Denise Rifai are o carieră remarcabilă în televiziune și este cunoscută pentru disensiunile pe care le-a avut chiar în timpul emisiunilor, cu anumiți invitați, cu precădere din domeniul politic. Prezentatoarea TV a spus că de la tatăl ei a moștenit „curajul și nebunia' de a lupta pentru adevăr, însă nu i-a încurajat cariera în presă. Ajunsă la adolescență, Denise Rifai și-a confruntat părinții și nu a permis să i se încalce libertatea. Iată cum arăta atunci!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Denise Rifai se bucură de notorietate, mai ales prin prisma emisiunii sale de la Kanal D, „40 de întrebări'. Prezentatoarea TV este absolventă de ASE și se pregătea să devin arhitect, însă bunica ei maternă a fost cea care a îndemnat-o spre jurnalism. Timp de aproape 9 ani, ea a lucrat la Realitatea TV, post de televiziune care a consacrat-o. În 2020, vedeta a demisionat, fiindcă i s-a cerut să încalce normele deontologice.
Cum arăta Denise Rifai în adolescență
Dincolo de seriozitatea și profesionalismul ei, Denise Rifai s-a remarcat și prin aparițiile sale impecabile. La fel de frumoasă era și în perioada adolescenței, când se machia destul de strident și avea o culoare naturală a părului. Vedetei îi place să se răsfețe în saloanele de înfrumusețare și susține că dacă timpul i-ar permite, ar sta non-stop aici, la tratamente și masaje.
„Cred foarte mult în alimentație. Mănânc foarte curat. Adică aleg să gătesc alimentele foarte curat. Ca să le conservăm proprietățile. Mănânc foarte mult verde. Mănânc proteină de bună calitate. Asta apropo de cum mă hrănesc. Mă hidratez. Beau foarte foarte multă apă. Și apropo de tot ceea ce înseamnă tratamente cosmetice, merg și îmi fac tratamente la salon.
Pot să spun că sunt mare fan cosmetică, chiar cred că o femeie trebuie să se îngrijească și să meargă la tratamente cosmetice, mai ales dacă îi place. Că și aici e un subiect. Sunt doamne care nu își permit și doamne cărora nu le place. Eu, dacă aș avea timp, pe cât de mult mi-aș permite, la atât de multe tratamente m-aș duce. Iubesc foarte mult acest lucru, să mă răsfăț în saloanele de cosmetică. Pe mine mă relaxează să mă duc la un masaj', a spus prezentatoarea Kanald D, în 2022, pentru VIVA!.
Denise Rifai, despre restricțiile impuse de tatăl iordanian, în adolescentă
Denise Rifai e mândră că provine dintr-o familie cu origini arabe, tatăl ei fiind iordanian. Într-un interviu mai vechi, prezentatoarea TV ne-a mărturisit că și-a confruntat tatăl, în adolescență, fiindcă nu i se permitea să vorbească cu niciun băiat.
„Eram în clasa a noua şi nu aveam voie să vorbesc cu niciun băiat. Nu exista varianta asta şi tata mi-a luat la un moment dat telefonul de la ureche, vorbeam cu un coleg. Întotdeauna a trebuit să îi explic tatălui meu tot felul de lucruri ca să îl fac să înţeleagă, să fie mai flexibil, îi spuneam tot felul de poveşti ca să îl înduplec. Mi se spunea Șeherezada, pe bună dreptate, pentru că aşa mi-am câştigat libertatea, spunând poveşti. Am învăţat cu tata să spun poveşti. Prima înfruntare cu el a fost când i-am spus că îl iubesc ca sarea în bucate, nu ca mierea şi ca zahărul…
Dar, revenind la întâmplarea cu acel coleg, tata mi-a luat atunci telefonul de la ureche, vorbeam cu acest băiat care mă iubea foarte mult, dar era doar colegul meu. M-am simţit atât de umilită când mi-a luat telefonul! Nu am acceptat să se apropie de libertatea mea, de oamenii din viaţa mea. De atunci am ştiut că vreau să fiu liberă. Nu aveam voie să am un iubit, tatăl meu îmi spunea că dacă un bărbat vrea să vadă răsăritul cu o femeie trebuie să o ia de nevastă. Tata iubeşte poezia şi vorbeşte adesea în metafore.
Adevărul este că eu nu am găsit nici până în ziua de astăzi un bărbat pe care să i-l prezint ca fiind bărbatul cu care eu să vreau să văd răsăritul dimineaţa. Asta nu înseamnă că nu am iubit sau că nu am avut relaţii, dar nu a apărut în viaţa mea un bărbat pe care să îl simt bărbatul alături de care voi fi toată viaţa şi cu care să mă duc la tata. De fapt, este foarte frumos ce mi-a spus tata, m-a responsabilizat foarte mult. Tot timpul am avut un „ochi în spatele meu. Mie nu mi se pare în regulă să mă duc cu orice partener la părinţi, este o chestiune de respect şi pentru intimitatea mea ca femeie, şi pentru familie', ne-a povestit ea, tot în 2022.
Are sau nu Denise Rifai intervenții estetice?
Denise Rifai a trecut prin tranformări vizibile de când a debutat pe sticlă. Prezentatoarea TV a precizat că nu are operații estetice, însă se declară o fană a procedurilor cosmetice S-a spus că jurnalista ar fi apelat la injecții cu botox și acid hialuronic, pentru mărirea buzelor și estomparea ridurilor.
„Cred în creme și proceduri cosmetice inteligente. Și cred că o femeie trebuie să fie îngrijită, din multul sau puținul pe care îl are. Trebuie să fim feminine și să ne iubim și să ne răsfățăm măcar puțin, chiar dacă o putem face doar din când în când', a spus Denise Rifai, în urmă cu ceva ani.
Sursa foto: Facebook & Instagram