Acum câteva luni, Adela Popescu ne dezvăluia în revista VIVA! cum se menține în formă de când e mamă. Artista continuă să-și mențină o siluetă de invidiat și după cele trei sarcini, însă, chiar și așa, susține că nu e mândră de corpul ei, în totalitate, după cum o văd unele fane de pe Instagram. Tot ea ne-a spus și adevăratul motiv pentru care s-a operat la nas, în trecut, și ce crede despre operațiile estetice.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Mi se pare incredibil că, la 36 de ani și după trei copii, tu arăți ca o adolescentă. Vreau să ne spui cum reușești să te menții în forma asta fizică de invidiat… Ții dietă de îndată ce pui un kilogram, două sau nici măcar nu te lași să ajungi acolo?
Vreau să vă fac o mărturisire. De foarte mult timp nu mai arăt așa cum mi-aș dori să arăt. În ultimii ani, sunt mult mai indulgentă cu corpul meu, mai înțelegătoare, știu prin ce schimbări a trecut, îi mulțumesc că mi-a ținut copilașii și mi i-a făcut sănătoși. Nu mă consider mândră de corpul meu, așa cum văd anumite fete pe Instagram. De aceea, trag tare acum, mi-am propus să fac sală din moment ce am mai mult timp. Merg de trei ori pe săptămână la sală și încerc să am grijă ce mănânc.
Cum se menține Adela Popescu în formă de când e mamă
Am zile în care nu reușesc sub nicio formă, pentru că sunt o mare gurmandă, dar încerc, mă străduiesc fiindcă simt că o să vină o vreme când îmi va părea rău că în anii în care puteam să arăt excepțional nu am făcut un mic efort să arăt excepțional. Într-adevăr, corpul meu, moștenirea de la mama, m-a ajutat să fiu slabă și în parametri. Eu acum mă refer la ce știu eu, cum arată abdomenul, cum arată anumite locuri din corpul meu, care sunt departe de a fi perfecte. Mă străduiesc și i-am promis lui Radu că la vară va fi mândru de mine pe plajă. Sper să mă țin de cuvânt.
Adevărul despre intervențiile estetice, după ce s-a operat la nas
Nu că ar fi cazul, dar dacă tot sunt la modă acum, simți nevoia vreunei operații estetice? Știu că ai suferit o rinoplastie, din cauza unei deviații de sept, și că ai apelat la micropigmentare. Ai vrea să schimbi și altceva la tine sau asta mai poate aștepta?
Nu, nu am făcut rinoplastie, am făcut doar o deviație de sept. Am și declarat că îmi pare rău, dacă tot am trecut prin acea operație, că nu am făcut o rinoplastie, eu având un fel de dâmbuleț la nas. Mulțumesc de compliment, dar se vede că nasul meu nu a suferit niciun fel de îmbunătățire.
Am o problemă cu operațiile estetice care te urâțesc, dar cele care te înfrumusețează mi se par binevenite. În momentul acesta, nu mă simt pregătită pentru vreuna dintre ele, dar nu spun că nu le voi face. Ce mi-am făcut în plus a fost o micropigmentare fir cu fir la sprâncene, foarte naturală. Dacă nu spun cuiva, nimeni nu își dă seama. E foarte bine făcută și mă simt confortabil, eu neavând niște sprâncene extraordinare, de aceea am și apelat la asta. În momentul acesta, nu mă gândesc la o operație estetică. Repet, nu am nimic împotriva lor.
În ce vacanțe a fost Adela Popescu anul acesta
Ziceai la un moment dat că visul tău este să vă mutați câte două luni pe an într-o altă țară. Paradoxal, nu te-ai referit la paradisuri tropicale, ci la țările nordice. De ce nu Republica Dominicană, Thailanda sau undeva mai pe-aproape, că tot spuneai că ți-ar plăcea să te relaxezi cu Radu, la un prosecco, pe o străduță din Italia?
Varianta cu țările nordice este în continuare acolo. Ce e complicat este să faci un itinerar, nefiind zone comerciale, și e greu să te gândești cum să faci toate distanțele acelea cu copii mici. Într-adevăr, în Thailanda este mult mai simplu, pentru că poți sta acolo 10 zile fără nicio problemă, dacă găsești o plajă. Ai totul la îndemână, copiii aleargă în nisip, se joacă în apă. Îți este mai ușor.
În Italia, apropo de lucruri nespuse, între 3 și 7 aprilie am stat 4 zile la Roma cu familiile noastre, părinții mei, părinții lui Radu și fratele meu cu nepoțica mea. Au fost 4 zile de plimbat pe străduțe, oprit la prosecco și stat la cappuccino. De ce să te duci în Bali, să zbori atât de departe, când există atâtea locuri frumoase aproape de casă? Vine o prietenă și îmi spune: „Lasă că pe astea aproape de casă, Grecia, Italia, le vedeți la bătrânețe. Zburați acum, cât sunteți tineri, mai departe. Trebuie să ne hotărâm, nu avem un plan făcut. Singurul plan pe care îl avem este o săptămână, prima săptămână de când suntem părinți, în care vom merge în vacanță doar noi cu gașca, fără copii. Mulțumim, bunicilor!
Ce proiecte ai în plan pentru restul anului?
Nu știu cum se face, dar în ciuda faptului că mi-am propus și îmi imaginam acest an sabatic în care nu o să fac mai nimic și o să mă odihnesc, nu prea s-a nimerit deloc asta. Zilele sunt destul de încărcate, dar avantajul este că îmi fac singură programul și mi-l ajustez așa cum îmi doresc. Fac mai multe pentru mine și pentru corpul meu. Faptul că pot să ajung la sală, la masaj, că pot să mă întâlnesc cu fetele și să stau mai mult cu ele… toate aceste lucruri sunt clar o îmbunătățire a stilului de viață.
Am foarte multe proiecte online, am primit o propunere de a juca într-un film de lungmetraj, iar acum suntem în discuții, o să vă spun exact ce o să iasă din asta. Mi se pare că timpul a trecut atât de repede. Vom vedea. O să fie exact așa cum trebuie să fie, am încredere în asta.
Sursă foto: Instagram