De când s-a mutat în București, Irina Rimes a schimbat mai multe locuințe, însă, în cele din urmă, și-a găsit locul în care se simte ca „acasă'. Artista spune că termenul de „cămin' nu are legătură cu spațiul în sine, ci cu obiectele și oamenii pe care îi are alături. Dacă vă întrebați cum arată casa Irinei Rimes, vă invităm să faceți un tur virtual în apartamentul acesteia.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Irina Rimes este una dintre cele mai cunoscute artiste din România, ea fiind de origine din Republica Moldova. Artista a reușit să cucerească publicul prin melodiile inspirate din poveștile ei de viață, primul ei single intitulându-se „Visele'. De-a lungul carierei, cântăreața a colaborat cu mai mulți artiști de la noi din țară, între care se numără Inna, Raluka, Andra, Alina Eremia, Nicoleta Nucă sau Antonia.
În plan personal, Irina Rimes a format un cuplu cu artistul Killa Fonic, însă s-au despărțit în urmă cu mai mulți ani. În prezent, cântăreața din Republica Moldova are o relație cu francezul David Goldcher, iar cei doi nu exclud ideea de a-și întemeia o familie. Când nu se află în Paris cu iubitul ei, Irina Rimes își petrece timpul într-un apartament cochet din București, amenajat după preferințele și personalitatea ei artistică.
Citește și: Irina Rimes își dorește să devină mamă și să se căsătorească: „Sunt pregătită. „Mă gândesc că un copil..'
Citește și: Cum este trecută Irina Rimes în buletin. Numele ei real: 'În momentul în care am ieșit în lume…'
Cum arată casa Irinei Rimes
Ajunsă în București, Irina Rimes și-a schimbat locuința de trei ori, însă consideră că acum a găsit locul care corespunde așteptărilor și nevoilor ei. Apartamentul cântăreței este situat în zona de Nord a Capitalei, pentru că, spune ea, este mai puțin aglomerată și are acces facil la toate locurile pe care le frecventează.
„M-am mutat de tei ori de când sunt în București. Am stat în Crângași vreo cinci ani, pe urmă am stat pe undeva pe Barbu Văcărescu, într-un apartament foarte micuț, dar mega drăguț, după care m-am mutat aici. (…) Îmi place bucătăria, pentru că atunci când gătesc mă simt de-a casei, mă simt fără probleme, să spun așa. Îmi place canapeaua, pentru că, câteodată, îmi place să mă arunc pe canapea și să mă uit la televizor. Îmi place balconul pentru că atunci când mă simt un pic pierdută mă pun pe balcon și contemplez natura urbană din jurul meu', a spus artista într-un videoclip publicat pe Youtube de Storia.ro.
Ce sursă de inspirație a folosit Irina Rimes pentru design-ul casei ei
Irina Rimes spune că design-ul interior al casei ei a fost inspirat din amintirile din copilărie pe care le are cu fratele ei. Apartamentul artistei are elemente urbane de decor, însă își descrie spațiul ca fiind unul „cozy' (n.r. confortabil).
„Când eram mică, iubeam să fac colibe. Eu și fratele meu. Făceam colibe și ne imaginam că locuim în ele. N-am vrut neapărat să fac o casă care să semene cu o colibă, dar am vrut să mă simt exact așa cum mă simțeam atunci când eram mică, cu fratele meu, în colibă. Și simțeam că e coliba noastră, adică n-are nimeni altcineva voie în ea – nu că n-aș aduce pe aici oameni și că n-are voie la mine în casă – dar, cumva, toate elementele de decor sunt moderne și, în același timp, fac spațiul să fie foarte cozy, chiar dacă este negru, chiar dacă este foarte urban. Le-am ales cu grijă, ce-i drept, totul a fost ales cu grijă', a adăugat artista.
Irina Rimes are un balcon plin de plante
Irina Rimes spune că balconul este unul dintre spațiile în care reușește să scape de „confuzia' pe care o simte în unele zile. Cântăreața din Republica Moldova și-a decorat spațiul cu nenumărate plante, iar vecinii i-ar fi atras atenția că locul pare a fi o „pădure'.
„Aș schimba niște plante la balcon, dar o să fac asta pe parcurs. Pentru că la început, când mi-am făcut balconul, nu știu ce m-a lovit, am luat o grămadă de plante, atât de multe plante, încât vecinii ziceau: ‘Dar ce-i cu pădurea aia la tine. Între timp, s-au mai uscat dintre ele, nu vreau să vă arăt, că mi-e rușine. Eu, stând foarte puțin pe acasă, nu reușesc să să am grijă așa cum îmi doresc. Mai am o ciupercă pe balcon care îmi dă bătăi de cap pentru că de fiecare dată când e furtună se clatină foarte tare', a mai spus Irina Rimes.
„Eu cred că poți să fii fericit oriunde'
„Știu că pare cheesy, dar pentru mine cuvântul ‘acasă are o însemnătate mare, chiar dacă îl folosim în fiecare zi. Pentru mine, ‘acasă e un cuvânt foarte puternic. Realizez că e un cuvânt folosit atât de des, încât își pierde din valoare. Eu cred că poți să fii fericit oriunde. Dacă ai lucrurile tale, în acel loc, care poate fi oriunde. Dacă am cărțile, dacă am pianul și chitara mică, dacă am bomboane de la Bucuria, dacă am oameni dragi în jurul meu, cred că orice spațiu pot să mi-l personalizez în așa fel încât să mă simt ca acasă și să mă simt bine', a încheiat aceasta.
Sursa foto: Captură video