Cum s-au înțeles Andreea Mantea și Bursucu, de fapt, la emisiunea Se strigă darul: „Ne-am dat teroare, și ea mie, dar și eu ei. Noi chiar ne-am...”

 Ifrim Georgiana
.

Cum s-au înțeles Andreea Mantea și Bursucu, de fapt, la emisiunea Se strigă darul. În anul 2016, Andreea Mantea și Bursucu, pe nume său real Adrian Cristea, au fost cooptați în proiectul „Se strigă darul', emisiune difuzată pe Kanal D. Cei doi prezentatori s-au plimbat prin toată țara și au participat la sute de nunți, însă colaborarea lor s-a încheiat după numai câteva sezoane. Iată ce spune acum Bursucu despre relația cu Andreea Mantea!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Cum s-au înțeles Andreea Mantea și Bursucu, de fapt, la emisiunea Se strigă darul. Deși făcea echipă bună cu Andreea Mantea la „Se strigă darul', Bursucu a ales să se retragă din formatul emisiunii, fiind cooptat în alte proiecte de televiziune. De-a lungul celor câteva sezoane împreună, cei doi au colindat toată țara și au fost martorii unor nunți spectaculoase, cu datini și obiceiuri specifice.

an9-2an9-2

Deși au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de prezentatori din România, nu puține au fost momentele când Andreea Mantea și Bursucu au ajuns la cuțite, în timpul filmărilor pentru emisiunea „Se strigă darul'. Multă lume s-a întrebat care a fost, de fapt, relația dintre cei doi, iar Adrian Cristea a vorbit de larg despre perioada când colabora cu bruneta.

Citește și: Când începe „Roata Norocului' la Kanal D. Bursucu revine la TV: „Surprizele se vor ține lanț!”

Citește și: Cum se înțeleg Bursucu și fiica lui vitregă, Alessia: „Copilul ăsta a avut o răbdare cu mine. Și eu am dat în străchini”

Citește și: Cine sunt părinții elevului care a ucis 9 persoane într-o școală din Serbia. Mama și tatăl medic au fost arestați

Citește și: Andreea Bogățeanu, nepoata lui Mircea Sandu, și soțul ei au divorțat: 'Nu am stat bine pe picioare când am aflat. Nu prea mă mai simțeam bărbat…'

Cum s-au înțeles, de fapt, Andreea Mantea și Bursucu la emisiunea „Se strigă darul'

În ciuda „duelurilor' pe care le-a avut cu Andreea Mantea la „Se strigă darul', Bursucu recunoaște că îi simte lipsa prezentatoarei TV. Adrian Cristea recunoaște că a părăsit emisiunea de la Kanal D în lacrimi, despărțirea de colegii lui fiind destul de dureroasă.

„Îmi este dor de ea. Noi chiar ne-am distrat, am fost în toată țara asta, am bătut toată țara în lung și lat. Ne duelam noi cu lăzile alea, dar era frumos. Ne-am dat teroare, și ea mie, dar și eu ei. Dar am fost bine. Acum am predat lăzile colegilor noștri și noi ne-am luat la revedere cu lacrimi în ochi, am spus că am bătut atâția kilometri încât să-i mai ruleze și Mitoșeru pe ai lui', a povestit Bursucu pentru EGO.ro.

Ce spune Bursucu despre Mihai Mitoșeru

În prezent, emisiunea „Se strigă darul' este prezentată de Grațiela Duban Teohari și Mihai Mitoșeru. Bursucu a ținut să-și spună părerea despre cel căruia i-a predat ștafeta, făcând o comparație cu perioada când el și Andreea Mantea prezentau show-ul.

„Mitoșeru zice că doar el câștigă? Așa mințeam și eu la emisiune. Este un lucru foarte important de punctat. Noi, bărbații, trebuie să fim niște gentlemani. Adică le lăsăm să câștige pentru că femeile sunt cele mai importante. Acum pe bune. Când vă duceți la o nuntă, cine este cel mai important personaj de acolo? Mireasa evident. Ginerele este de decor. Eu am mai spus. Și atunci și Andreea trebuia să câștige', a adăugat aceasta, potrivit sursei citate.

Ce spune Bursucu despre proiectele TV în care este implicat acum

„Este foarte adevărat, dar trebuie să specificăm că nu dau de la mine. Dacă aș da de la mine nu știu cât aș mai fi de darnic. Am o echipă minunată la „Roata norocului' și niște producători senzaționali, care de fiecare dată îmi spun: „Bursucel, vitrina aia este plină. Fă ce vrei cu ea'. Atunci să dăm. Ne bucurăm foarte tare, am început un sezon nou, acum avem și un platou nou, premii mai mari, am schimbat mașina. E o nebunie curată. Mă bucur mult că face audiență și că oamenii au așteptat foarte tare emisiunea. Am avut pauza asta și mi-a fost frică, mă gândeam că poate oamenii nu se mai uită, s-au obișnuit să se uite în altă parte, dar nu, publicul a venit după noi și asta este minunat', a încheiat acesta.

Sursa foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton