Cum se descurcă Adela Popescu și Radu Vâlcan cu băieții lor și ce provocări întâmpină: „Părinții de trei sunt depășiți de multe ori. Chiar o rog, mai în glumă, mai în serios, să reia alăptarea” / EXCLUSIV

.

Actor și om de televiziune cu state vechi, Radu Vâlcan se numără printre puținele personalități din showbiz care au reușit să găsească echilibrul perfect între viața de familie și cea profesională. Că nu e simplu o recunoaște și el, cu umor, însă Adela și cei trei „A ai lor – Alexandru, Andrei și Adrian – merită tot. L-am chestionat, evident, nu numai despre copii și relația de cuplu, ci și despre „Insula Iubirii (Antena 1), show ce urmează să înceapă în această lună. Iată cum se descurcă Adela Popescu și Radu Vâlcan ca părinți și ce provocări întâmpină în acest rol, cu trei copii mici!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI

Adela a fost întrebată de fiecare dată, dar aș vrea să ne spui și tu – care sunt provocările unui tată cu trei copii mici?

Fiecare zi este o provocare. Fiecare zi este altfel. Sunt dimineți perfecte, altele mai puțin. Cum dormim peste noapte, eu și ei, așa decurge ziua. Ușor? Nu, Doamne ajută! Provocarea este asta, să fie liniște în casă. Însă îmi plac provocările. Și… am parte de ele. Din plin. (zâmbește)

adela-popescu-1adela-popescu-1

Citește și: Adela Popescu, despre începuturile relației cu Radu Vâlcan: „Eu nu m-am îndrăgostit la prima vedere. Nu era pe gustul meu neapărat”

Citește și: Adela Popescu recunoaște că nu știe data de naștere a lui Radu Vâlcan: „Caut pe Google. El deja e deranjat de asta, îmi spune că…'. Ce gafă a făcut când prezentatorul TV a împlinit 47 de ani

Citește și: Ce diagnostic crunt a primit Emily Burghelea din partea medicilor, după accidentul din Mauritius. S-a fotografiat rasă în cap, înainte de operație: „Nu mă recunosc. Nimic din jurul meu nu este normal acum…”

Citește și: Ela și Petrică, câștigătorii sezonului 4 ai emisiunii Mireasa, s-au căsătorit religios. Imagini de la nuntă / Ela a pierdut o sarcină, anul trecut

Cum se descurcă Adela Popescu și Radu Vâlcan cu băieții lor și ce provocări întâmpină

Cum vă împărțiți sarcinile tu și Adela? Sincer îți zic că nu știu cum reușiți să vă descurcați cu toate, dat fiind că Alexandru, Andrei și Adrian sunt la vârsta la care au nevoie de multă atenție…

Ne împărțim cum putem, nu există o regulă. Adela zicea însă la un moment dat că este făcută elastic de ăștia trei. Așa este, sunt martor. (râde) Sunt încă la vârsta la care mama este centrul universului lor. Chiar o rog, mai în glumă, mai în serios, să reia alăptarea. (zâmbește)

Care au fost cele mai dificile momente din viața de părinți până acum pentru voi? S-a întâmplat vreodată să te simți depășit de situație, să nu știi cum să reacționezi?

Îți zic doar atât: da, răspicat, părinții de trei sunt depășiți de multe ori. Crede-mă, negru pe alb. (zâmbește) Dar e atât de frumos, încât uiţi repede părţile mai puţin plăcute.

„Suntem patru pentru atenția Adelei'

Teoretic, între băieți nu e o diferență mare de vârstă, dar, totuși, sunt în faze diferite ale dezvoltării, la 7 ani, respectiv 4 și 2 ani. Cum se înțeleg între ei acum? Este Alexandru mai protector cu frații mai mici sau gelozia și dorința de atenție încă primează la toți trei?

Se bat, se împacă, se iubesc. Sunt dependenți unul de celălalt. Problema este că și eu sunt în echipa lor. Suntem patru pentru atenția Adelei. (râde)

Pe o scară de la 1 la 10, la ce nivel ajung decibelii la voi acasă atunci când băieții sunt în plină acțiune? Și cum reușiți să puneți capăt crizelor de tantrum?

1.000, și vreau să închei aici. (zâmbește)

Radu Vâlcan: „Pentru ei, nu voi fi niciodată mulțumit pentru toate realizările mele viitoare'

Ce lipsește din viața ta în acest moment? Ești pe deplin fericit și mulțumit de tot ce-ai realizat?

Știi, fericirea este un context. Mulțumit nu ai cum să fii vreodată. Da, am o viață frumoasă. Am o jumătate perfectă, trei copii perfecți. Sunt recunoscător, cu toată ființa mea, pentru tot. Dar, pentru ei, nu voi fi niciodată mulțumit pentru toate realizările mele viitoare. Merită mult mai mult!

Sursă foto: Instagram

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton