Cum arată Diana Dumitrescu după ce s-a tuns și s-a vopsit. Colegii nu o mai recunosc: „Nu mă deranjează, este o schimbare majoră”

.

Diana Dumitrescu a trecut printr-o transformare totală de look, după ce a renunțat la blondul care a consacrat-o. Actrița a optat pentru o culoare mai închisă a părului, schimbare care nu doar că i-a îmbunătățit imaginea, ci o și ajută să economisească timp prețios. Pentru că diferența e destul de mare, Diana Dumitrecu este cu greu recunoscută de fani și colegi. Iată cele mai recente imagini cu ea!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!


De câteva luni bune, Diana Dumitrescu a făcut tranziția de la blond la șaten închis. Schimbarea de look i-a adus numai avantaje, actrița punctând că acum poate să iasă din casă în pijamale și nemachiată, pentru că cei din jur n-o mai recunosc. Chiar și colegii de breaslă o identifică mai greu, din cauza întâlnirilor rare, căci Diana Dumitrescu nu mai este atât de prezentă la evenimentele publice. Recunoaște că nu-și mai dorește să acapareze lumina reflectoarelor, ca în anii trecuți, pentru că „și-a trăit’ deja cariera și perioada de glorie.


Citește și: „Ar fi vrut să se despartă și m-a întrebat mama cu cine mi-a plăcut să stau mai mult. Am spus tata. La 17 ani am întrebat-o pe mama: De ce ai stat?’. Trauma prin care a trecut Diana Dumitrescu, în copilărie

Citește și: Diana Dumitrescu, jignită în perioada când filma pentru „Regina': „Am plâns. A fost un șoc real! Oamenii cu care am stat la masă și mâncam m-au numit…'

Citește și: Cristina și Radu s-au despărțit după finala Casa Iubirii. Care a fost motivul: „E decizia ei. Mă doare că s-a terminat așa’

Citește și: Cine este Daniel Niculescu, soțul Andreei Tonciu de la Survivor. A locuit în Italia

Cum arată Diana Dumitrescu după ce s-a tuns și s-a vopsit

Dincolo de faptul că și-a reîmprospătat imaginea după ce s-a vopsit, Diana Dumitrescu spune că nu mai este recunoscută de fani și colegi. Pentru că nu mai este blondă, actrița economisește timp prețios când vine vorba de aranjarea părului.


„Nu mă recunosc, ceea ce este minunat! Îmi permit liniștită să ies nemachiată, cu părul prins, în pijamale, așa cum îmi duc copilul la grădiniță! Este foarte relaxant! Mă recunosc mai greu inclusiv colegii de breaslă. Nu mă deranjează, este o schimbare majoră!

Nu mai sunt atât de activă și de prezentă la evenimente ca să mă întâlnesc des cu colegii și să zică: Da, m-am obișnuit cu Diana așa!’. Când te vezi cu o persoană la un an și o vezi șatenă, s-ar putea să nu o recunoști! Eu m-am obișnuit, îmi place culoarea aceasta de păr! Totul este practic, nu trebuie să îl coafez așa de mult, sunt foarte fericită cu această schimbare!’, a spus actrița, potrivit ego.ro.


„Nu mai sunt în topuri’

Diana Dumitrescu spune că este în altă etapă a vieții și carierei, astfel că nu mai are nevoie de expunere excesivă.

„Nu este vorba despre asta! Până la urmă, de ce muncim, de ce avem cariere? Ca să ne recunoască lumea, să ne aprecieze munca! Este ceva normal și natural. Oamenii încă mă mai recunosc, dar, repet, nu mai ies, nu mai sunt atât de activă, nu m-au mai văzut pe sticlă de mult.

Cumva s-au mai liniștit lucrurile. Nu mai sunt în topuri, am fost! Nu mă deranjează, mi-am trăit cariera, am avut o perioadă foarte frumoasă! Nu poți să stai sus tot timpul!’, a adăugat ea potrivit sursei citate mai sus.


Ce relație are Diana Dumitrescu cu fiul el

Diana Dumitrescu și soțul ei, Alin Boroi, au împreună un fiu de patru ani. Actrița spune că micuțul este relaxat pe scenă și în fața camerelor de filmat, însă are reacții savuroase când o vede interacționând cu fanii.


„De curând mi-a zis că ar vrea să meargă pe scenă cu mine. Am primit un premiu recent și l-a văzut, m-a întrebat ce este, i-am explicat, i-am arătat și o filmare! Atunci a zis că vrea și el pe scenă cu mine. Nu înțelege, e prea mic, are abia 4 ani! Dacă vine cineva să facă poză cu mine, vine și el, i se pare amuzant! Uneori, nu vrea, fuge și mă trage. Depinde!’, a încheiat ea.

Sursa foto: Facebook