Filip, fiul fotbalistului Vlad Munteanu, s-a afirmat ca actor în serialul „Clanul', de la Pro TV, și a împărtășit impresii despre întreaga experiență. Colegii de platou l-au primit cu brațele deschise, iar George Mihăiță i-a fost ca un mentor. Totuși, scenele cu Theo Rose (alias Vera) i-au plăcut cel mai mult.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Filip, fiul Andreei și al lui Vlad Munteanu, este cel mai tânăr actor din distribuția serialului „Clanul’. El a dat viață personajului Florinel, fiul lui Bebe Măcelaru (George Mihăiță) și al Magdei (Cătălina Grama). Deși proiectul s-a încheiat, tânărul continuă să-și urmeze vocația și a fost cooptat în lungmetrajul „Noaptea lui Vlad’.
Cum s-a înțeles Filip Munteanu cu George Mihăiță, la filmările pentru Clanul, și ce sfaturi a primit
Pe parcursul filmărilor pentru „Clanul’, Filip Munteanu l-a avut ca mentor pe George Mihăiță. Cunoscutul actor a repetat textele cu el și i-a oferit indicații înainte să apară în fața camerelor de filmat. Totuși, tânărul spune că au fost momente când nu a îndrăznit să-i ceară ajutorul.
„Domnul George Mihăiță e foarte mișto ca om, repetam înainte de fiecare zi de filmare în rulotă, oriunde, unde apucam. Îmi dădea și indicații foarte multe. Nu mergeam mereu la ei, pentru că îmi era și mie rușine, poate făceau și ei altceva’, a spus fiul fostului fotbalist pentru spectacola.ro.
Cum își petreceau Filip Munteanu și Theo Rose pauzele
Tânărul actor spune că are multe secvențe preferate, însă cel mai mult i-a plăcut să joace cu Theo Rose. Filip Munteanu a dezvăluit și cum își petrecea pauzele cu artista.
„Sunt foarte multe secvențe preferate din momentele în care am fost în piscină, explozia mi-a mai plăcut ca emoție, dar cea mai faină a fost când făcea teme cu Vera (n.r. Theo Rose), pentru că noi în pauze jucam spânzurătoarea. Am fost furat în sezonul întâi, s-au tot implicat oameni să mă ia de la acel om, de la Ciomag. M-am împrietenit cu toți actorii, cu Marius Manole, cu Denis Hanganu, Marian Olteanu, aproape cu toți cu care am jucat. Am fost singurul copil, în afară de cei din figurație’, a mai spus tânărul actor pentru sursa menționată anterior.
„Nu e atât de mare haos’
Filip Munteanu spune că nu i s-a părut greu să facă parte dintr-un proiect atât de amplu. Lucrurile au fost foarte organizate pe platoul de filmare, iar el și-a învățat toate textele.
„E frumos, nu e atât de mare haos, totul e bine organizat, pentru mine a fost relaxant, pentru că nu aveam nicio grijă, dacă învățam textul. Depinde de scenă numărul de duble, dacă e lungă, facem mai multe, dacă e scurtă, 2-3. După ce se termina prima dublă, îmi dădea regizorul anumite indicații pe care le urmăream și până la urmă ieșea bine’, a încheiat Filip Munteanu.
Sursa foto: Facebook