Cum arată şi cu ce se ocupă părinţii lui Selly. Imagini rare cu familia vlogger-ului și iubita acestuia, la un eveniment

.

Cum arată şi cu ce se ocupă părinţii lui Selly. De câțiva ani buni, Selly e cunoscut în toată țara, dar puțină lume știe cine sunt mama și tatăl lui. Tânărul, pe numele lui real Andrei Șelaru, recunoaște că lor de datorează tot, pentru că nu s-ar fi descurcat fără educația și sprijinul primit din partea lor. Iată cum au fost suprinși împreună la un eveniment, alături de iubita vedetei!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!


Selly a cunoscut succesul de la o vârstă fragedă, a crescut și a evoluat în ochii publicului, iar în prezent e celebru peste tot în țară, mai ales în rândul tinerilor. Deși despre el se cunosc o mulțime de lucruri, nu se poate spune același lucru despre părinții lui, oamenii care l-au ghidat și sprijinit la fiecare pas. Aceștia nu sunt la fel de expuși precum fiul lor în lumina reflectoarelor, dar au fost surprinși împreună, recent, la un eveniment, la care a luat parte și iubita vlogger-ului.


Citește și: Selly reaprinde scandalul cu Oana Roman, în emisiunea lui Măruță: „Demagogă, vorbește gura fără ea, băgătoare de seamă'. Cum a reacționat vedeta

Citește și: ‘Ți le și cauți când ai 50 de ani și te însori cu una de 18. I-a plăcut tinerețea. Uite cum era și cum a ajuns…’. Selly, ironii la adresa lui Irinel Columbeanu după ce a ajuns la azil

Citește și: Ce spune Cristina Cioran înainte de apelul pentru prelungirea ordinului de restricție împotriva lui Alex Dobrescu: ‘Fetița a fost martoră la agresiuni, atunci am decis să îl elimin din viața noastră…’ / EXCLUSIV

Citește și: Cum arată acum fetele din trupa Spice Girls. S-au reunit la petrecerea grandioasă dată de Victoria Beckham, de ziua ei de naștere: „Cel mai frumos cadou să fim din nou împreună’

Cum arată şi cu ce se ocupă părinţii lui Selly


Luni, 22 aprilie, noul film al lui Selly a fost difuzat pe marele ecran. Înainte de prima proiecție a avut loc un eveniment la care au fost invitați oameni celebri din showbiz, dar și din mediul online. Printre cei prezenți s-au numărat Alex Delea, Raluca Bădulescu și Nicole Cherry. De asemenea, aici au fost și părinții lui Selly, alături de iubita acestuia, pentru a-i fi alături.

Îmbrăcați impecabil, părinții lui Selly au venit la eveniment ca să-și susțină fiul. Mama vlogger-ului a purtat o pereche de pantaloni galbeni, o bluză cu animal print și o pereche de pantofi cu toc, de culoare neagră. Tatăl lui Andrei Șelaru a purtat o pereche de jeanși, tricou negru și un sacou asortat perfect cu patanlonii din denim. Aceștia s-au pozat alături de băiatul lor, dar și de iubita acestuia, ce a venit îmbrăcată într-o rochiță scurtă, neagră. Vezi imaginile AICI.


Selly, despre mama și tatăl lui: „Lor le datorez tot!’

Mama lui Selly lucrează ca profesoară de matematică, iar tatăl său este inginer silvic. Vlogger-ul recunoștea, acum ceva timp, că părinții lui au investit enorm în educația lui și le datorează tot ce este el astăzi.

„Părinții modelează personalitatea, atitudinea și comportamentul copilului lor. Fără educația de la ei, fără timpul petrecut cu ei, nu aș fi fost nici 1% din ceea ce sunt astăzi. Lor le datorez tot!

Din păcate, de multe ori, după ce creștem mari, în alergătură noastră de zi cu zi, uităm să le spunem părinților noștri cât de mult ii iubim, și cât de recunoscători le suntem pentru toate sacrificiile pe care le-au făcut pentru noi’, a spus Selly, cu ceva timp în urmă.


Selly muncește 12 ore pe zi la compania lui de producție video

Selly muncește 12 ore pe zi la compania lui de producție video. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Selly este unul dintre cei mai de succes vloggeri din România, iar la vârsta de 22 ani are o viață la care mulți tineri tineri visează, dar pe care puțini și-o pot permite. Ce-i drept, știm din declarațiile lui faptul că, lunar, cheltuie între 10.000 și 20.000 de euro, însă pentru acest ‘lux lucrează numeroase ore!


Celebrul vlogger a explicat cum arată o zi de-a lui. Contrar așteptărilor pe care le aveau unii fani, Selly a povestit că muncește 12 ore pe zi, poate chiar mai mult în unele zile, iar weekend-urile nu sunt nici ele întotdeauna menite relaxării sau distracției.

Foarte banal, nu e așa interesant. Mă trezesc foarte de dimineață, nu știu neapărat dacă foarte dimineață, dar…mă trezesc pe la 6.50, 6.45, cam așa. La 8 sunt în birou, maxim 8.30 dacă nu reușesc cu trezitul și mai stau un pic și lenevesc. În general la 8 seara plec de la birou, deci stau cam 12 ore la birou, apoi mă duc la sală și ajung acasă și o iau de la capăt‘, a declarat Selly în podcastul lui Damian Drăghici.

Sursă foto: Playtech, Instagram, Facebook