Cum i s-a schimbat viața lui Daniel Buzdugan după ce a mers la Muntele Athos: „Eram bolnav pentru că mâncam prost”

 bogdan.galca
.

După ce a fost pentru prima dată pe Muntele Athos, Daniel Buzdugan (47 ani) a avut parte de o experiență neobișnuită, care i-a schimbat complet stilul de viață. Actorului, nu de puține ori, i-au dat lacrimile și recunoaște că ceea ce s-a întâmplat acolo nu se compară cu nimic.

Invitat la Podcastul lui Damian Drăghici, matinalul de la Radio Zu și-a amintit că s-a dus pe Muntele Athos pentru că era „bolnav trupește și sufletește din cauză că mănâncă prost'. Actorul venea, mai ales, după o perioadă agitată, plină de filmări și evenimente în spațiul public.

Cum i s-a schimbat viața lui Daniel Buzdugan după ce a mers la Muntele Athos

„Mulți doctori spun că e de la cap, că e de la depresie. În momentul în care ești bine cu stomacul, imunitatea și starea ta de spirit sunt mai bune. Când ai o viață agitată, când mănânci la 12 noaptea, la șase dimineața, ești ca un puzzle greșit. Am ajuns pe Muntele Athos și exact sentimentul ăsta de pace l-am avut. Eram foarte obosit, eram și cu băiețelul, cu Luca, pe atunci avea cinci, șase ani. După o perioadă în care mâncam continuu zahăr, am ajuns acolo unde mâncam o bucată de pâine și cu ulei de măsline. Asta era masa', a explicat Buzdugan.

„În pacea și liniștea aia, între călugării ăia care au renunțat la viața lor pentru a se dedica lui Dumnezeu, îți dau lacrimile, e atât de înălțător și nu se compară cu nimic', a mai continuat omul de televiziune.    

Cel mai mare păcat care a fost de la început mândria

Întrebat de Drăghici despre credință, actorul a mărturisit că a ales pacea, în loc să aibă mereu dreptate. Omul de radio susține că lumea nu înțelege că „cea mai tare armă, paradoxal, e vulnerabilitatea': „dacă Adam și Eva, în goliciunea și vulnerabilitatea aia a lor, și-ar fi cerut iertare pentru că au greșit, nu ar mai fi fost izgoniți din cauza mândriei. Suntem părinți, în momentul în care copilul face o boacănă și vine și plânge în fața ta, cu toată sinceritatea, îl ierți', a comentat Daniel Buzdugan care, la rândul lui, are doi adolescenți, pe Maria și pe Luca.

De la frică, apar și bolile

Actorul și-a amintit că a avut un conflict, la un moment dat, cu cineva și că ar fi putut să ajungă la tribunal, pentru a-și recupera bunul, însă a ales să nu o facă.

Vocea din mine îmi zice că parcă eram un om care merge la Biserică, un om credincios. Ia, să mă duc să mă rog. Pentru că nu puteam să dorm noaptea, trebuia să-mi recuperez ceva. M-am dus și m-am închinat, am început Psaltirea  și dacă ești atent, vezi cum focusul se mută pe altceva. Am citit atât: ‘căutați pacea mai mult decât dreptatea. Păi, dreptatea pot să o câștig în cinci ani, la tribunal, îmi recuperez ce am de recuperat, dar ce înseamnă? Că cu omul respectiv nu o să mai discut, că o să am nopți nedormite, că o să am bani pierduți. Mi-am dat seama că pacea e mult mai importantă. După perioada asta, eu și persoana respectivă am devenit cei mai buni prieteni. Mi-am recuperat ce aveam de recuperat', a mărturisit el.

Omul de televiziune susține că, din cauza fricilor, pierzi energie, mănânci prost și ajungi să te îmbolnăvești.

Mi-a zis un părinte că, în viața asta, volanul e la noi. Adică poți să dai stânga sau poți să dai dreapta, spre fapte bune sau spre fapte rele. În viața de Apoi, volanul nu mai e la noi. Vezi în viața publică că sunt oameni care ne conduc și care au senzația că sunt veșnici, că aleargă după bani, după influență', a mai continuat Buzdugan la podcastul lui Drăghici.

După ce s-a lăsat de meseria de contabil și a absolvit Facultatea de Teatru, Daniel Buzdugan a ajuns să prezinte o emisiune pentru copii la TVR Iași, alături de Andreea Marin, să fie realizator de matinal la radio, să scrie articole de presă și să colaboreze cu grupul umoristic Divertis. Din 2008, prezintă împreună cu Mihai Morar matinalul de la Radio Zu. 

Poți urmări podcastul integral pe YouTube.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton