Cum își ferește Pavel Bartoș cele trei fiice de bullying și care dintre ele îi calcă pe urme în actorie: „Cred că asta e cel mai important, să se simtă în siguranță ca să poată povesti totul cu părinții și…” / EXCLUSIV

.

Anul trecut, Pavel Bartoș ne povestea în revista VIVA!, printre altele, cum își ferește cele trei fiice de bullying. Prezentatorul de la PRO TV și soția lui, Anca, au împreună o familie minunată, fiind părinții a trei fete superbe, Eva, Rita și Sofia. Amândoi investesc enorm în educația lor, dar le lasă să-și ia propriile alegeri în viață. Iată care dintre cele trei fete îi calcă pe urme vedetei, în actorie!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI!


Data trecută, am aflat de la tine că fiica cea mare, Eva, e studentă la Facultatea de Drept. Cum se descurcă? Cât de diferiți ți se par anii ei de studenție față de ai tăi?

Eva a terminat anul I la Facultatea de Drept, așa că a fost primul an când sesiunile ne-au prins cu două studente în casă (haha)! Este clar mult mai diferit decât a fost la mine, la Teatru, pe vremea mea, și mă bucur că îi place ceea ce face.

Citește și: Pavel Bartoș a dezvăluit de ce soția lui, Anca, care este actriță, nu apare în filmele lui: „Este de admirat că poate face asta. Niciodată să nu spui niciodată…’ / Este studentă la Medicină în prezent


Citește și:Cum s-a schimbat relația dintre Pavel Bartoș și Smiley de când artistul a devenit tată: „Greu de explicat. Nu aș vrea să fiu înțeleg greșit, dar…’ / Fiica cea mică a actorului este botezată de el

Citește și: Cum a ajuns Andreea Liptak milionară și ce situație disperată a împins-o în afaceri: „Am construit totul prin forțe proprii. Păream niște angajați de lux, dar salariile…'

Citește și: Andreea Tonciu susține că îi va da voie fiicei sale să pozeze complet goală, la fel cum a făcut ea, când va crește: „Dacă o să vrea să fie sexy, de ce nu?’

Soția lui Pavel Bartoș e studentă la Medicină

Soția ta, Anca este, la fel ca tine, actriță, om de televiziune, dar și om de radio. De câțiva ani, însă, a decis să-și urmeze un alt mare vis – Medicina. Că tot ai pomenit despre asta, cum e să ai două studente în familie, în același timp?

Chiar dacă în sesiune este dificil, mă bucur foarte tare că Anca și-a urmat acest vis și calcă acum pe urmele tatălui ei. Este clar că are un har, o bucurie când se ocupă de asta și când învață, deși e foarte greu. Abia aștept să ajungă la punctul în care să poată profesa, dar, până atunci, sunt aici să o susțin și să o încurajez. Și mă bucur din tot sufletul că îi place tare mult ceea ce face. Consider că are har pentru această meserie și că va fi un doctor excepțional, iar pacienții ei vor avea numai de câștigat.


Cine dintre copiii lui Pavel Bartoș îi calcă pe urme, în actorie

Celelalte două fiice ale tale, Rita și Sofia, sunt adolescente. Cum o astfel de etapă aduce cu sine multe schimbări, aș vrea să ne spui ce provocări ați întâmpinat tu și soția ta în creșterea celor două… Vi s-a întâmplat să vă lase fără cuvinte cu întrebările lor?

De-a lungul vieții, ne-au lăsat fără cuvinte nu doar prin întrebări, ci și prin activități, prin maturizarea lor, prin bucuria pe care ne-au adus-o. E o fericire pe care nu o pot explica în cuvinte să avem casa plină, să avem trei fete extraordinare. Sunt un norocos al sorții, ce să mai?


Dintre urmașele tale, pare că cea mică, Sofia, îți va călca pe urme, Rita fiind mai degrabă atrasă de arhitectură. Ai înscris-o pe mezină până acum la cursuri de actorie/teatru sau dă propriile spectacole la voi acasă?

Încă de când era foarte mică, Sofia a fost în centrul atenției și pare că vrea un drum artistic. Noi nu o împingem spre nimic, o lăsăm să se descopere și să-și facă propriile alegeri. Dacă va vrea să facă asta, o vom sprijini din plin.

Cum își ferește Pavel Bartoș cele trei fiice de bullying


Din păcate, fenomenul de bullying e foarte răspândit și la noi în țară, mai ales în rândul adolescenților… Cum încercați să le țineți departe pe fiicele voastre? S-au lovit de el până acum?

De-a lungul anilor, le-am explicat fetelor despre ce înseamnă răutatea oamenilor și le-am dat oportunitatea constantă de a se simți în confort să comunice cât mai mult cu noi. Cred că asta e cel mai important să facem pentru copii – să se simtă în siguranță ca să poată povesti totul cu părinții, ca apoi să putem lua cele mai bune alegeri. Înainte de toate, le-am învățat ce înseamnă respectul… față de om, de instituție, de o meserie, ca și ele, la rândul lor, să aibă parte de acest fel de respect.


Cum s-au împăcat ele cu ideea că tatăl lor este celebru? Mai ales că erau mici când pe tine te cunoștea deja o țară întreagă…

Când erau mici, nu înțelegeau, dar cu timpul au făcut-o. Cu siguranță au fost momente când ieșeam cu bicicletele sau în parc și și-ar fi dorit să fim doar noi, să nu ne oprim să facem poze sau să semnez autografe. Dar au înțeles această parte și au acceptat-o ca fiind o normalitate a vieții noastre.


Pavel Bartoș, despre accesul pe care-l au fiicele lui la tehnologie

Pentru că trăim în era tehnologiei, aș vrea să aflu cât de familiarizate sunt fiicele voastre mai mici cu gadgeturile. Fiecare are telefonul și tableta ei? Au un timp limitat de petrecut pe ele?

Evident că se pricep foarte bine la această parte, poate uneori mai bine ca noi (râde). Este o normalitate pe care o trăim, dar ce este cel mai important e că au ajuns la maturitatea necesară să aleagă ce, cât și cum folosesc aceste gadgeturi.


Cum vă petreceți timpul liber, în familie? Ce activități obișnuiți să faceți?

Când suntem acasă, ne găsim timp să luăm masa împreună sau să ne jucăm diverse jocuri, ieșim să ne plimbăm cu bicicletele sau doar ne punem cu toții la un film. Uneori, nu e nevoie de mult, contează doar să fim toți și să povestim… și ziua e perfectă!

Sursă foto: Arhivă viva, Instagram