Cum au arătat anii de școală ai lui Tudor Chirilă, în comunism. În lumea artistică autohtonă, Tudor Chirilă este, fără doar și poate, one of a kind, iar pasiunea pe care o investește în tot ceea ce face se contabilizează în succesul de care se bucură, de mai bine de 25 de ani, în muzică și teatru. Ne-am dorit, așadar, să-l cunoaștem mai în profunzime pe carismaticul artist și jurat de la „Vocea României (PRO TV).
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Cum a început pasiunea ta pentru muzică? Anii 80 au fost extraordinari din punctul ăsta de vedere și mi ar plăcea să ne povestești ce genuri preferai. Ai fost rocker de la început?
Am crescut cu marea muzică a anilor 70 aș zice și, ulterior, 80. Beatles, Queen, Zeppelin, Hendrix, Janis Joplin, Pink Floyd. În liceu, colegii ascultau Priest, Manowar, Black Sabbath, de metal nu m-am legat atât de tare. Am descoperit apoi muzica Pink Floyd, în The Wall și, ulterior, Final Cut au produs un cutremur în mine, am fost parte și din disputa amuzantă Bros vs Depeche Mode. Acum mă uit în urmă și mă gândesc cum ar fi putut să fie Bros un challenger.
Am ascultat Genesis, Peter Gabriel, apoi au venit anii nouăzeci cu rock-ul de la MTV, cu Bjork, Nirvana, Skunk Anansie și între nouăzeci și 2000 am tot pendulat între perioade muzicale și genuri – ba ascultam un Joni Mitchell sau Dylan, ba mă duceam către Dreamtheater sau Clawfinger, ajungeam la Dave Matthews sau mă îndrăgosteam de Rolling Stones și tot așa – Rush sau Yes, Supertramp sau ELO. Foarte multă muzică de la foarte mulți oameni cu care mă întâlneam.
Citește și: Cum se înțelege Tudor Chirilă cu cei doi băieți ai lui:„Am stabilit cu toții niște reguli’ / EXCLUSIV
Cum au arătat anii de școală ai lui Tudor Chirilă, în comunism
La Revoluție, aveai 16 ani, deci ai prins ceva din perioada comunistă. Cum era Tudor Chirilă pe atunci? Cum a fost viața ta de licean? Erai la fel de rebel? Ce te-a marcat cel mai mult din acea perioadă și care este cea mai frumoasă amintire?
Mergeam la Liceul „Ion Neculce, de unde am rămas cu amintirea câtorva profesori care au însemnat ceva pentru mine: Lungu la română, Angelescu la istorie, diriginta mea, profă de engleză, Doamna Bantea, și profa de fizică, Irina Popescu. Eram copii normali într-o societate anormală, plină de restricții. Niciodată nu mi-a plăcut să fiu un executant docil, de aia la școală mă plictiseam pentru că școala cam asta presupunea: să înveți pe de rost. Lucrurile nu s-au schimbat fundamental, se pare.
Cochetam cu alcoolul și țigările, ca orice puști teribilist, eram extrem de timid, începeam să cânt la chitară, mă îndrăgosteam, the usuals. Merg cu metroul destul de des și mă regăsesc, într-un fel, în câte un puști care se duce sau întoarce de la școală.
Când și-a descoperit Tudor Chirilă pasiunea pentru muzică
Când s-au intersectat pasiunea pentru muzică și cea pentru teatru? Te gândeai că le vei putea practica pe amândouă?
Pasiunea pentru muzică a existat dintotdeauna, doar că nu am îndrăznit să mă proiectez în solistul unei formații. Muzica a apărut în viața mea într-un mod serios când i-am cunoscut pe Liviu și pe Traian, cu care aveam să înființez Vama Veche, și asta s-a întâmplat în 1996, când eram deja actor al Teatrului de Comedie, dar aveam o perioadă în care nu jucam și mie nu-mi plăcea să stau degeaba fără să fac nimic, așa că am profitat de acea perioadă de pauză ca să pot să fac muzică.
Și ceea ce a început așa, într-un fel foarte lejer, căci colegii mei nu-și imaginau neapărat că vom ieși în public, s-a transformat într-un episod memorabil pentru muzica românească. De acolo înainte a trebuit să mă împart între teatru și muzică, lucru care n-a fost tot timpul ușor. Câteodată, am senzația că muzicienii mă consideră actor și actorii mă consideră muzician. (râde)
Tudor Chirilă, despre perioada facultății: „De multe ori eram considerat obraznic, dar nu prea îmi păsa’
Viața de student cum a fost? Care sunt cele mai mișto amintiri din facultate? Și cum au fost primii pași în muzică și actorie?
Nu m-am simțit foarte liber în liceu, așa că adevărata mea explozie de libertate a fost facultatea. A fost și o explozie de socializare, pentru că am fost o clasă foarte unită care petrecea mult timp împreună, în afara orelor de curs și, oricum, au fost zeci de zile în care ne prindea noaptea prin facultate și ajungeam să dorm pe la cămin sau chiar în școală.
Era perioada în care simțeam că devin din ce în ce mai independent, începeam să emit opinii – de multe ori eram considerat obraznic, dar nu prea îmi păsa, pentru că prevala bucuria emancipării individuale. Au fost ani îngrozitor de frumoși, cu iubiri apocaliptice, chefuri memorabile, pasiune pentru teatru, frământări pentru roluri, profesori de care ne atașam și multă speranță.
Ce ar schimba la el
Sunt 26 de ani de când ai terminat facultatea, ești actor, muzician și compozitor cu state vechi. Consideri că i-ai depășit așteptările tânărului Tudor Chirilă?
Habar n-am. Nu mă uit la viața mea în etape, chiar dacă știu că ele există și că și în ceea ce mă privește a existat o transformare individuală puternică. Sunt chestiuni diferite care mă preocupă acum, am altă perspectivă asupra multor lucruri, dar nu îmi aduc aminte care erau așteptările mele atunci. Tendința mea, din păcate, pe care aș vrea s-o schimb, este să fiu mereu nemulțumit, și asta nu e deloc bine și învăț să mă duc să văd lucrurile bune pe care le realizez, nu să mă concentrez pe ce nu pot încă face. Ține mult de ADN, așa că e greu de schimbat, dar încerc.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE DECEMBRIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!
Sursă foto: Răzvan Lupică, Instagram, Facebook, Captură video