Cunoscută pentru iniţiativele sale sociale, jurnalistul TV Dana Deac se implică acum într-un nou proiect. În calitate de Preşedinte al Fundaţiei Orange România, Dana Deac a anunţat astăzi, în cadrul conferinţei de presă de la Muzeul Antipa, câştigătorii proiectului de finanţare „Lumea prin culoare şi sunet”.
Campania „Lumea prin culoare şi sunet” îşi propune finanţarea celor mai bune proiecte de educaţie, cultură sau sănătate dedicate integrării in societate şi ajutorării persoanelor cu deficienţe de văz, auz şi vorbire.
Cu un buget total în valoare de 350.000 de euro, concursul a atras 110 proiecte prezentate de asociații sau fundații, instituții educaționale, instituții medicale și instituții culturale din toată țara. Dintre acestea, Consiliul Director a selectat nouă proiecte. Criteriile de evaluare au fost: caracterul inovator, componenta digitală, relevanța, durabilitatea (rezultate concrete și sustenabilitate), impactul (număr de beneficiari), contribuția (financiară sau în natură) din partea candidaților precum și posibilitatea de implicare a voluntarilor. Fundația Orange va oferi proiectelor câștigătoare granturi cu valoarea cuprinsă între 10.000 și 50.000 de euro.
Țintele principale vizate de către Fundația Orange sunt detectarea și tratamentul precoce al deficiențelor de auz în încercarea de a limita consecințele dizabilităților respective, integrarea persoanelor cu deficiențe de văz, de vorbire și de auz în comunitate, prin facilitarea accesului acestora la educație, la cultură și la sănătate.
În urma validării proiectelor, au fost desemnați următorii câștigători: Asociația pentru Dezvoltare Urbană, Muzeul Național de Artă al României, Biblioteca Națională a României, Fundația Cartea Călătoare, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu' din Cluj-Napoca, Asociația Audiosofia, Grădinița Specială pentru Hipoacuzici nr. 65 din București.
„Numărul mare al proiectelor depuse ne onorează. Consiliul Director a selectat proiecte prezentate de instituții neguvernamentale ce urmează să se deruleze în acest an în șapte muzee, șase universități, două biblioteci, două grădinițe speciale și patru spitale. Astfel, vom putea sprijini persoanele cu dizabilități de vedere, de auz și de vorbire de toate vârstele și de pe întreg teritoriul României.', a declarat Dana Deac, Președintele Consiliului Director al Fundației Orange.
Foto: PR