Cum arată și cu ce se ocupă Luca, fiul cel mare al Elvirei Deatcu: „I s-a împlinit visul cel mare”

 Mirea Roxana
.

Elvira Deatcu este una dintre cele mai îndrăgite actrițe de la noi. Pe lângă cariera de succes, aceasta este foarte împlinită și pe plan personal. Actrița din „Vlad' este fericită și mândră de fiul ei cel mare, Luca. Acesta a reușit să intre la Arhitectură, la o universitate din Milano, Italia.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Elvira Deatcu este peste poate de fericită. Pe lângă cariera de succes, aceasta are și o familie frumoasă și unită. Actrița, care îi dă viață personajului Delia Lazăr din serialul „Vlad', are o căsnicie de 21 de ani cu Horea, iar din dragostea celor doi au venit pe lume doi băieți. Eliva Deatcu este foarte mândră de băieții ei și are și de ce. Recent, actrița a dezvăluit pe rețelele sociale că Luca, fiul ei cel mare, a intrat la Arhitectură, la o universitate din Milano, Italia.

e1e1

Luca a intrat la Arhitectură! N-am suficiente cuvinte care să cuprindă atâta bucurie! Suntem tare mândri, mami! P.S: El mă va certa pentru postarea asta, dar…îmi asum!', a scris actrița Elvira Deatcu pe contul ei de Instagram, mândră fiind de reușita fiului ei.  

Citește și: Gheorghe Gheorghiu se însoară, la 67 de ani.La nuntă vor participa o mie de invitați!

Citește și: Cum arată și cu ce se ocupă Ana, fosta soție a lui Alex Velea, de când s-a mutat în Marea Britanie

Citește și: Cum se înțeleg Valentina Pelinel și Mihaela Borcea.Ce legătură neobișnuită au cele două, de dragul lui Cristi Borcea

Citește și: Ce dietă ține Ioana Ginghină:„Pare drastică, dar este ușor de urmat'

Cum arată și cu ce se ocupă Luca, fiul cel mare al Elvirei Deatcu

În continuare, Elvira Deatcu a povestit cum s-a decis Luca să dea la Arhitectură. Tânărul își dorea încă din clasa a VII-a să urmeze această specializare. Îndrăgita actriță a dezvăluit că fiul ei este student și la București, nu doar la Milano, însă Luca va alege Italia. Mai multe emoții o încearcă pe Elvira Deatcu în aceste momente. Este foarte fericită pentru Luca, însă știe că îi va fi foarte greu să se despartă de el.

Era în clasa a 7-a când ne-a spus: «Cred că vreau să fiu arhitect»… Ne-am bucurat, era oricum un pas uriaş de la primele profesii alese când era mai mic: gunoier (îl fascinau, cred, maşinile) şi distribuitor de ziare! I s-a împlinit visul cel mare: e student la arhitectură şi la Bucureşti, şi la Milano!!! Va alege Italia. A învăţat italiană, a intrat în primii 100, cu un punctaj foarte bun! Acum căutăm cazare (aşteptăm sugestii) şi sfaturi pentru mine – va fi greu fără el, atâţia ani! El râde şi-mi spune: «Mami, dar Filip rămâne cu voi». Mă voi alina cu gândul că va face ce-i place, unde şi-a dorit atât de mult… P.S.: Mamele de băieţi mă vor înţelege, sunt sigură!', a mai scris Elvira Deatcu.

Cum s-a cunoscut Elvira Deatcu cu soțul ei

Actrița la cunoscut pe Horea când ea avea 15 ani, iar el 17 ani. Cei doi s-au îndrăgostit iremediabil și au rămas împreună până în ziua de astăzi, iar povestea lor de dragoste continuă.

Verișoara mea m-a invitat să merg de Crăciun la ei. Aveam 15 ani și mi-a zis să mergem la colindat, că o să vină colegii să o colinde. Am văzut atunci un puști cu o cravată așa mare, în pasteluri, și am văzut doi ochi albaștri. Așa l-am cunoscut pe cel care peste ani avea să devină soțul meu. Atunci am simțit fluturi în stomac', a povestit  Elvira Deatcu, la un moment dat.

Actrița l-a cerut de soț pe Horea, într-o vară, la Vama Veche. La început, cei doi au avut o relație la distanță, însă lucrurile s-au așezat cum nu se poate mai bine pentru ei.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton