Cum a trecut Misha peste divorțul de Connect-R. Cine se ocupă acum de educația Mayei / EXCLUSIV

 Stamen Diana
.

Un personaj intrigant. O femeie frumoasă și o solistă talentată, prezentă, cu sau fără voia ei, în mass-media de ani buni, dar despre care nu știm mai nimic. După divorțul de Connect-R, Misha pare că a înflorit! Are un nou look, extrem de îndrăzneț, a început să își sublinieze senzualitatea, este mamă full time și lucrează de zor pentru a reveni în forță pe piața muzicală.

Prin urmare, ne-am gândit imediat că un shooting cu ea, în VIVA!, ar fi extrem de potrivit. A răspuns timid la telefon, iar în momentul în care i-am exprimat intențiile a părut ușor temătoare. Nu ne cunoșteam, m-am gândit că acesta este motivul… Ulterior, s-a arătat încântată de idee, însă și-a exprimat dorința de a nu vorbi despre divorț, un subiect pe care, ce-i drept, l-a ocolit  total, până acum. Și am bătut palma, întrucât nu partenerul, fie el fost sau actual, este cel care definește existența și caracterul unei femei…

Acum, au trecut doar câteva luni de la divorț… Cum au fost aceste câteva luni pentru tine?

Nu au trecut doar câteva luni, a trecut un an și câteva luni. Au trecut câteva luni de când a fost totul făcut public. Bineînțeles că viața mea s-a schimbat, dar am încercat să-mi canalizez puțina energie pe care o aveam atât pe Maya, cât și pe carieră, și pot spune că deja încep să mă simt mai bine.

Cum este să fii mamă singură?

Nu e ușor să fii mamă singură, dar nici imposibil… Sunt femei care cresc singure trei-patru copii…

Un divorț nu este ușor pentru nimeni, mai ales atunci când, în familie, există și copii. Poți să dai un sfat tinerelor mame aflate într-o situație similară cu a ta?

Din păcate, nu pot da sfaturi nimănui, când vine vorba despre familie și copii. Asta implică mai multe lucruri… Sentimente, obli-gații… Fiecare face cum consideră că este mai bine atât pentru ea (mama) cât și pentru copil/copii.

Te ajută cineva la crește-rea fetiței, acum?

Mă ajută uneori mama. O dată la câteva săptămâni, vine de la Galați și mai stă cu Maya sau o chem eu când am nevoie. În rest, stau eu cu ea, nu avem bonă.

Interviul integral și fotografiile le puteți vedea în noul număr al revistei VIVA!, disponibil la toate punctele de difuzare a presei.

Citește și: Misha, primul interviu după divorțul de CONNECT-R: 'Nu m-am gândit la nimic. Eram îndrăgostită'

FOTO: Alexandru Roșieanu

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton