Pe 30 iulie, Elena Gheorghe și Cornel Ene vor împlini 20 de ani de relație. Într-un interviu emoționant, artista a povestit cum a debutat povestea lor de iubire, din care au rezultat doi copii. Ea a făcut primul pas și a ales un moment inedit pentru a-i mărturisi soțului ei, care îi era coleg de trupă pe atunci, că are sentimente puternice pentru el. S-a întâmplat pe malul mării, după miezul nopții, într-un cadru deosebit de romantic.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI
Elena Gheorghe și soțul ei, Cornel, sunt căsătoriți de 12 ani și au împreună doi copii – Nicholas și Amelie. Viețile lor s-au intersectat cu aproape două decenii în urmă, iar din prieteni buni au devenit soț și soție. Sensibilă și romantică, artista a povestit cum a luat naștere povestea lor de dragoste.
Citește și: Adrian Minune a cântat la nunta fiicei sale, Adriana: „E cea mai fericită'. Karmen, sora ei, a plâns la eveniment, pe scenă, în timp ce interpreta valsul mirilor
Cum a început relația dintre Elena Gheorghe și soțul ei, Cornel Ene
Pentru că se apropie aniversarea de 20 de ani a relației, Elena Gheorghe s-a întors în timp și a relatat momentul când i-a mărturisit dragostea soțului ei. Pe atunci, artista făcea parte din trupa Mandinga, iar Cornel Ene îi era coleg. Era ziua ei de naștere, iar în timpul unei plimbări pe plajă și-a luat inima în dinți și i-a spus ce simte pentru el.
„20 de ani se vor împlini fix pe 30 iulie, când este și ziua mea, pentru că atunci cumva s-a întâmplat să zicem da. Eram la mare, noi ne plăceam de câteva luni. Nu îndrăznea niciunul să facă primul pas. De ziua mea au venit toți colegii. Cred că mai spre final așa, era 2.00 noaptea, eram la Vox Maris și i-am spus: hai să ne plimbăm. Am luat-o pe plajă și i-am spus că îl plac mai mult decât ca pe un coleg, el a zis că și el simte la fel și cam asta a fost. Bine, normal, că a fost mai romantic așa în ceea ce am simțit și în ceea ce s-a întâmplat, dar am zis-o pe repede înainte’, a povestit artista pentru ciao.ro.
„Era cel mai bun prieten al meu’
Astăzi, la aproape 20 de ani distanță, Elena Gheorghe e fericită că a făcut primul pas în relație. Alături de Cornel Ene trăiește o poveste de iubire demnă de un scenariu de film. Au împreună doi copii – Nicholas Răzvan (născut în anul 2013) și Amelie Nicole (născută în anul 2017).
„A fost inițiativa mea, am fost destul de îndrăzneață, dar mă bucur că am avut îndrăzneală și curaj atunci, deși eu întotdeauna am așteptat să fiu curtată, să nu fac eu primul pas. Așa am simțit. Eram de mult timp prieteni foarte buni. Era – pot să spun – cel mai bun prieten al meu. Îi spuneam și de bune și de rele și el la fel mie. Și am simțit că suntem mai mult de atât’, a precizat ea.
Elena Gheorghe se pregătește să lanseze o nouă piesă
Artista are în față o vară plină și se pregătește să lanseze cea mai nouă piesă a ei.
„După colaborarea cu Mandinga cu piesa Așa cum ești tu’, o să urmeze o nouă piesă pe care o voi lansa la sfârșit de vară. Am un întreg album pe care îl voi lansa în septembrie, o să facem frumos cu lansare de album, așa cum se făcea o dată. Eu țin la chestia asta și cred că pentru un artist contează să marchezi la un timp cu o lansare de album. Deci cam asta am ca idee și ca plan. Și tot atunci o să merg într-un turneu în România cu acest nou album’, a conchis cântăreața.
Sursa foto: Facebook