai mică pedeapsă pe care o poate primi.
Cum a fost prins hoțul care i-a furat bicicleta lui Mihai Găinușă
Hoțul a fost plasat în arest preventiv și a fost trimis în judecată într-un proces în care fostul prezentator de la Prima TV apare ca parte vătămată.
Citește și: Anamaria Prodan a ajuns în Top Capital, cu o avere între 40 și 60 milioane de dolari „Am investit în…’
Citește și: Alexandra și Codruț de la Puterea Dragostei s-au despărțit din nou:„Am venit acasă și ne-am certat pe…’
Bărbatul care a furat bicicleta ieșise din închisoare în urmă cu un an și jumătate, după ce a fost condamnat pentru furt calificat. În anul 2014, acesta furase o mașină marca Dacia 1310, împreună cu alte două persoane.
'Surpriză-Surpriză! Mulțumesc secției 17 Poliție! Au prins hoțul și mi-au recuperat bicicleta. Vă întrebați cum? Și eu am întrebat. Au urmărit traseul hoțului cu ajutorul camerelor de la case, instituții etc.
Au ajuns în Rahova unde gagiul a vândut-o instant cu 200.
Recidivist. (Mulțumim, Dragnea, pentru recursul compensatoriu). Nu vă mai temeți de cip. Oricum suntem toți filați 24/24. Dacă ești cinstit, asta nu contează. Încă o dată, nu-mi vine să cred, dar mulțumesc Poliției Române', a scris Mihai Găinușă.
Fostul prezentator de la Cronica Cârcotașilor a decis să renunțe la televiziune și a revenit în radio. Acesta prezintă matinalul la Național FM, alături de Oana Paraschiv, de la 7.00 la 10.00.