Însărcinată în șapte luni, Daniela Crudu s-a fotografiat fără lenjerie intimă. Nu s-a îngrășat deloc în timpul sarcinii

.

În aproximativ două luni, Daniela Crudu va deveni mamă pentru prima dată. Fosta asistentă TV așteaptă cu nerăbdare să-și strângă fetița în brațe și să îmbrățișeze rolul de mamă. Însărcinată în aproape 8 luni, bruneta nu a renunțat la pictorialele îndrăznețe și a făcut publice mai multe imagini în care i se vede burtica de gravidă.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!


De când a aflat că va deveni mamă, Daniela Crudu este în al nouălea cer. Fosta asistentă TV va aduce pe lume o fetiță și a ales să-i pună numele Daiana. În ultima perioadă, viitoarea mămică a fost mai puțin prezentă în lumina reflectoarelor, dedicându-și timpul proiectelor personale. De curând, Daniela Crudu a participat la o ședință foto extrem de sexy, fără lenjerie intimă și a publicat mai multe imagini pe rețelele de socializare.

De când și-a făcut debutul în televiziune, Daniela Crudu s-a remarcat prin personalitatea ei efervescentă, dar și prin aparițiile îndrăznețe. Chiar dacă mai sunt doar două luni până când va deveni mamă, fosta asistentă TV a participat la o ședință foto de maternitate, vrând să păstreze amintiri din această perioadă frumoasă pe care o traversează.


Citește și: Însărcinată în șapte luni, Daniela Crudu vrea să-și pună implanturi fesiere. A consultat deja un medic estetician

Citește și: Daniela Crudu, cele mai noi imagini cu burtica de gravidă. Cum arată vedeta, însărcinată în șase luni

Citește și: Cine e Andreea de la Bravo, ai stil!, sezonul 8. Este studentă la Medicină Dentară

Citește și: Deea Maxer, mesaj controversat, după divorțul de Dinu Maxer: „Să dormi cu cineva în același pat nu înseamnă…’

Daniela Crudu s-a fotografiat fără lenjerie intimă


În urmă cu câteva zile, Daniela Crudu a participat la o ședință foto sexy și s-a fotografiat fără lenjerie intimă. Pe contul de Instagram, bruneta a publicat mai multe imagini, iar fanii acesteia au rămas surprinși.

Nu demult, fosta prezentatoare TV a susținut că nu-și dorește să mai aibă prea multe apariții televizate, căci își concentrează toată energia și atenția asupra proiectelor pe care le are în desfășurare.

„Mă simt bine, totul decurge foarte bine, totul e foarte ok. Acum nu îmi mai doresc să mă expun foarte mult, să vorbesc, vreau să-mi văd de treaba mea. Pot în continuare să-mi văd de activitatea mea, sunt foarte nerăbdătoare să o strâng în brațe, abia aștept’, a spus Daniela Crudu, pentru Spynews.ro.


Daniela Crudu va avea o fetiță

În doar două luni, Daniela Crudu își va strânge copilul în brațe. Fosta asistentă TV a decis ca fetița ei să poarte numele Daiana.

„Ce moment frumos! O va chema Daiana! Am primit testul din America pe mail. Este sută la sută fetiță. Îmi doream fetiță. Prima oară nu știam nici eu, dar m-am gândit mai bine, la fetiță o să știu eu ce să îi fac. Vreau să fac băiță cu ea, vreau să mă machiez cu ea’, a declarat în direct la Antena Stars Daniela Crudu.

Sursa foto: Facebook