Cum s-au cunoscut Adda și Cătălin Rizea și în ce mod inedit a fost artista cerută în căsătorie: „Doar noi puteam să ne logodim pe marginea șanțului...” / EXCLUSIV

.

Deși formează un cuplu frumos de ani buni, nu multă lume știe cum s-au cunoscut Adda și soțul ei, Cătălin Rizea. Deși fac parte din domenii diferite, destinul a făcut ca cei doi să se întâlnească într-o zi, la malul mării, iar de atunci sunt nedespărțiți. Și-au creat împreună sute de amintiri frumoase, iar lista se mărește zilnic, fiind două suflete pereche. Iată în ce mod inedit a fost artista cerută în căsătorie!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!


Apropo de destin, câte șanse crezi că erau să vă întâlniți tu și Cătălin, în condițiile în care activați în domenii diferite? Ai simțit atunci sau ai realizat mai târziu că el ți-a fost menit? Povestește-ne cum v-ați cunoscut.

Ne-am întâlnit, spunem noi, întâmplător. Dar e clar că universul a vrut așa. Mie mi-a intrat un concert cu două zile înainte, la mare. Și inițial nu am vrut să merg, dar am acceptat. De el au tras prietenii să meargă la mare, inițial nu a vrut, dar a cedat. Și uite așa, pur și simplu întâmplător, ne-am cunoscut la sfârșitul lui iulie, într-o seară, pe malul mării. Și de atunci nu mai suntem doi, ci unul singur.


Citește și: Ce dietă ține Adda, de când a aflat că suferă de boala Lyme. La ce alimente a renunțat: „Regim antiinflamator țin. Fără zahăr, fără…’ / EXCLUSIV

Citește și: Cum se simte Adda, la 1 an de când a fost diagnosticată cu boala Lyme: „Fiecare zi din viața unui bolnav de borelioză e o luptă. Nu există zi fără cel puțin un simptom’ / EXCLUSIV

Citește și: Din cauza procesului de divorț cu Alexandru Ciucu, Alina Sorescu n-a putut să-și planifice vacanța cu fiicele: ‘Nu se pune problema să cedez. Situația noastră atipică legat de tot procesul…’

Citește și: Andreea Antonescu a rugat preotul să nu-i bage fiica în cristelniță, la botez: „Mă ia panica, în anumite momente…'

Cum s-au cunoscut Adda și Cătălin Rizea și în ce mod inedit a fost artista cerută în căsătorie

Sunt ani buni de la acel moment, însă nu pot trece peste momentul cererii în căsătorie, pentru că ceva
mai amuzant rar am auzit! Poți să începi prin a ne povesti cum i-ai stricat din start surpriza lui Cătălin!


Evident că doar noi puteam să ne logodim pe marginea șanțului, undeva prin județul Mureș. Mergeam la bunicii mei la țară și pur și simplu, din senin, i-am spus lui Cătălin: „Mă, tu mi-ai luat inel. S-a schimbat la față și mi-am dat seama că răspusul era afirmativ, chiar dacă nu a scos niciun cuvânt.

Am deschis torpedoul și am găsit cutiuța. I-am spus să tragă pe dreapta undeva, oriunde, și să mă ceară, pentru că nu mai aveam răbdare. El plănuia să mă ceară undeva pe scenă, la un eveniment mare. Dar uită-ne în șanț, el în genunchi, eu spunând „DA fără oprire la o întrebare pe care nu o auzeam, pentru că, în timp ce el mă întreba dacă vreau să fiu soția lui, au trecut două tractoare pe lângă noi. Abia aștept să le povestesc nepoților!


Ce vă place să faceți în vacanțe? Preferați marea, muntele, vă faceți planuri sau sunteți genul care preferă să se lase surprinși? Știi tu, închizi ochii și unde ai pus degetul pe hartă…

Mie îmi place marea. Visul meu e să am o căsuță pe plajă și când mă trezesc dimineața să văd apa și să stau cu picioarele în nisip. Băieților le place și muntele. Eu recunosc că nu mă omor cu muntele. De obicei, nu ne facem planuri pentru că nu ne permite programul și suntem spontani.


Ce pasiuni ascunse are Adda

Ce alte pasiuni mai ai, Adda, în afară de muzică? Spune-ne câteva lucruri pe care nu le știm despre tine!

Îmi place mult să scriu, să creez. Îmi place să am grijă de flori. Să schimb designul des. Îmi place tot ce e frumos și artistic. Să citesc și să fiu cât mai bine informată în toate domeniile. Îmi plac simplul și frumosul.


Pentru că ești unul dintre cei mai puternici oameni pe care îi cunosc, în final o să te rog să le transmiți un mesaj fanilor tăi și, nu în ultimul rând, să le spui cu ce îi mai surprinzi anul acesta!

Tot ce pot să spun este să trăiți frumos! Așa cum vă place și cum vă spune inima! Să vă bucurați și să alegeți binele, lumina și iubirea. Eu vreau doar să fac muzică și să transmit iubire oamenilor. Atât. Nu-mi doresc altceva. Sănătate, iubire și bucurie! Urmează multă muzică, atât pot să spun…


CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE IUNIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!

Sursă foto: Instagram, Facebook