Cum a fost surprins Smiley în metrou. Pe rețelele de socializare, Smiley a publicat câteva imagini din timpul unei călătorii cu metroul prin București. Artistul a reușit să stârnească admirația urmăritorilor săi, care s-au arătat surprinși de modestia de care acesta dă dovadă. Iată fotografiile cu Smiley în mijlocul de transport în comun!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Cum a fost surprins Smiley în metrou. Fără doar și poate, Smiley este unul dintre cei mai cunoscuți și bine cotați artiști de la noi din țară. Dincolo de cariera muzicală, soțul Ginei Pistol este jurat în emisiunea „Vocea României' și prezentator la „Românii au talent', speculându-se că încasează de la Pro TV 50.000 de euro pe lună. La veniturile artistului, se mai adaugă și profitul pe care îl obține din firmele Ha Ha Ha Production, Ha Ha Ha Music Production şi IV Clothing. Zilele trecute, Smiley a fost surprins în metrou, circulând prin București, iar urmăritorii săi au fost surprinși să-l vadă în această ipostază. Mulți au spus că gestul lui denotă multă modestie, în ciuda notorietății și succesului de care se bucură.
Citește și: Smiley, gest neașteptat față de Theo Rose: „Arată decolteul'. Reacția artistei a devenit virală
Cum a fost fotografiat Smiley în metrou
În mediul online, Smiley a publicat câteva imagini din timpul unei călătorii cu metroul. Nu este prima dată când artistul călătorește într-un mijloc de transport public, căci un episod similar s-a petrecut și în 2019, când a fost surprins în stația Titan, în compania unor prieteni.
„Am fost la metrou și mi-a plăcut. (…) La ce stație coborâm azi?', a scris artistul pe rețelele de socializare.
Imediat după publicarea imaginilor, reacțiile urmăritorilor nu au întârziat să apară: „Ce om mare și de succes și totuși așa de simplu în metrou, fără costum și cravată, fără fițe. De asta te iubește toată lumea! Super om', „Piteșteanul nostru talentat', „Actorii din filme călătoresc cu mijloace de transport și sunt în siguranță. E simplu să fii modest!', „Ne place simplitatea ta! Multă simpatie și admirație! Baftă multă în realizări', „N-am văzut niciodată un artist în metrou sau prin București. Poate circul eu prea des cu mașina?!'.
Smiley, declarații despre noul sezon „Vocea României'
Cât de curând, va avea loc premiera emisiunii „Vocea României', sezon 11. Smiley a făcut o declarație neașteptată despre sezonul anterior al show-ului, când a împărțit scaunul dublu cu Theo Rose, susținând că este nemulțumit de rezultate.
„Sezonul trecut… nu ştiu, cred că am fost un pic distras. Sper foarte tare să găsesc vocea care va câştiga Vocea României', a spus Smiley.
Chiar și așa, antrenorul de la „Vocea României' este pregătit pentru următorul sezon și speră că viitorii participanți vor revoluționa industria muzicală: „Mi-aș dori voci interesante, personaje interesante, artiști care să aibă ceva de spus, care sa revoluționeze muzica românească'.
Sursa foto: Facebook