Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani

 Ifrim Georgiana
.

Matilda Pascal Cojocărița, 65 de ani, este o interpretă de muzică populară cu experiență de zeci de ani pe scenă. S-a născut în Negrești, județul Vaslui, și provine dintr-o familie simplă, cu trei copii. A urmat studiile liceale la Iași și abia mai târziu avea avea să ia contact cu lumea artistică. A câștigat Miss România în 1979 și își amintește că singură a compus ținuta ce i-a adus râvnitul titlu. Iată imaginile cu Matilda Pascal Cojocărița de atunci!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!

Matilda Pascal Cojocărița a copilărit în orașul natal până la 17 ani, apoi a urmat Liceul „Emil Racoviță' din Iași. Și-a încheiat studiile superioare la Facultatea de Muzică din cadrul Universității „Spiru Haret' și are un master în folclor. Puțini știu că interpreta a lucrat într-o fabrică de textile, imediat după terminarea liceului. Mai apoi, s-a înscris la ansamblul combinatului și a făcut muzică populară, ușoară și dansuri populare. În 1979, Matilda Pascal Cojocărița a câștigat primul loc la un concurs de frumusețe, „Muncă, Tinerețe, Frumusețe', echivalentul „Miss România' de astăzi.

mat14mat14

Citește și: Matilda Pascal-Cojocărița, Daniela Condurache, Cristina Gheorghiu și Marian Nistor sunt născuți în aceeași zi. Cum au petrecut și câți ani au împlinit: 'Ne-am răsfățat cu…' / EXCLUSIV

Citește și: Matilda Pascal-Cojocărița și-a botezat nepoțelul: 'În jur de 100 de persoane…' Cine este nașa micuțului / EXCLUSIV

Citește și: Cum se înțeleg Deea și Dinu Maxer în privința copiilor, după divorț: „Fiecare are stilul lui de a educa. Chestia cu mutatul în același bloc…”. În ce relații a rămas cu foștii socri, de fapt

Citește și: Dan Ciotoi, de la Generic, operat de urgență după ce a fost diagnosticat cu cancer la colon: „Muream, cu zile, acasă, mi s-a fisurat o parte din intestin…”

Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei

Când a câștigat „Miss România' în 1979, Matilda Pascal Cojocărița era de o frumusețe răvășitoare, cu părul aranjat în bucle și o talie suplă. Își amintește că rochia care i-a adus titlul a costat-o 101 lei, iar ținuta și-a conceput-o singură, deși ar fi trebuit să apeleze la un stilist pentru etapa națională.

„La concursul de Miss m-au înscris cei de la fabrică, dar eu, practic, nu am participat la primele etape. Nu m-am prezentat. Totdeauna mi s-a ținut locul. Deci, a fost faza pe fabrică, pe oraș și așa mai departe…

Faza națională s-a desfășurat la Amfiteatrul din Costinești și acolo m-am prezentat, fericită fiind că stau la mare. Iubesc foarte mult marea! Prezentatorul concursului a fost George Mihăiță. Pentru concurs îmi cumpărasem o rochie de la mare. M-a costat 101 lei și cred că a fost cea mai scumpă rochie din concurs', a spus artista pentru fanatik.ro.

Cum a debutat Matilda Pascal Cojocărița în muzică

Odată cu terminarea liceului, Matilda Pascal Cojocărița s-a angajat într-o fabrică de textile și tot atunci și-a descoperit talentul muzical.

„Eu am prins 10 clase obligatorii și, în acea perioadă, toată lumea voia să urmeze chimia. Așa m-am înscris la Școala Profesională, am urmat liceul la seral, ca, în final, să fac și calculatoare. Am lucrat puțin în producție, apoi la centrul de calcul. Am lucrat acolo până în 1992, însă eu am făcut artă. Am cântat la ansamblul combinatului. Pe vremea aceea se punea mare preț de cultură și pe sport. Fabrica mai avea și o brigadă artistică', a spus tot ea pentru aceeași sursă.

Matilda Pascal Cojocărița s-a căsătorit de două ori

Matilda Pascal Cojocărița s-a căsătorit de două ori. La doar 21 de ani, artista și-a unit destinul cu primul ei soț, Ioan Cojocărița, alături de care are un fiu. Mai târziu, interpreta de muzică populară avea să-l întâlnească pe violonistul Ștefan Cigu, cel cu care își împarte viața de peste 30 de ani.

„Contează foarte mult respectul într-o relație și să ții cont de părerea celuilalt, iar noi ne consultăm împreună unul cu celălalt. Noi de ani de zile apărem împreună pe scenă și peste tot. Dacă nu e unul din noi, parcă lipsește ceva, parcă nu am o mână și oamenii ne știu așa. Petrecem foarte mult timp împreună și nu ne plictisim unul de celălalt', mărturisea artista într-un interviu.

Sursa foto: Facebook

Vezi pe Libertatea subiectele la matematică la Bacalaureat 2024 şi subiectele la istorie la BAC 2024!

Urmăreşte pe Libertatea rezolvarea subiectelor la matematică la Bacalaureat 2024!

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton