Monica Bârlădeanu a făcut bilanțul acestui an și susține că i-a mers cât se poate de bine. Pe lângă rolul fabulos din comedia „Betoane', actrița s-a căsătorit cu Valeriu Gheorghiță, eveniment care i-a adus fericire și împlinire sufletească. În perioada sărbătorilor de iarnă, cei doi soți vor merge într-o escapadă la munte, menită să le ofere momente de relaxare și reconectare.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Pe 5 octombrie 2024, Monica Bârlădeanu și Valeriu Gheorghiță și-au unit destinele într-o ceremonie restrânsă, la Palatul Snagov. Cei doi trăiesc o poveste de dragoste discretă, departe de lumina reflectoarelor, care s-ar fi înfiripat în urmă cu mai bine de un an. Într-un interviu recent, actrița a mărturisit că nunta a fost una dintre cele mai mari realizări ale acestui an.
Monica Bârlădeanu consideră căsătoria cu Valeriu Gheorghiță una dintre marile realizări ale acestui an
Monica Bârlădeanu și soțul ei, Valeriu Gheorghiță, vor pleca într-o escapadă la munte, la sfârșitul anului. Crăciunul îl vor petrece alături de familie, iar actrița abia așteptă să gătească pentru cei dragi, tradiție de la care nu se abate niciodată.
„Cu zăpadă, în primul rând, haha; chiar a ajuns pe lista de dorințe de Crăciun în ultimii ani. Mi-e dor de iernile cu troiene din copilărie. Apoi, ideal e să fie masa de Crăciun acasă, cu familia, și de restul vacanței de iarnă să ne bucurăm undeva de la munte, preferabil într-un loc unde se poate schia ziua, să mergem la spa seara și să bem o cană de vin fiert în fața unui șemineu în care arde focul. Să miroasă a scorțișoară și portocale reci și să cânte mereu un New York Jazz în surdină. (…) Gătitul. Clar gătesc, indiferent de cât de copleșită sunt cu alte treburi care trebuie închise până de Crăciun. Și port cel mai sigur ceva roșu. La vedere, sau nu. (râde)’, a declarat actrița pentru unica.ro.
Monica Bârlădeanu, despre rolul din comedia „Betoane’: „Nevastă plictisită, cicălitoare, geloasă’
Actrița mărturisește că nu își mai face revoluții de câțiva ani încoace, fiindcă vrea să fie deschisă oportunităților care îi vor ieși în cale.
„Nu-mi mai fac rezoluții de câțiva ani, pentru că am realizat că mă închid la alte lucruri bune care vin spre mine doar pentru că am niște idei fixe pe care mi-am propus să merg. Așa încât știu doar că am de terminat o facultate în 2025 (Psihologia). Celelalte deziderate legate de profesie le țin la piept. Vorbitul înainte ca lucrurile să se întâmple s-a dovedit a fi de multe ori o imprudență’, a adăugat Monica Bârlădeanu pentru sursa citată anterior.
În comedia „Betoane’, publicul are ocazia s-o vadă într-o ipostază diferită, interpretând un personaj plin de farmec.
„Dacă vrea cineva să vadă cum arăt în ipostaza de nevastă plictisită, geloasă și cicălitoare, atunci e de neratat momentul meu cu Mihai Călin, colegul meu de platou de la „Betoane’, serialul produs de PRO TV‘, a spus aceasta.
„Nu am superstiții sau ritualuri’
Monica Bârlădeanu mai spune că nu ține cont de superstițiile legate de sărbătorile de iarnă, dar consideră că este un moment prielnic pentru ca oamenii să-și ceară iertare unii de la alții.
„În ultimii ani, Revelionul m-a prins la munte; anul ăsta nu cred că va fi altfel. Nu am superstiții sau ritualuri, însă mi s-ar părea o idee bună ca oamenii să-și ceară iertare unii de la alții pentru orice lucru mic care le-a scăpat și poate a deranjat și, în felul ăsta, să intrăm în armonie cu toții în noul an’, a mai spus actrița.
Cum se împarte Monica Bârlădeanu între carieră și căsnicie
Făcând un bilant al acestui an, Monica Bârlădeanu susține că i-a mers excelent. Căsnicia cu Valeriu Gheorghiță se numără printre cele mai frumoase realizări, dincolo de cele profesionale.
„M-am căsătorit, am jucat într-un serial de comedie fabulos, am mers într-un turneu în 7 orașe unde am vorbit cu femei din toată țară, am terminat încă un an de facultate și mi-am luat licența de scuba diving. A fost un an excelent!’, a completat Monica Bârlădeanu.
Cât despre programul aglomerat, actrița a completat: „Greu. Ziua de filmare în cazul serialelor e de 12h și când filmezi 5-6 zile pe săptămână, e un pic greu să fii și cu cei dragi de acasă. Partea bună e că avem perioade scurte de muncă intensă (câteva săptămâni), după care există o pauză în care poți recupera timpul cu familia.
Sursa foto: Facebook