Cum se înțelege Denisa Tănase cu sora ei, Raluca, după ce s-a mutat în Dubai: „Lucrează împreună cu noi. Este...” / EXCLUSIV

.

Denisa Tănase ne-a dezvăluit cum se înțelege cu sora ei, Raluca, după ce s-a mutat în Dubai. Cele două vedete au format, vreme de mulți ani, trupa „Bambi', una dintre cele mai apreciate din țară. Formația s-a destrămat, însă, după ce cea dintâi s-a reprofilat și a decis să plece peste hotare. Cu toate acestea, relația dintre ele a rămas neschimbată, fiind la fel de bună, iar, în plus, colaborează încă împreună.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!


Apropo de asta, ce relație ai cu… banii? Conștientizezi cu adevărat că ești o femeie bogată sau ai muncit atât de mult că nici nu ai avut timp să te gândești la asta? Ești cheltuitoare?

Dacă bogăția se măsoară în bani, atunci nu pot să spun că mă consider o femeie bogată, dar nici săracă. Am un stil de viață care este raportat la eforturile pe care le depun, la orele de muncă și la lucrurile pe care le pun la bătaie pentru asta. Orice am face în viață, totul se rezumă la două lucruri: dăm și primim. Bucuria mea vine din faptul că, în continuare, am buna măsură a banilor și cred că asta este esențial pentru un om de business, mai ales un business „crud, în care peste 90% din profit se întoarce în proiectele pentru creșterea și dezvoltarea firmei.


Cu cât călătorești mai mult și interacționezi cu oameni din diferite domenii, cu cât iei contact cu afaceri de sute de milioane sau chiar miliarde de euro, îți dai seama că în final sunt doar niște numere și realizezi cam cât de mic ești tu, cât de mult mai ai de muncit. Cât despre cheltuieli și plăceri, din fericire nu sunt o împătimită a shopping-ului. Nu am pasiuni legate de bijuterii sau mașini. Singurul lucru la care nu mă zgârcesc, când vine vorba de cheltuieli, sunt hotelurile. Ador hotelurile și viața la hotel, ador experiențele și îmi place să bifez cele mai frumoase experiențe și locuri, acolo unde călătorim. În final, cred că este o cheltuială win-win, pentru că investim în amintiri.

Citește și: De ce a renunțat Denisa Tănase la muzică și cum s-a apucat de afaceri, în Dubai:„A pornit ca o curiozitate, nu a fost ceva planificat’/ EXCLUSIV


Citește și: Denisa Tănase a fost jefuită în Polonia. I-a fost spart magazinul:„Mi s-a furat…’

Citește și: Bianca Drăgușanu și-a făcut o nouă intervenție estetică. Cum arată acum:„Îmi doresc să am o formă cât mai voluminoasă’

Citește și: Câți bani are Ibrahim, soțul Ralucăi Pastramă.Ce secret din trecutul lui a ieșit la iveală

Cum se înțelege Denisa Tănase cu sora ei, Raluca, după ce s-a mutat în Dubai

Este și Raluca, sora ta, implicată în aceste afaceri, nu? Cu ce se ocupă mai exact?


Da, Ralu lucrează împreună cu noi. Este acționar în una dintre firme și se ocupă singură de dezvoltarea liniei de fashion. Am lansat deja prima colecție-capsulă de trenciuri sub brandul nostru și lucrează pentru lansarea altor produse și accesorii. A descoperit că îi place foarte tare partea de research&development și se ocupă intens de asta.

Referitor la sora ta, cum este relația dintre voi două, acum?

Este la fel ca și până acum. Cea mai pură și necondiționată formă de iubire, suport, sprijin.


„Nimeni nu are totul’

Îndrăznesc să te întreb… Ce-și mai poate dori o femeie care are, aparent, totul?

Nimeni nu are totul. Important este să avem lucrurile esențiale. Există o ierarhie în ce este important pentru fiecare dintre noi. În ciuda activității mele intense din ultimul timp, pentru mine, ca om, cel mai important este să am familia aproape. Să îi știu bine și sănătoși. Social media ne-a adus în față în ultimii ani o lume „perfectă, o lume a aparențelor, în care pare că există doar împlinire, bucurie, distracție și bogăție. Știm cu toții că viața nu arată așa.


Fiecare om are împliniri și neîmpliniri, are bucurii și supărări în egală măsură, plânge în egală măsură în care și râde. Să credem că există oameni a căror viață este desprinsă din povești este, din punctul meu de vedere, o iluzie. Echilibrul este pentru mine – ca pentru orice Balanță veritabilă – cuvântul-cheie. Nici nu mi-aș dori o viață perfectă, pentru că îmi este teamă că m-ar dezrădăcina. Noi ne cunoaștem și evoluăm nu în momentele ușoare, ci în cele grele. Dacă reușim să fim în echilibru cu noi și cu ce ne înconjoară, dacă avem familia aproape și avem sănătate, tot ce urmează de aici încolo se numește experiență, aventură, călătorie, joacă. E un carusel.


CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE IUNIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!

Sursă foto: Arhivă Personală, Facebook

Vezi şi unde să faci plajă în Dubai!