La aproape 53 de ani (în februarie), Dan Negru nu mai are nimic de demonstrat și, probabil, nici nu și-a dorit vreodată asta… Este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune autohtoni, un soț și un tată dedicat, unul dintre rarii oameni binecuvântați de Dumnezeu pe toate planurile. Pentru că revista noastră are bucuria de a avea din nou pe copertă familia Negru, în condițiile în care acest lucru se întâmplă extrem de rar, nu am insistat pe latura profesională, ci pe cea personală. Cât de frumoși sunt cu toții vedeți în poze, dar cu siguranță veți descoperi cu plăcere tot ce ne-a dezvăluit Dan despre Codruța și cele două minuni ale lor – Dara și Bogdan. Iată cum și-a cunoscut Dan Negru soția și cum li s-a schimbat viața, după ce au devenit părinți!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Îți vine să crezi că au trecut 17 ani de când femeia iubită ți-a spus DA? Cum ai cunoscut-o pe Codruța, cu atât mai mult cu cât ea nu face parte din lumea ta?
Ne-am întâlnit în Timișoara acum mulți ani. Era studentă la Stomatologie. Mă bucur că nu face parte din lumea mea. Nu are treabă cu showbizul și, mai ales, nici nu e curioasă de lumea asta. Suntem două lumi profesionale diferite care se întâlnesc în familie.
Citește și: Codin Maticiuc s-a căsătorit civil cu mama copiilor lui, Ana Pandeli: „Nu vreau să facem nunta la biserică”
Cum și-a cunoscut Dan Negru soția
Îți mai amintești prima voastră întâlnire? Când ai știut că ești îndrăgostit și că ea este femeia vieții tale?
Nu cred ca ideea de „îndrăgosteală are un termen sau o expresie. Nu e ca o piatră, e mai degrabă ca un aluat, îl frămânți mereu. Asta facem.
Sunt tare curioasă cum a avut loc cererea în căsătorie. Te întreb pentru că știu cât de inspirat ești. Ai surprins-o cu ceva inedit sau ai preferat să faci totul old school, ca la carte?
Ne plac filmele americane, dar nu în măsura în care să le imităm cu cereri pompoase în căsătorie și tot decorul filmelor siropoase. Căsătoria noastră a venit de la sine, fără clișee de filme romantice. Cu liniște și bucurie, așa cum decurge și azi, după mulți ani. Nu iureșul primelor luni de relație contează, ci anii
care vin după.
Am învățat asta din familie. Ai noștri, toți, au avut o singură căsătorie. Părinții mei au fost împreună 50 de ani, până la moartea tatălui, bunicii din ambele familii, socrii mei, cumnații mei, toți am avut și avem căsătorii durabile, fără divorțuri. Uitându-mă acum în familiile noastre, nu reușesc să găsesc niciun divorț. Conviețuirea în cuplu cred că se învață și din familie. Îi avem ca model pe Tom și Jerry. Se tachinează, dar nu pot să trăiască unul fără altul.
„După ce au apărut copiii, viața noastră s-a schimbat, dar fără să ne afecteze pe noi ca și cuplu'
Aveai 35 de ani când te-ai căsătorit, iar apoi, tu și Codruța ați devenit părinți. Cum s-a schimbat viața voastră odată cu venirea pe lume a Darei și apoi a lui Bogdan?
Am avut o relație frumoasă de prietenie cu Vadim Tudor, o minte sclipitoare, dincolo de politica pe care ne contram adeseori, și țin minte că mi-a spus, când m-am căsătorit, că nu e bună căsătoria foarte de devreme. Mi-a zis atunci: „Dănuț, căsătoria de prea devreme e ca micul dejun luat de prea de dimineață. Te ia o foame la prânz…. După ce au apărut copiii, viața noastră s-a schimbat, dar fără să ne afecteze pe noi ca și cuplu. Ne-am păstrat viața noastră și am îmbunătățit-o cu cea a copiilor.
După aproape două decenii de mariaj, poți să ne spui care crezi tu că sunt calitățile, dar și defectele tale ca soț și pentru ce o apreciezi cel mai mult pe Codruța?
Suntem două persoane imperfecte care refuzăm să renunțăm unul la altul. Asta ține orice căsătorie în viață. Să găsești persoana care-ți respectă ciudățeniile și imperfecțiunile e un lucru mare în viață. Dacă îți găsești și meseria care să te împlinească, atunci Dumnezeu te-a ales ca fiind unul de-al Lui pe pământul ăsta. Noi doi așa ne considerăm.
„Avem timp unii de alții'
Știu că atât tu, cât și Codruța sunteți foarte ocupați, dar sunt convinsă că reușiți să vă faceți timp pentru voi și pentru copii. Cât timp petreceți împreună toți patru într-o săptămână și care sunt momentele voastre preferate?
Avem timp unii de alții. Nu fac parte dintre cei care cred că ziua e prea mică, deși lucrez mult în televiziune, în două țări; încerc să păstrez echilibrul și în celelalte afaceri din afara televiziunii, dar am timp liber. Ține de cum știi să-l gestionezi. Timpul trece diferit – dacă stai cu fundul pe o plită încinsă, trece repede. Plita încinsă e aia pe care încerc să nu mă așez.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE DECEMBRIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!
Sursă foto: Marius Bărăgan