Daniela Gyorfi nu a visat în copilărie să fie cântăreață, ci o admira atât de mult pe Nadia Comăneci, încât voia să-i calce pe urme. Daniela iubea sportul și când era întrebată ce-și dorește să fie atunci când va fi mare spunea „Nadia Comăneci”, însă o boală a împiedicat-o să facă sport de performanță.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Daniela Gyorfi și-a dorit dintotdeauna să ajungă gimnastă , însă visul ei s-a năruit într-o clipă. Artista a povestit că și-a dorit să ajungă ca Nadia Comăneci, dar din păcate mama sa s-a accidentat, iar ea s-a îmbolnăvit.
Ce boală a împiedicat-o pe Daniela Gyorfi să facă sport
Daniela Gyorfi a avut o copilărie grea, marcată de boala mamei sale și neajunsuri.
„Copilăria mea a fost marcată brusc de despărțirea dintre mama și tata, divorțul lor m-a speriat foarte tare. Apoi a fost accidentul mamei. Nu mă gândeam prea departe la ce-aș vrea să devin. Nici nu am sperat vreodată că voi cânta, nu m-am gândit niciodată la asta. Era peste puterea mea de gândire la acea vârstă„, a declarat Daniela Gyorfi pentru fanatik.ro.
Știa, totuși, că iubește sportul și o admira mult pe Nadia Comăneci. Nu a avut, însă, șansa de a-i călca pe umeri.
„Nu m-am urcat în copaci și nu am speriat-o pe mama, dar, în timpurile alea, toate fetele doream să fim Nadia Comăneci. Voiam să mă fac gimnastă, făceam roata pe stradă, îmi plăcea foarte mult sportul.
Din păcate s-a accidentat mama, eu am făcut hepatită și nu am putut să fac sport de performanță, dar mi-ar fi plăcut foarte mult să am această șansă', a mai spus cântăreața.
Citește și: Cine este Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii.S-a schimbat radical după despărțirea de Hannelore
Cum a ajuns Daniela Gyorfi cântăreață, după ce boala i-a răpit șansa de a face sport
„Mi-am dat seama că-mi place să cant prin clasa a 11-a sau a 12-a. Mama m-a auzit cântând prin casă ce era la modă atunci, Loredana, Angela Similea, Abba.
Ea m-a susținut, ea m-a împins de la spate să mă apuc de treabă. M-a dus la Școală Populară de Artă, am intrat din prima și de acolo am pornit pe drumul ăsta.
Mama a avut încredere în mine și mi-a zis că trebuie să reușesc, să fiu cineva, să depășesc răutatea oamenilor. Unii m-au primit, alții m-au dat afară. Nu aveam șanse pentru că nu aveam bani, eram vai de mine, dar am muncit, am strâns din dinți. Mi s-au închis o mie de uși, dar mi s-a deschis una importantă la final„, a mai declarat Daniela Gyorfi.
Copilăria Danielei Gyorfi s-a terminat, brusc, cu îmbolnăvirea mamei sale
Mama Danielei Gyorfi a suferit un accident în urma căruia a rămas paralizată. Femeia avea doar 28 de ani și avea să înfrunte nu numai neputința fizică, dar și respingerea proprei mame.
„Am rămas marcată de faptul că bunica a vrut s-o trimită la azil. Țin minte că ne uitam una la alta, eu și mama, nu știam ce să facem. M-am maturizat rapid, dar nu-mi mai aduc aminte cum. Am stat prea mult timp în spital, am avut grijă și de alte femei din salon.
Am avut o copilărie destul de grea și marcată de ce înseamnă boală și de fracțiunea de secundă care îți schimbă viața„, a povestit Daniela Gyorfi pentru Fanatik.ro.
La 9 ani de la moartea mamei sale Daniela Gyorfi mărturisește că aceasta cu siguranță o veghează. Artista spune că a ajuns la concluzia că are un înger păzitor în urma tuturor celor întâmplate și întotdeauna după furtuna vine și soare în viața ei.