David Popovici, discurs manifest după medaliile de aur și de bronz câștigate la Jocurile Olimpice: „Iarna ne antrenăm într-un balon în care ne-am obișnuit cu frigul. Ni se promite că se face bazinul, dar degeaba. Aș vrea ca aceste medalii să aducă...”

.

David Popovici a câștigat două medalii olimpice, una de aur și una de bronz, impresionând cu o performanță excepțională. După ce și-a îndeplinit „obiectivul' la Jocurile Olimpice de la Paris, înotătorul a susținut un discurs manifest și atrage atenția asupra condițiilor de antrenament din România.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI


David Popovici, legitimat la CS Dinamo, și-a încheiat evoluția la Jocurile Olimpice de la Paris. Campionul de 19 ani a câștigat o medalie de aur, la 200 de metri liber și o medalie de bronz, la 100 de metri liber, în decurs de trei zile. Politicienii români s-au îmbulzit să-l felicite pentru performanțe, dar sportivul atrage atenția asupra condițiilor grele de antrenament, cerând statului, într-un discurs manifest, să îmbunătățească infrastructura și să susțină sportul.

Citește și: Ce mesaj le-a transmis Marcel Pavel lui David Popovici și părinților lui: ‘Ești fabulos! Felicitări părinților tăi care te-au educat atât de frumos, pentru implicarea şi sacrificiile făcute…’ / EXCLUSIV


Citește și: David Popovici, lăudat în presa internațională după ce a luat aurul la Jocurile Olimpice. The Guardian aplaudă „talentul extraordinar al românului'

Citește și: Andreea și George Ogăraru au devenit părinți pentru a șasea oară, deși medicii le-au spus că nu vor mai putea avea copii: „A fost o minune!'

Citește și: Interviu cu Matei Constantin, actorul care va juca în serialul Tătuţu, de la Pro TV. Cum e atmosfera la filmări și ce spune despre personajul său: „Pentru mine, orice rol e o nouă provocare. Având 24 de ani…’ / EXCLUSIV


David Popovici, discurs manifest după medaliile obținute la Jocurile Olimpice

Cu două medalii olimpice în palmares, David Popovici atrage atenția asupra condițiilor grele de antrenament din România. În timpul verii, campionul se antrenează în bazinul de la Lia Manoliu, același în care a și învățat să înoate, la 4 ani. Situația stă și mai rău în lunile de iarnă, când antrenamentele se desfășoară într-un „balon sufocant’.


„Aș vrea ca aceste medalii să ducă la o mai multă atenție pentru sportul românesc, nu către înot, dar către sport în general. Avem multe probleme la noi în țară, dar faptul că se investește prea puțin în sport este una dintre ele. Sportul poate fi cel mai bun ambasador al țării!

N-aș spune că am făcut un miracol. În condițiile în care i-am întrecut pe britanici, pe americani, pe toate aceste nații care au condiții infinit mai bune decât ale noastre. Au bazine să-și pună și în cap, au absolut orice. Centre de pregătire peste centre de pregătire. Eu mă antrenez la Lia Manoliu, în același bazin unde am învățat să înot la 4 ani, de-asta sunt așa bronzat cu urmele de ochelari, că înot în aer liber. Iar în timpul iernii, când e frig afară, pentru că bazinul din interior ni se promite că se va face ceva cu el, noi ne antrenăm într-un balon unde, dacă o persoană care nu e obișnuită intră și după 3 minute spune că se sufocă. În asemenea condiții ne antrenăm noi.


Mi-ar plăcea să avem mai mulți sportivi calificați la Jocurile Olimpice, și de ce nu, mai mulți medaliați! Acum am venit doar trei sportivi calificați la înot. Mă uit, și de ce să mint, mă simt invidios pe delegațiile altor țări care sunt cu mai puțin locuitori decât noi și sunt „o tonă de inși’. Mi-ar plăcea și mie să avem mai mulți olimpici, iar eu îmi voi face partea’, a declarat campionul.


„Am dat tot ce aveam mai bun și în plus’

David Popovici a cucerit, miercuri seara, medalia de bronz în cursa de 100 metri liber la Jocurile Olimpice de la Paris, fiind cu o sutime în spatele locului doi și tot cu o sutime în fața locului patru.

„Nu sunt dezamăgit deloc. Sunt mai liniștit și poate chiar un pic mai fericit comparativ cu medalia de aur, pentru că acum mă pot relaxa complet, chiar dacă am câștigat medalia de aur, eram cu gândul că trebuie totuși să mă odihnesc, trebuie să dorm foarte bine pentru că urma să am încă o probă olimpică.


Acum am terminat! Pot vizita și eu Parisul! Sunt de atâtea zile aici și am stat numai baricadat în hotel și pe drumuri și aici. Mă gândesc de luni de zile „ce o să fac după ce termin, poate o să câștig, poate o să iau și vreo medalie, ce voi face? Nu știu!’. Acum că am obiectivul îndeplinit, habar n-am!

Obiectivul meu adevărat a fost să mă distrez..nu neapărat să mă distrez, dar când ajungi într-o finală olimpică totul e atât de tensionat încât nu-ți prea mai arde de râs, de distracții. Obiectivul meu cel mai important a fost să-mi iasă cursele așa cum mi le-am programat, cred că m-am apropiat destul de tare! Sunt mulțumit! Faptul că am obținut și două medalii mă face și mai mulțumit.


Am dat tot ce avem și în plus..nu am cum să fiu mai fericit! Nu am de ce să fiu dezamăgit că nu am luat din nou aur. Am fost la o sutime de locul doi, dar și cel de pe locul patru a fost la o sutime de mine. Acesta este sportul, e crunt!

Timpul nu e cel mai bun din lume pentru mine, dar la Jocurile Olimpice, vrei nu vrei, locul e cel mai important. Recordul? Extraordinar! Și-a bătut timpul cu mult, bravo lui! Asta înseamnă tot mai multă motivație pentru mine și cei din spate, să încercăm să îi venim de hac!’, a mai spus acesta.

Sursa foto: Hepta