Ce fel de profesoara esti? Ce fel de profesoara ti s-a spus ca esti dupa prima zi?
Sunt eu insami, binevoitoare si vesela, cu zambetul pe buze, punctand eficient acolo unde e nevoie. Imi place ce fac si ma bucur ca am creat posibilitatea de a invata lucruri atat de interesante si pe altii. Daca ma gandesc bine, in copilarie, daca eram intrebata ce vreau sa „ma fac” cand voi fi mare, raspundeam „actrita sau profesoara”. Visez la astfel de cursuri de 20 de ani. Dupa prima zi, cea mai mare bucurie a fost un telefon de la o mama care mi-a spus ca fiica ei adolescenta a inteles si acceptat in doua ore ceva ce ea ii spune de patru ani sa faca, fara succes. M-am bucurat si de una din fetitele mici, care nu se dezlipea de langa mamica ei si care, dupa un timp, a intrat in joc si nici n-a observat cand mama ei a iesit si a lasat-o cu mine si cu ceilalti copii.
Fiul tau, Codrin, a luat parte la workshop? Crezi ca, peste ani, in familia ta va mai fi un mare actor?
Codrin abia asteapta sa participe, va veni miercurea, in grupa de copii de varsta lui. E posibil sa mai fac o grupa de copii mai mari cat de curand, ca sunt multe cereri. Are talent dramatic fiul meu, e cert, dar pe mine ma intereseaza doar sa se dezvolte echilibrat si sa aleaga abia mai tarziu profesia pe care o doreste. Spun asta si altor parinti: ar fi bine sa nu inoculam copilului dorinta de a deveni actor, ci sa-l asistam in dezvoltarea pe plan afectiv, mental si fizic, sa-i deschidem porti catre domenii cat mai diferite din care copilul sa aleaga apoi ceva care i se potriveste si care ii aduce bucurie. Atingi mai usor succesul intr-un domeniu in care e foarte fina granita dintre munca si placere.
Ai declarat ca ideea workshop-ului a venit ca o reactie la obiceiul copiilor de a sta in fata calculatorului si la televizor. Codrin are aceste obiceiuri?
Evident, ca majoritatea copiilor din generatia lui, Codrin are acces la TV, la DS, PSP si alte inventii. Am reusit, din fericire, sa-i limitez timpul alocat lor si sa-i formez gustul pentru alte activitati: el face scrima, dans, pian, dar si la scoala are dupa-amiaza activitati folositoare: engleza, volei, karate, etc.
Ce ai descoperit despre tine odata cu aceasta noua provocare?
Am descoperit ca imi place aceasta postura, imi place foarte mult sa indrum cu blandete si cu dragoste, sa fiu de folos celor care vor sa evolueze, sa se dezvolte armonios.
Oana Popoiag