Cum este surprinsă Andreea Esca de soțul ei, Alexandre Eram, după 22 de ani de căsnicie. Prezentatoarea de la Pro TV și partenerul ei de viață s-au cunoscut în urmă cu peste 20 de ani. La acea vreme, soțul jurnalistei lucra la o fabrică de unde se luau multe ținute pentru angajații canalului de televiziune. Ulterior, soarta i-a adus împreună la un eveniment și au decis să-și continue drumul împreună. Cei doi soți formează un cuplu discret, însă, cu puțin timp înainte de Ziua Îndrăgostiților, Andreea Esca a vorbit despre modul în care întreține flacăra iubirii în mariajul ei. Iată declarațiile acesteia!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Andreea Esca și Alexandre Eram formează unul dintre cele mai consolidate cupluri din showbiz-ul autohton. Cei doi soți s-au căsătorit pe data de 29 aprilie 2000, la Catedrala Sfântul Iosif din București, iar părinți spirituali le-au fost Ana și George Copos. După numai câteva luni, aceștia au devenit părinți pentru prima dată, atunci când a venit pe lume fiica lor, Alexia. În 2003, prezentatoarea TV l-a născut pe Aris. Pentru că se apropie Ziua Îndrăgostiților, Andreea Esca a făcut câteva declarații despre căsnicia ei, recunoscând că este o „romantică incurabilă'.
Cum este surprinsă Andreea Esca de soțul ei, Alexandre Eram, după 22 de ani de căsnicie. Soțul prezentatoarei TV are 53 de ani și este un cunoscut om de afaceri. Bărbatul este deținătorul companiei de cosmetice de lux Melkior, un brand foarte apreciat pe piața din România. Sub același brand, există și o școală de machiaj și manichiură.
Citește și: Cum se descurcă Eliza, fiica Adrianei Iliescu, la cele două facultăți la care studiază: „Îmi cere sfaturi…”
Cum este surprinsă Andreea Esca de soțul ei, Alexandre Eram, după 22 de ani de căsnicie
Prezentatoarea de la Pro TV spune că este o norocoasă că l-a întâlnit pe tatăl copiilor ei, Alexandre Eram. După 22 de căsnicie, Andreea Esca încă este impresionată de gesturile mici făcute de partenerul ei de viață, căci sentimentele dintre ei sunt la fel de puternice ca la începutul relației.
„Eu sunt chiar o răsfățată a sorții, în viața de zi cu zi, dar nu pentru că sunt Andreea Esca. Pur și simplu mi-a dat Dumnezeu noroc să fiu răsfățată, așa cum sper să se întâmple pentru toate femeile. Nu poți sa fii decât fericit că se întâmplă asemenea lucruri în viața ta.
Sunt o romantică incurabilă. Atunci când iubești pe cineva orice gest ți se pare extraordinar. Nu trebuie să așteptăm neapărat să se întâmple ceva cum n-am mai văzut, important e să se întâmple o emoție acolo. De fapt este vorba despre emoție!', a declarat Andreea Esca pentru Click!.
„Trebuie să sărbătorim de fiecare dată când suntem îndrăgostiți'
Andreea Esca spune că nu obișnuiește să sărbătorească Ziua Îndrăgostiților, fiind de părere că iubirea trebuie celebrată zilnic. Potrivit spuselor acesteia, Alexandre Eram este, la rândul lui, un adept al gesturilor romantice și îi aduce întotdeauna flori.
„Trebuie să sărbătorim de fiecare dată când suntem îndrăgostiți, indiferent de dată. Dacă suntem indrăgostiți sărbătorim, dacă nu suntem îndrăgostiți nu sărbătorim. Nu trebuie să ne uităm la data din calendar!', a adăugat aceasta, potrivit sursei citate.
Sursa foto: Facebook