Mariana Cojocaru este cunoscută la scară largă pentru predicțiile pe care le face, însă puțini sunt cei care știu cum și-a descoperit pasiunea pentru științele astrologice. Notorietatea a dobândit-o în 2004, prin prisma aparițiilor televizate, iar specializările ei trec dincolo de numerologie, căci a studiat și psihologie, comunicare, marketing politic și genetică medicală. Iată cum arăta Mariana Cojocaru la începutul carierei!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Mariana Cojocaru, 56 de ani, este una dintre cele mai mai cunoscute astrologe din România. A devenit cunoscută publicului larg la începutul anilor 2000, datorită aparițiilor la diferite posturi TV, unde prezenta horoscopul și previziunile astrelor pentru toate zodiile. În 2006, a absolvit Facultatea de Psihologie în cadrul Universităţii Hyperion din Bucureşti şi tot în acelaşi an a devenit doctorand în genetică medicală în cadrul Universităţii de Medicină și Farmacie Carol Davila din București. Pe când făcea primii pași în carieră, Mariana Cojocaru se remarca printr-o frumusețe răpitoare, lucru ușor de sesizat în imaginile făcute publice pe profilul ei.
Citește și: Cum și-a prezis astrologul Mariana Cojocaru moartea clinică: „Am avut un vis premonitoriu. Erau niște…”
Cum arată Mariana Cojocaru la începutul carierei
În urmă cu mai bine de 20 de ani, Mariana Cojocaru a locuit temporar în Thailanda, unde a studiat astrologia karmică, după cum a scris pe blogul personal: „În Thailanda am pătruns tainele astrologiei karmice, am urmărit spiritul eliberat de suferinţă al călugărilor budhisti prin meditaţie, am descoperit taina mantrelor, incantaţiile, am înţeles importanţa comunicării mele cu natura'.
Odată întoarsă în România, a început să participe la diferite posturi de televiziune, în calitate de astrolog, și a câștigat simpatia publicului prin prezența ei deosebită și vocea blândă. În mediul online, Mariana Cojocaru a publicat o fotografie de la începutul carierei, care o surprinde cu părul prin în coadă și machiată discret. Avea o frumusețe răpitoare, o atitudine distinsă și o ținută cât se poate de elegantă.
Mariana Cojocaru, momente de coșmar alături de fostul soț
În urmă cu ani buni, Mariana Cojocaru a divorțat de tatăl fiicei ei, din cauza abuzurilor din căsnicie. Astrologa l-a acuzat că avea un limbaj agresiv și a pus punct mariajul în momentul când a recurs la violență domestică.
„Soţul nu era mereu agresiv. Avea limbaj agresiv. Nu puteai să-i explici frumos o chestiune importantă pentru familie, doar mă supuneam. Numai el avea dreptate. Şi dacă era cum spuneam eu, nu-mi dadea dreptate, că nu voia.
La un moment dat, când a ripostat la ceva, eu i-am spus niste lucruri, eram mai liberă, nu ceva ieşit din comun, nu să spui „Doamne, l-am făcut alibie de porci. Atunci m-a lovit. Am spus că dacă nu iau atitudine, nu e corect faţă de mine. În momentul când a ripostat şi m-a lovit, am chemat 112. A venit poliţia si l-a ridicat', a povestit Mariana Cojocaru pentru wowbiz.ro.
Mariana Cojocaru a fost la un pas de moarte
Un moment marcant în viața Marianei Cojocaru a fost acela când a fost victima unui accident rutier. Mașina în care se afla cu fostul ei soț s-a izbit într-un copac, iar ea a intrat în moarte clinică.
„Înaintea accidentului cu moartea clinică, cu o seară înainte am avut un vis premonitoriu, dar eu visez într-un fel anume. Am visat atunci că erau niște manechine ca într-un magazin.
Un manechin de acolo a căzut, s-a spart la nivelul capului. Prietena mea era la volan. Când m-am trezit, i-am spus fostului soț că am avut un vis cam ciudat și că nu ar fi rău să venim la București cu trenul.
El nu a fost de acord. Am avut dreptate. Plecăm la drum, plouă, pe carosabil era numai gheață. Într-o curbă largă, mașina derapează, acroșează un copac, mașina s-a făcut praf. Toți patru suntem în viață. Eu am fost cea mai afectată', a mărturisit Mariana Cojocaru, în emisiunea „În Oglindă', moderată de Mihai Ghiţă pe Youtube.
Sursa foto: Facebook