Cum arată fiul lui Victor Cornea. Luca a fost invitat la aniversarea Ellei, fiica cea mare a Andreei Bălan, care a împlinit 8 ani

.

De curând, Andreea Bălan și-a sărbătorit fiica cea mare, pe Ella, care a împlinit vârsta de 8 ani. Artista i-a organizat o petrecere tematică, inspirată din lumea prințeselor și cu decoruri de poveste. La aniversare a fost prezent și Luca, fiul lui Victor Cornea, fiind prima dată când apare în postările artistei.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI


Andreea Bălan și Victor Cornea formează un cuplu de mai bine de un an. Din căsnicia cu George Burcea, de care a divorțat oficial în 2022, artista are două fiice – Ella și Clara. La rândul său, tenismenul are un băiat dintr-o relație anterioară, însă nu l-a expus până acum pe rețelele de socializare. Luca are 10 ani și, din spusele acestuia, locuiește cu mama lui.

Citește și: Cum l-a cunoscut Andreea Bălan pe Victor Cornea și care e secretul relației lor: „Prima noastră întâlnire a durat 12 ore, am plecat îndrăgostită. Atât de mult trăisem în toxicitate…’


Citește și: De ce nu vrea Aurelian Temișan să fie naș la nunta Andreei Bălan cu Victor Cornea: „Simt că nu am avut o mână atât de bună și de aceea…'

Citește și: Cine o ajută pe Vlăduța Lupău la creșterea celor doi copii, Isaia și Iair: „Băieții sunt pe mâini bune! Mă gândeam să-l iau pe cel mic cu mine, dar este foarte greu’. Artista renunță la unele cântări pentru familie

Citește și: Iulia Vântur a atras toate privirile la premiile IIFA 2024 din Abu Dhabi, purtând bijuterii opulente, cu diamante și rubelit de 200 de carate: „M-am simțit ca o regină!'

Cum arată fiul lui Victor Cornea

Pe 24 septembrie, Victor Cornea a împlinit 31 de ani, iar Andreea Bălan i-a pregătit o surpriză de proporții. La scurt timp, artista și-a sărbătorit fiica cea mare, pe Ella, care a împlinit 8 ani. Așa cum s-a întâmplat și în anii trecuți, a fost organizată o petrecere pe cinste, tematica fiind inspirată din lumea basmelor.

Pe rețelele de socializare, Andreea Bălan a publicat mai multe fotografii și videoclipuri de la petrecere. Decorul a fost de poveste, cu baloane colorate și elemente inspirate din lumea poveștilor. Tortul aniversar a fost spectaculos, având trei etaje și fiind împodobit cu figurine colorate.


Printre invitați s-au numărat și Aurelian Temișan, fostul coleg al artistei de la „Te cunosc de undeva’, sau Lavinia Pîrva, soția lui Ștefan Bănică. În imagini a fost surprins și fiul lui Victor Cornea, fiind prima dată când apare în postările Andreei Bălan. Luca are 10 ani și a părut încântat de petrecere, luând parte la activitățile organizate pentru cei mici.

„Pentru cine nu știe, băiețelul în verde de lângă Victor e copilul lui. Pentru cei ce scriu mereu că a uitat de copilul lui…’, a spus unul dintre fanii celor doi.


Ce relație are Victor Cornea cu fiul său

Victor Cornea are un fiu, în vârstă de zece ani, dintr-o relație anterioară. Informația a fost confirmată chiar de tenismen și a recunoscut că are un copil și că iubita lui, Andreea Bălan, l-a cunoscut deja. Luca seamnă leit cu tatăl lui.


„Am o relație foarte bună cu el, cu copilul meu, Luca, dar și cu mama lui, Irina, o fată pe care am cunoscut-o cu ceva vreme în urmă, pe când eram mult mai tânăr. Irina este bucureșteancă și am avut o poveste frumoasă de dragoste, cândva. Așa a fost situația atunci, eu am stat mult timp în Statele Unite în acea perioadă… Am avut o relație bună, dar am decis să o luăm fiecare pe drumul lui, cu propria lui carieră.

Luca are 10 ani, este clasa a V-a și stă cu mama lui în București și ales să joace fotbal, iar nu tenisul de câmp, după modelul meu. Nu l-am constrâns, ba chiar l-am ajutat să se înscrie la Dinamo, la o grupă de copii, un club la care de altfel activez și eu. Vă asigur că mă înțeleg foarte bine cu băiatul meu, nici vorbă de a-mi uita de îndatoririle ce-mi revin’, declara Victor Cornea, în urmă cu ceva timp.

Sursa foto: Instagram