Cum folosește Giselle Bündchen laptele matern pentru a-și menține copiii sănătoși

.

Faimosul supermodel brazilian a dus alăptatul la sân la un alt nivel, metodele sale fiind cel puțin neobișnuite pentru majoritatea femeilor. Iată cum folosește Giselle Bündchen laptele matern pentru a-și menține copiii sănătoși!

Giselle Bündchen și Tom Brady


Actrița și supermodelul brazilian Giselle Bündchen (38) este căsătorită din anul 2009 cu faimosul jucător de fotbal american Tom Brady (41) și au doi copii – Vivian (5) și Benjamin (8). Recent, aceasta a ținut să le împărtășească femeilor care au copii secretul care a ajutat-o să aibă niște micuți fără probleme. Iată cum folosește Giselle Bündchen laptele matern pentru a-și menține copiii sănătoși!

Trăim niște vremuri în care lumea se întoarce tot mai des la natură și cei mai mulți preferă să apeleze la leacuri care nu au legătură cu medicina alopată, așadar nu e de mirare că acest trend a fost îmbrățișat rapid și de către celebrități. Printre ele se află și Gisele Bündchen, care, de când a devenit mamă, a descoperit proprietățile miraculoase alăptatului la sân, aceasta ajungând să folosească, ulterior, laptele propriu în situații mai puțin obișnuite, fiind convinsă de proprietățile curative ale acestuia, un adevărat panaceu. Supermodelul a declarat pentru publicația People, referindu-se la laptele matern ca la „un lucru magic’: „Copiii mei nu s-au îmbolnăvit niciodată când i-am alăptat la sân’.


Dacă aveau ceva la ochi, le puneam lapte acolo. Înainte de a zbura cu avionul, luam o pipetă și le picuram lapte în nas… pentru a anihila bacteriile din avion’, povestit Giselle. Mai mult, conform People, supermodelul a explicat, de asemenea, că adăuga lapte de la sân chiar și în cerealele copiilor… Iar atunci când a venit vremea să-și înțarce copiii, supermodelul s-a asigurat că aceștia vor beneficia pe termen lung de beneficiile laptelui matern, așa că și-a făcut rezerve, în congelator. De altfel, pediatrul copiilor a încurajat-o pe Bündchen să-și îmbutelieze laptele, spunând că ar fi „medicamentul perfect pentru tot',așadar supermodelul s-a conformat, chiar dacă a recunoscut că am fost o persoană cam nebună, dar am simțit că am primit așa un dar extraordinar’.

Proprietățile laptelui matern

Conform studiilor, beneficiile laptelui matern se întind nu doar asupra sugarilor, ci și a copiiilor mai mari și, de ce nu, asupra adulților. Iată care sunt acestea:


Are proprietăți antiseptice, fiind foarte util la vindecarea tăieturilor și a zgârieturilor.

Calmează senzațiile produse de mușcăturile insectelor.

Vindecă bubițele produse de pojar și varicelă și calmează mâncărimile.

E bun la curățarea și la deschiderea canalelor lacrimale, dar și la vindecarea conjunctivitei (iată că Giselle avea dreptate!).

Ajută în cazul infecțiilor la urechi – se spune că, doar câteva picături de lapte matern, puse în ureche la interval de câteva ore, ajută la vindecarea infecțiilor în 1-2 zile.


Mai mult, conform studiilor, laptele matern ar distruge celulele canceroase.

Foto: Hepta