Iuliana Luciu a dispărut din lumina reflectoarelor de ani buni, timp în care și-a descoperit o nouă pasiune, aceea pentru muzică. Mixează în cluburi exclusiviste și se plimbă prin toată lumea, fiind cunoscută sub numele de scenă DJ Lucille. Sora acesteia, Nicoleta, a susținut-o puternic, chiar dacă și-a întemeiat o familie și locuiește departe de București.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
A trecut aproximativ un deceniu de când Iuliana Luciu a demisionat de la Acces Direct, unde avea rolul de asistentă TV. Odată retrasă din televiziune, și-a descoperit pasiunea pentru muzică, domeniu în care vrea să-și clădească o carieră de succes. Este coprezentatoare a emisiunii Prețul cel bun, de la Antena 1, alături de Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu.
Cum se înțelege Iuliana Luciu cu sora ei, Nicoleta
Deși viața le-a purtat pe drumuri diferite, Iuliana și Nicoleta Luciu au rămas la fel de apropiate și continuă să se susțină reciproc. Din păcate, programul diferit nu le permite să se vadă pe cât de mult și-ar dori.
De ani de zile, Nicoleta s-a mutat alături de soțul ei, Zsolt Csergo, în Târgu Mureș, vrând să-și crească copiii în liniște. Familia petrece verile în Croația, dat fiind că milionarul are mai multe afaceri acolo. Iuliana obișnuia să-i însoțească, însă anul acesta, programul încărcat nu i-a permis să plece în vacanță.
„Pe toată perioada verii, Nicoleta stă cu copiii în Croația. Eu nu am vizitat-o anul ăsta. În fiecare an mergeam în Croația, dar acum pentru că am fost foarte ocupată nu am avut cum să merg. Este primul an în care nu am mai ajuns la ea', a spus Iuliana Luciu, pentru un post TV.
Cu ce se ocupă Iuliana Luciu în prezent
După demisia de la Acces Direct, Iuliana Luciu s-a dedicat în totalitate muzicii. Visul ei este să mixeze în cele mai exclusiviste locuri din lume, dar nu refuză nici eventualele oferte în televiziune.
„Pun muzică prin multe locuri, inclusiv în București, dar mai mult prin străinătate.(…) Încă nu am ajuns să pun în cele mai mișto locuri, dar urmează.
Urmează să le bifez pe următoarele cele mai tari din lume și mă bucur foarte tare de ce fac.(…) Apropo de proiecte, aștept să vină un proiect care să fie pe sufletul meu și să fiu implicată.(…) Eu consider că nu am plecat niciodată din televiziune. Am făcut așa o pauză', a mai declarat Iuliana Luciu.
Sursa foto: Facebook