Magda Catone este una dintre cele mai apreciate actrițe din România. Pe lângă marea ei pasiune, actoria, artista și-a descoperit, între timp, și alte înclinații… În prezent, la 64 de ani, ea este studentă la Teologie, la master, mai exact la Doctrină și Cultură Creștină. Însă nu este prima experiență de acest gen. În 2019, ea a mai făcut un master, când i-a avut colegi chiar pe colegii fiului ei. Iată cum se descurcă acum!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Sunteți o prezență rară în ultima vreme, dar nu și de pe scena teatrului. Ce faceți, cum vă găsim?
Am o premieră la Teatrul Național cu piesa „Craii de Curtea Veche, în regia lui Dragoș Galgoțiu, unde sunt alături de prietenul meu vechi, Marian Râlea, și de tânărul actor Carol Ionescu, care mi-e fiu, și alături de mulți colegi care-mi sunt foarte dragi și care sper să fi făcut o echipă bună… În sensul în care mă gândesc că vom mai lucra împreună în formula aceasta.
Echipele și „coagulările de trupe sunt destul de rarisime în vremurile acestea și puterea de a cultiva și de a avea o astfel de familie artistică este un ideal și un lucru greu de susținut; ceea ce totdeauna mi-am dorit și la ce am pus totdeauna umărul. Sper să reușim și acum să fim o echipă, să ne întoarcem, cei de la „Craii de Curtea Veche, să facem și alt spectacol.
Cum se descurcă Magda Catone la master, ca studentă la Teologie
Ne-ați surprins cu alegerea de a studia Teologia. De ce Teologie? Și cum vă privesc colegii la facultate pentru ambiția aceasta de a studia și acum? Nu vă e greu? Cum le împăcați pe ambele?
Nu îmi e greu. Sunt la masterat, se numește Doctrină și Cultură Creștină. Am colegi tineri, dar nu mai este o surpriză faptul că, din 20, 7 sunt de vârsta mea. Unul este inginer, altul este medic – specialist cu multe premii –, alții sunt preoți care au parohii și care, în timpul zilei, își fac serviciul și la biserică. Unii dintre ei fac facultatea online, pentru că trăiesc în Italia și comunitățile de acolo le cer o activitate intensă în parohie.
Și unul dintre ei spunea că, atunci când merge cu botezul, străbate kilometri întregi, pentru că parohia cuprinde câteva case, nu cum sunt în București apartamente multe într-un bloc… Și, prin comparație, colegul meu student la masterat, și el preot într-o parohie din zona de sud a Italiei, zicea că face zeci de kilometri să ajungă până la niște case de români și apoi să se întoarcă. Și te gândești dacă mai există așa ceva în zilele noastre: să vii cu botezul în casa unui om la 100 de kilometri de tine, doar pentru că e român și e ortodox și poate are nevoie de tine. Sunt oameni deosebiți, dar nu sunt numai tineri.
Actrița a mai făcut un master, în 2019
Apropo de tineri, ați mai avut o experiență similară, la 60 de ani. Acesta nu e primul masterat pe care îl faceți.
Cu tinerii am mai exersat masteratul în regie, pe care l-am terminat în 2019. I-am avut colegi la master pe toți colegii fiului meu; eu la 60, ei la 25 de ani și iarăși a fost o experiență frumoasă. Acolo, eram decan de vârstă, dar armonia și felul în care am comunicat – l-am avut profesor pe Alexandru Darie – a fost deosebit și m-a hrănit.
Zici că poate nu mai ai de învățat. La un moment dat, o să intri într-o bibliotecă să îți alegi cărțile care știi că te ajută, te hrănesc și nu mai ai nevoie să te școlești. Dar nu este chiar așa. Această întâlnire față către față este foarte hrănitoare, cel puțin la Teologie.
„Am întâlnit oameni care pur și simplu te ridică…’
Care sunt cele mai de preț lecții pe care le-ați învățat aici? Cum v-a schimbat această experiență?
Am întâlnit oameni care pur și simplu te ridică… ca și cel care spune în pildă, „Ia-ți patul și ridică-te, și nu mai păcătui. Adică, te ridică. La ce mă refer? La faptul că sunt oameni care parcă te activează, te lămuresc care este culoarul și te însuflețesc. Cred că și Iisus a făcut la fel, l-a însuflețit pe cel bolnav. Și iertarea păcatelor, și tot ce înseamnă expresiile acestea, să zicem din zona mistică, în cazul nostru se referă că ne pierdem timp. Și ăsta e un mare păcat.
Profesorul acesta, de exemplu, mi-a dat sentimentul că trebuie să mărturisesc păcatul, că pierd timpul. Și să nu mai fac, să mă ridic, să ne ridicăm dintr-o lene, dintr-o „puturoșenie, care este a unei vieți, cum mai spunea părintele Arsenie Papacioc, „căldicel. Adică așa, să fii comod, „tipic, tipic și la inimă nimic. Și anume să faci anumite lucruri, dar să nu simți că faci parte din ele, doar să le bifezi, nici măcar să le atingi, poate. A te atinge de lucrurile bune și cu folos este chiar valoros. Eu am dat examen, dar am intrat cu plată, însă în primul an am primit o bursă cu echivalentul taxei.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE IUNIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!
Sursă foto: Facebook, Florin Ghioca, Arhivă VIVA