De la sfârșitul lunii septembrie, Călin Donca se află în arest preventiv, fiind cercetat într-un dosar de delapidare, evaziune și înșelăciune cu criptomonedă. În acest timp, soția lui, Orianda Donca, se ocupă singură de creșterea celor cinci copii ai lor, însă nu dispune de mijloace financiare, căci toate conturile milionarului din Brașov au fost închise de autorități. Iată ce a declarat avocatul lui Călin Donca despre situația delicată din familia lor!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Călin și Orianda Donca formează un cuplu de aproximativ 14 ani și au împreună cinci copii, cu vârste cuprinse între 2 și 11 ani – Ariadna, Ovidius, Arisha, Ares și Areea. Cei doi soți și-au reatras copiii de la școală și grădiniță, optând pentru sistemul home-schooling, după cum au declarat în emisiunea „Chefi la cuțite’. Pe 20 septembrie, milionarul brașovean a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, acuzat de către procurorii DIICOT de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare, evaziune fiscală, înșelăciune și manipularea pieței de capital. Potrivit avocatului Teodor Cârnaț, soția lui, rămasă în grija celor 5 copii, se confruntă cu probleme financiare, deoarece conturile bancare ale lui Călin Donca au fost blocate.
Citește și: „Ce fel de om poți să fii când te dai prieten cu cineva doar la bine, petreceri, distracții, încasezi și bani'. Alex Bodi l-a atacat pe Dorian Popa, după ce artistul a declarat că a fost înșelat de Călin Donca
Cum își întreține Orianda Donca cei cinci copii, după arestarea soțului ei, Călin Donca
Avocatul Teodor Cârnaț, aporpiat al familiei Donca, spune că soția milionarului a rămas fără „mijloace financiare’ pentru întreținerea celor 5 copii și este nevoită să împrumute bani de la prieteni. După arestarea preventivă, toate conturile milionarului au fost blocate de autorități, punând-o într-o situație delicată pe Orianda Donca.
„Am văzut chiar pe viu bunăstarea și armonia acestei familii. Despre acest caz pe larg care s-a intentat, eu sunt de părere că atunci când persoana este privată de libertate trebuie să se țină cont de interesul primar al copilului, cu ce mijloace financiare rămâne copilul ăla acasă și cum cei cinci copii trebuie să fie întreținuți, deoarece chiar dacă Orianda a fost lăsată acasă cu copiii, iar toate conturile au fost blocate și la mijloc trebuie să întreții copiii’, a explicat afaceristul.
„Autoritățile au urmărit să-l discrediteze’
Apropiatul familiei Donca a mai adăugat că autoritățile care cercetează cazul milionarului brașovean au căutat să-l discretizeze, căci arestarea preventivă s-a produs înainte de a se clarifica motivele acuzării.
„Văd că autoritățile prin ținerea și arestarea lui Călin au urmărit să-l discrediteze, să-i lipsească, să-l demotiveze, să-l scape de acei urmăritori care aveau încredere în el pe rețelele de socializare. Eu sunt de părere că autoritățile înainte de a recurge la arest trebuiau să vadă dacă astfel de componente de infracțiune corespund măsurii de arest preventiv sau dacă putea să fie lăsat în arest la domiciliu și ulterior să-și demonstreze vinovăția’, a spus acesta.
Sursa foto: Facebook