Mihai Morar a slăbit 15 kilograme în 12 luni, perioadă considerată mult prea lungă pentru cei care vor să-şi subţieze rapid silueta. Însă, prezentatorul TV nu a ţinut o dietă proporiu-zisă, ci şi-a schimbat stilul de viaţă din toate punctele de vedere, iar acum se simte mult mai bine în pielea lui.
Mihai Morar nu recomandă dietele stricte şi nici pe cele minune, pentru că, spune el, fiecare persoană are nevoie de un regim personalizat, în funcţie de program, stil de viaţă, stare de sănătate.
Am un regim alimentar echilibrat. Mănânc de toate: carne, carbohidraţi, legume. Părerea mea este că dietele nu ar trebui să fie ţinute din cărţi, deoarece programul fiecărei persoane diferă. De exemplu, seara am arderile mai mari pentru că termin programul de lucru la ora 22:00. Aşa că mai mănânc câte ceva, cum ar fi brânză sau mere', spune Mihai Morar.
Mihai Morar s-a oprit din slăbit
Noutatea stilului de viaţă adoptat în ultimii doi ani constă nu doar implantul de păr și slăbit, dar şi în aplecarea către sport şi nu atunci când îşi aduce aminte, ci de minim trei ori pe săptămână. Vedeta Antena Stars spune că face exerciţii pentru toate grupele de muşchi, sub atenta supraveghere a unui instructor. Morar consideră că a ajuns la greutatea ideală şi nu vrea să mai slăbească, ci doar să-şi tonifieze musculatura.
„Nu sunt bolnav, nu am ţinut diete minune, nu m-am înfometat, nu mi-am pus viaţa sau sănătatea în pericol. E, pur şi simplu, noua mea viaţă. Cu sau fără 15 kilograme în minus. E mai puţin important. Ceea ce contează e că mă simt din ce în ce mai „Eu'… Pe exterior', dar mai ales „pe interior'', a scris Mihai Morar pe contul de socializare.