Cum arată și cu ce se ocupă fiica lui Marius Tucă. Daria Ana are 24 de ani și a luat un premiu la un festival de la Roma

.

Marius Tucă o arată foarte rar lumii pe fiica lui, mai ales că Daria Ana a ales să locuiască în străinătate și să-și construiască acolo o carieră. Despre fiica lui, Marius Tucă spunea că este „poemul perfect” și nu încetează să afirme din când în când cât de mândru este de Daria Ana.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!


Marius Tucă a fost invitat, recent, în podcastul „Fain & Simplu’, găzduit de Mihai Morar, unde a vorbit și despre fiica lui, Daria Ana, care a împlinit pe 29 iulie 24 de ani. Tatăl și fiica au o relație perfectă, chiar dacă Marius Tucă spune că a apărut mai târziu în viața ei, când Daria spunea deja „mama'.

Cum arată și cu ce se ocupă fiica lui Marius Tucă


Foarte discret cu viața personală, Marius Tucă a evitat să-și expună familia de-a lungul timpului, însă are grijă să-i spună mereu „La mulți ani!' fiicei sale, în fiecare an, pe 29 iulie. Daria Ana a împlinit, acum câteva zile, 24 de ani, iar tatăl ei i-a dedicat, și în acest an, poezia pe care o postează mereu de ziua ei.

La mulți ani, Daria! 29 iulie 1998
Aşa s-a născut şi lumea,
Cu zâmbetul pe buze, senină
Scăldată în ea şi în lumină,
Ca-n ziua aceea a ta
Desprinsă din calendarul vieţii
Şi ruptă din Rai şi Univers
Învelită în scutece de abur,
Aburul unei dimineţi de vară,
Iar tu erai atât de frmoasă
Leoaică născută din coama lumii
Muşcând din aer şi din sânul mamei
Lapte din comete, din lumina lunii.
Marius Tucă, i-a scris Marius Tucă fiicei sale

Jurnalistul e foarte mândru de fiica lui, care s-a stabilit în Londra, unde își propune să aibă o carieră în lumea cinematografiei.

Citește și: Cum arată Corina Caciuc în colanți, la două luni după naștere.Iubita lui Laurențiu Reghecampf s-a îngrășat foarte puțin în timpul sarcinii


Citește și: Gestul făcut de Anghel Damian după ce s-a aflat că formează un cuplu cu Theo Rose.Regizorul și fosta lui iubită, Lia Bugnar, au fost împreună 8 ani

Ce relație este între Marius Tucă și fiica lui

Daria, fiica lui Marius Tucă, a studiat în străinătate și tot acolo este decisă să-și construiască o carieră.

„Tocmai a absolvit facultatea, o facultate importantă. A făcut Regie-Film, a avut un film de absolvire pe care l-a trimis și a luat un premiu la un festival la Roma, un film de comedie. Are drumul ei. Eu mă gândesc la ea în permanență.


Este o relație pe care am construit-o din prima zi, din prima zi în care ne-am cunoscut. Pentru că am apărut puțin mai târziu în viața ei, când ea spunea deja „mamă’ și eu nu știam că spune pentru că programul era de așa natură.

Și de atunci vorbim aproape în fiecare zi, ne sfătuim. E acolo. Am dus-o în lumea asta a mea, în teatru, fac un festival de teatru, în lumea muzicii, fac un festival de muzică în Vama Veche și tocmai mă străduiesc să fac ediția a 15-a și tot ce înseamnă artă.


Cred că am crescut-o frumos și atunci e mult mai simplu să am o relație cu ea atât de frumoasă, a dezvăluit Marius Tucă.

Când vine vorba de viața sentimentală a fiicei lui, Marius Tucă nu își face probleme.

Nu am avut nicio problemă, încă de la 18 ani când a avut un prieten. Daria are 23 de ani, de abia împlinește 24 de ani. Adică e copilul meu și în continuare mă uit la ea ca la un copil, dar și ca la un om care își ia profesia, școala pe care a făcut-o, în serios și se gândește la asta, să scrie, să regizeze, ceea ce este un lucru extraordinar’, a povestit Marius Tucă, acum câteva zile.


Marius Tucă, ajutat și în profesie de fiica lui

Momentan, Daria îl ajută pe tatăl ei cu un proiect pe care jurnalistul urmează să îl lanseze. Marius Tucă pregătește o serie de podcasturi, iar fiica lui se ocupă de tot ce înseamnă producție împreună cu iubitul ei.


„Înainte mă gândeam cu groază că o să plece. Acum, nu. Lucrurile vin de la sine. Daria s-a întors acum să filmeze aceste podcasturi, podcasturi marca Marius Tucă. O să fie în curând. Am filmat și o să vedeți despre ce e vorba. E ceva cu totul special, am muncit foarte tare. (…) 

Daria e lângă mine. Filmează împreună cu prietenul ei Alec aceste podcasturi. Toată producția o fac ei. Filmează, montează, editează și așa mai departe și e cu mine acum în perioada asta, dar ea stă la Londra. Se întoarce acolo.


Mi-ar plăcea, nu pot să mint, să vină într-o zi în România, dar ea face film și caută un job acolo. Va începe să lucreze acolo. Deocamdată e la Londra. Are drumul ei și o susțin în tot ceea ce face, chiar dacă uneori se poate să greșească‘, a mai declarat Marius Tucă despre fiica lui.