La 90 de ani, una dintre cele mai luminate minți ale secolului XXI, genialul neurochirurg Leon Dănăilă, este încă în activitate, iar dorința de a vindeca a rămas crezul care îl însoțește din copilărie, după cum ne-a mărturisit în acest interviu de colecție. Provocările au apărut la tot pasul și, dacă i-ar fi plăcut calea ușoară, azi ar fi fost, cu siguranță, milionar peste Ocean. A rămas aici însă, iar singura sa bogăție sunt zâmbetele și recunoștința zecilor de mii de oameni cărora le-a salvat viața, și asta îi este de ajuns. Iată cum și-a descoperit reputatul neurochirurg Leon Dănăilă pasiunea pentru medicină!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Domnule Leon Dănăilă, întâi și-ntâi trebuie să vă mărturisesc că am emoții… Într-o societate în care puțini au proprietatea cuvintelor și, drept urmare, e abundență de „personalități, eu chiar am onoarea să fac un interviu cu o somitate, cu singurul român care se află în top 500 genii ale secolului XX. Dacă ar fi să vă prezentați în câteva cuvinte, care ar fi acestea?
Sunt în primul rând medic neurochirurg cu o activitate destul de mare în acest domeniu. Cred că nu mai am corespondent la noi în țară, nu știu, în străinătate nu am văzut, dar sunt solicitat din această cauză, fiindcă am o experiență mare, să dau consultații nu numai în domeniul neurochirurgical, ci și în domeniul afecțiunilor sistemului nervos central, al afecțiunilor cerebrale. Primesc telefoane din toată țara și din străinătate. Oamenii sunt interesați, îmi prezintă cazuri care sunt aparent intratabile, caută idei și rezolvări cât mai diverse, prin toată lumea. Au venit și din statul Arizona, și din Canada, și din Mexic, și din multe țări din Europa. Da, îi ajut cât pot.
Cum și-a descoperit reputatul neurochirurg Leon Dănăilă pasiunea pentru medicină
Sunteți un medic foarte iubit și mă gândesc că faptul că dați dovadă de atâta generozitate și empatie are legătură și cu proveniența dumneavoastră modestă. Povestiți-mi, vă rog, despre părinții dumneavoastră! Cum v-a fost copilăria și cum v-ați descoperit chemarea?
M-a pasionat tot timpul. Eu sunt născut într-o familie de oameni săraci. La mine, la Darabani, când cineva era bolnav, venea o babă și îi descânta, după aia chema preotul și îl împăr tășea, și cu asta se termina tratamentul. Individul respectiv murea.
Eu auzisem că la Cernăuți, în Bucovina, sunt doctori și spitale unde pot fi tratați bolnavii nu numai cu descântece și cu împărtășanie, ci cu metode moderne care îi pot ajuta în diferite afecțiuni. Și atunci am zis: „Eu mă fac medic, să-i ajut pe toți oamenii ăștia săraci.
Cum au reacționat părinții dvs. când le-ați spus că aveți de gând să vă înscrieți la liceu?
Tatăl meu nu știa carte, nu a avut cine să mă învețe, dar eu am luat singur hotărârea asta, din iubire pentru oameni, să îi ajut și să îi fac bine. Și am persistat. După ce am terminat școala primară la Darabani, taică-meu m-a întrebat: „Rămâi la agricultură, la coarnele plugului, sau mergi la liceu?. „M-am săturat de agricultură, i-am spus. „Eu mă duc la liceu! M-am dus la liceu, am găsit o bibliotecă foarte mare și am citit cu nesaț cărți din domeniul medical. Mi-a plăcut foarte mult medicina și să îi ajut practic pe oameni. Chiar și atunci mă întrebau diverse persoane ce să facă, în cazul a diferite boli.
„La matematică abia am scăpat de corigență’
Pe atunci, mergeau la facultate doar copiii celor avuți, fiii de notabilități, și totuși nu v-ați lăsat descurajat. De ce medicină și nu altceva?
După ce am terminat liceul, m-am dus la secretar, cel care trebuia să-i dea o adeverință fiecărui absolvent de liceu, întrebând la ce facultate vrea să se ducă. Eu am spus că vreau la Medicină. A fost surprins: „Cum, tu la Medicină?. Ei bine, matematica nu îmi plăcea, ce să rezolv? Niște probleme? Cu ce-i ajut pe bolnavi dacă fac niște ecuații? Eu, dacă sunt medic, îi ajut să îi fac bine pe bolnavi. Atunci l-am rugat să-mi dea o adeverință pentru Medicină și a zis: „Uite, toți care au nota 10 merg acolo, tu nu ai cum.
Adevărul era că toți colegii care erau fii de directori, fii de primari aveau nota 10 pe linie. Eu aveam 10 la științe naturale și la română. La matematică abia am scăpat de corigență. Da. În sfârșit… M-am dus totuși la Medicină.
Le-ați depășit așteptările tuturor intrând la Facultatea de Medicină…
Am dat examen la Iași și m-am întors acasă, că n-aveam bani să stau acolo să aștept rezultatele. Părinții mei mi-au dat numai de tren. Nu erau bogați ca să-mi dea să stau mai mult timp. M-am întors și, după o lună de zile, cum telefoane nu erau la vremea respectivă, am primit o carte poștală de la un coleg care dăduse la Politehnică și care era mai avut. Tatăl lui era învățător și, cum avea ceva bani, a rămas la Iași mai mult timp, așa că el s-a dus să vadă rezultatele pentru mine și pentru alții, fiindcă am fost vreo zece. El mi-a scris: „Dragă Leon, dintre toți care ați dat examenul la Medicină, numai tu ai absolvit. Ceilalți au picat. Atunci am căpătat curaj. A fost primul succes. Mi-am spus: „Domnule, totuși, dacă înveți și ai dorință pentru ceva, să faci bine, reușești în viață.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE FEBRUARIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!
Sursă foto: Arhivă Personală, Facebook