Cum gestionează Andreea Ibacka diferența de vârstă dintre ea și Cabral. Blondă, superbă, ochi hipnotici… Ai zice că sunt calitățile perfecte pentru a da lovitura în showbiz, însă Andreea Ibacka mai are un dar special – umorul fabulos, care te „lovește când te aștepți mai puțin, iar aceasta este, cu siguranță, una dintre calitățile cu care l-a dat gata pe Cabral. Deși el este mai mare cu 8 ani decât ea, acest lucru nu i-a împiedicat să fie împreună. Pe deasupra, se iubesc la fel ca-n prima zi.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Spuneai că nu te-ai îndrăgostit de Cabral la prima vedere. Ba mai mult, știm că a durat luni bune până când a reușit să-ți intre în grații… Când și cum te-a cucerit, mai exact?
Acum, că mă iei la bani mărunți, nici eu nu-mi dau seama care a fost momentul nostru zero. Ne-am împrietenit, am început să ieșim, ne-am vorbit la pertu… și apoi s-a rupt filmul. E clar, mi-a făcut magie neagră! Ăăă, „de culoare am vrut să zic.
Citește și: Cum se înțelege Andreea Ibacka, soția lui Cabral, cu soacra sa: ‘Amândouă suntem leoaice’
Cum gestionează Andreea Ibacka diferența de vârstă dintre ea și Cabral
El este mai mare decât tine cu 8 ani. Cum ați gestionat această diferență de vârstă? A reprezentat un obstacol pentru voi?
Diferența nu-i nici mare, nici mică. Deși, după anul fabricației, am fi putut să ne cunoaștem chiar la ședințele cu părinții. Acolo unde participam în calități diferite, vreau să spun. Lumea e atât de mică, încât eu am fost colegă de generală cu Artemis, sora lui Cabral.
Da, există momente în care simțim diferit tocmai prin prisma etapei pe care o traversăm. Eu i-am înțeles criza vârstei mijlocii (să nu-i spuneți că a pățit el așa ceva!), el a mers pe mâna mea când a venit vorba despre decizia extinderii familiei, despre timing-ul ideal (mă scuzați, nu mi-a ieșit nicio formulare mai puțin pompoasă).
Andreea Ibacka, despre relația cu soacra
Sunt curioasă cum a decurs prima întâlnire cu părinții voștri. Ce părere au avut ai tăi despre el? L-au plăcut din prima? Dar tu, ce relație ai cu soacra?
Suntem o familie mare și unită, iar asta nu e doar o lozincă. Iar de când au apărut cei mici, ne vedem cu părinții noștri cel mult o dată la câteva zile, ne petrecem toate evenimentele importante împreună, concedii, weekenduri ș.a.m.d.
Mai aveți timp de momente în doi, după venirea pe lume a copiilor voștri? Vă mai faceți surprize, ca tinerii îndrăgostiți?
Îmi pun toată nădejdea în rubrica de parenting din cadrul „Happy Café, pe care o și produc. E momentul să pun teoria în practică, zic.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE FEBRUARIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!
Sursă foto: Marius Bărăgan, Instagram