Cum a ajuns Anda Sârbei să joace serialul în "Lasă-mă, îmi place! Camera 609", de la Antena 1. Adevărul despre relația cu Matei Negrescu: „Nu cred în dragoste la prima vedere. Poate doar în îndragosteală” / EXCLUSIV

 Miniosu Alexandra
.

Chiar dacă sintagma „talentata actriță din noul val pare un clișeu, Anda Sârbei, pe care o vom vedea curând în serialul „Lasă-mă, îmi place! Camera 609 (Antena 1) chiar așa este. La 24 de ani, Anda, care nu este la primul său serial, de data aceasta va fi protagonistă. Am vrut să aflăm, așadar, cât mai multe despre spumoasa comedie romantică, dar și despre cea care îi dă viață Evei, pentru că despre simpatica actriță vom auzi tot mai des… Iată cum a ajuns Anda Sârbei să facă parte din serialul Lasă-mă, îmi place! Camera 609, de la Antena 1, dar și ce spune despre relația cu Matei Negrescu!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Filmezi acum pentru „Lasă-mă, îmi place! Camera 609, serial care va fi difuzat la Antena 1. Povestește-mi puțin, te rog, despre acest nou proiect din care faci parte! Cum a fost la casting, cum decurg filmările, ce te-a fascinat cel mai mult până acum?

Castingul a fost unul atipic pentru mine. Castingurile la care mai participasem s-au întins pe o perioadă mai mare de timp. Aici au fost două zile intense, în care am lucrat peste 9 ore pe zi. Primeam noi secvențe, le învățam și imediat intram la probă.

Mă bucur de fiecare zi de filmare, încerc să îmi testez limitele, pentru că e prima oară când am un volum atât de mare într-un proiect. Încerc să găsesc un echilibru între seriozitate și relaxare.

anda-sarbei-1anda-sarbei-1

Citește și: Cine e Anda Sârbei, actrița din serialul Vlad, care l-a pălmuit pe Bebe Cotimanis

Citește și: Mara Ciubotaru a plecat de la emisiunea Visuri la Cheie. De ce a rupt contractul cu Pro TV: „Decizia a fost în egalitate de ambele părți”

Citește și: „Alți artiști au avut versuri la fel de rele. Este rasism la adresa mea”. Prima reacție a lui Gheboasă, după amenda Jandarmeriei, pentru versurile obscene de pe scena Untold

Citește și: „Cozi interminabile, prețuri exagerate și aglomerație peste măsură”. Cum a fost vacanța Mirelei Vaida cu cei trei copii la Disneyland Paris

Cum a ajuns Anda Sârbei să joace serialul în Lasă-mă, îmi place! Camera 609, de la Antena 1

Ce-mi poți spune despre Eva, rolul tău din „Lasă-mă, îmi place! Camera 609? Cât de mult te asemeni cu personajul pe care îl interpretezi?

Eva este fata serioasă a familiei Georgescu. Vrea să își atingă visurile prin forțe proprii, fără compromisuri. Vine dintr-o familie modestă, însă mama și surorile ei reușesc să mențină o atmosferă bună în casă, sunt pline de viață și umor, gata oricând să treacă peste probleme.

Ne asemănăm surprinzător de mult, de la modul de gândire la tipul de umor și lucruri mici, cum ar fi că se gâdilă foarte tare sau că nu știe să mănânce cu bețele – am învățat între timp, la filmare, amândouă. (râde) În schimb, nu aș acționa mereu ca ea. Dar mai multe vă las să descoperiţi de la ea, pe parcurs.

Eva este ambițioasă, sigură pe ea, își cunoaște valoarea și își asumă deciziile. Consideri că ai ceva de învățat de la ea?

Bineînțeles, are aceste calități mult mai bine conturate decât mine și cred că e un moment bun în care să mă folosesc de aceste atuuri și să le pun în practică.

Să continuăm încă puțin paralela cu personajul tău – Eva este susținută de familie în deciziile ei, nu întotdeauna bune. Relația ta cu părinții tăi cum este? Au fost alături de tine când ai decis să fii actriță sau își doreau alt drum pentru tine?

M-au susținut atunci când am avut în sfârșit curajul să le spun, pentru că nici eu nu mă susțineam foarte mult în decizia asta. Deși îmi doream foarte tare, nu credeam că voi intra la facultate. Ai mei au vrut mereu să fac ce îmi place, de când eram mică, mai ales că știau că, dacă nu mă lasă, găsesc eu o soluție să reușesc. (râde) Cu toate astea, au insistat să mai aplic și la o altă facultate, ca plasă de siguranță sau, poooate, pentru cazul în care mă răzgândeam.

„Sunt de părere că secvențele de nuditate sau sex trebuie să își aibă locul, nu să fie doar de dragul de a arăta un corp gol pentru audiență'

Care au fost cele mai grele momente pentru tine, până acum, de când ești actriță?

Probabil castingurile pe care nu le-am luat. Cu timpul, am înțeles că sunt importante foarte multe aspecte, să te potrivești fizic cu personajul pe care îl are în cap regizorul, să ai tipul de energie potrivit pentru rol. Nu mereu este pentru tine ceva.

Ești dispusă la sacrificii și compromisuri de dragul carierei? Dacă ai primi, să zicem, un rol care presupune să apari goală sau să joci în anumite scene de sex, ai accepta? Ai lua totul ca pe o provocare profesională sau spui „nu din start?

Nu vreau să plec cu „nu în față, dar sunt de părere că secvențele de nuditate sau sex trebuie să își aibă locul, nu să fie doar de dragul de a arăta un corp gol pentru audiență. Vreau să fiu selectivă cu acest aspect și vreau să înțeleg înainte de ce este necesar să fac asta.

Adevărul despre relația cu Matei Negrescu

Cum te înțelegi cu Matei Negrescu? Formați un cuplu în această nouă comedie romantică. Aveți și în afara platoului de filmare o relație bună? Teodora Mareș și Adrian Păduraru nu se suportau unul pe celălalt, în realitate, atunci când jucau în „Declarație de dragoste. Voi cum sunteți?

Ne înțelegem bine, însă în timpul relativ scurt de până acum nu am reușit încă să formăm o legătură în afara celei profesionale.

Având în vedere trecutul de ispită la Insula Iubirii al lui Matei… Tu foarte frumoasă… Poate se leagă o idilă! Mai romantic de-atât nici că se poate. Crezi în astfel de povești? Tu cum vezi, spre exemplu, dragostea la prima vedere?

Nu cred în dragoste la prima vedere. Poate doar în îndragosteală la prima vedere (râde), pentru mine înseamnă altceva toată povestea asta.

Cum arată bărbatul perfect pentru Anda Sârbei

Ai doar 24 de ani, dar ți-ai format deja o imagine a bărbatului ideal? Cum trebuie să fie „the one pentru tine?

Nu am o imagine exactă și nu trebuie să respecte niste cerințe clare ca să fie „the one. Mai important este să ne înțelegem bine și să avem în mare aceleași seturi de valori și principii.

Locuiești singură? Spuneai într-un interviu mai vechi că ai făcut naveta în perioada liceului, din Dragomirești, Ilfov, în București. S-a schimbat ceva între timp? Te-ai mutat în oraș? Dacă da, cum e viața pe cont propriu? Îți gătești sau încă îți aprovizionează părinții frigiderul?

M-am mutat de vreo 6 ani înapoi în București. Gătesc când am timp, îmi place și mă relaxează, am trecut de perioada în care îmi aprovizionează părinții frigiderul de câțiva ani, dar mereu mă bucur de o mâncare făcută de mama.

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE AUGUST! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!

Sursă foto: PR, Instagram

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton