Antonela Pătruț, noua iubită a miliardarului Arpad Paszkany, s-a făcut remarcată ca ispită la „Insula Iubirii', în 2022, însă prima apariție televizată a bifat-o mai demult, la Chefi la cuțite. Ea nu le-a gătit juraților, ci și-a susținut mama. Pe atunci era o tânără naturală, simplă, fără intervenții estetice.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Cu câteva zile în urmă, Arpad Paszkany, nașul Andrei și al lui Cătălin Măruță, s-a afișat cu noua iubită, mai tânără cu 24 de ani, pe numele ei Antonela Pătruț. Tânăra a publicat pe contul ei de Instagram o imagine cu miliardul din Cluj, din vacanța lor în Dubai, iar mesajul din dreptul ei a confirmat relația: „Iubirea mea'.
Citește și: Cine este TJ Miles de la Survivor All Stars. A locuit în Canada și se iubește cu artista Francisca
Cum arăta Antonela Pătruț, iubita miliardarului Arpad Paszkany, înainte de operațiile estetice
Antonela Pătruț nu este străină de lumina reflectoarelor. Ea a bifat prima apariție televizată la „Chefi la cuțite', în 2016, unde a fost pentru a-și susține mama. Carmen Ioniță, care s-a recomandat ca fiind proprietara unui restaurant în Florența, le-a pregătit celor trei jurați o rețetă de tiramisu și trecut în etapa următoare. Câteva secvențe o surprind și pe Antonela Pătruț, o tânără simplă pe atunci, machiată discret, fără intervenții de ordin estetic.
„Mi-am dorit să deschid un restaurant, am făcut un împrumut în bancă pentru care trebuie să mai lucrez încă 15 ani de acum încolo. Eu cu fata mea. Muncim și ne sacrificăm să mergem mai departe, dar seara suntem fericite. Bucătăria mi-a salvat viața, m-a ajutat să-mi descopăr pasiunea. Relația dintre mine și fata mea este ceva necondiționat. Avem o relație de surori gemene, telepatică. Este energia mea, respirația mea. De fapt, viața mea îi aparține, așa am văzut-o din prima clipă', a spus atunci mama tinerei.
Antonela Pătruț a fost ispită la „Insula iubirii'
În 2022, Antonela Pătruț, noua iubită a miliardarului Arpad Paszkany, și-a încercat norocul la Insula Iubirii, dar ca ipsită nu a reușit să-i cucerească pe concurenți și aceștia au votat să fie eliminată.
Antonela Pătruț se descria la vremea aceea drept o fire directă. „Fire amuzantă şi onestă, Antonela Pătruţ (26 de ani) nu se va sfii să le spună tuturor drept în faţă ceea ce gândeşte. Antonela a venit pe Insula Iubirii din dorinţa de a descoperi oameni noi şi totodată pentru a vedea dacă mai există relaţii solide într-o lume destul de superficială, se arată într-un comunicat transmis de Antena 1.
În filmulețul de prezentare, Antonela Pătruț a spus despre ea că nu are limite. Își dorește să cunoască băieții de pe Insula Iubirii și nu exclude să se îndrăgostească.
„Nu am limite. Sunt dispusă să fac orice, dacă simt asta. Mi-aș dori să ajung să cunosc băieții și să mă îndrăgostesc, de ce nu, de unul dintre ei, a declarat Antonela Pătruț, ispita de la Insula Iubirii.
Sursa foto: Facebook