După zeci de scandaluri, Andreea Bălan a încheiat toate procesele cu George Burcea. Artista recunoaște că a fost mânată de ego în lupta cu tatăl fiicelor sale și nu era dispusă să facă compromisuri. Ea a simțit că s-a eliberat de energia „negativă' în momentul când au făcut pace și au încheiat disputele legale.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!
Andreea Bălan și George Burcea au divorțat în 2020, după o relație care a durat aproximativ cinci ani. Între ei au existat mai multe scandaluri mediatice, dar și procese în privința custodiei copiilor. Din rodul iubirii lor au rezultat două fiice, Ella și Clara, care au rămas în grija artistei. În trecut, ea l-a acuzat pe fostul soț că nu a plătit pensie alimentară și că ar fi să ia fetițele în timp ce era sub influența alcoolului.
De ce a încheiat Andreea Bălan toate procese cu George Burcea
Andreea Bălan și-a dorit liniște în viața ei și de aceea a încheiat toate procesele împotriva lui George Burcea. Recunoaște că a fost mânată de ego în această luptă și nu ar fi fost dispusă să facă niciun fel de compromis. Împăcarea cu tatăl fiicelor ei s-a produs când a renunțat la orgoliu și a decis să elimine energiile negative din viața ei. Relația lor s-a schimbat în bine de atunci și cooperează pentru a le oferi un mediu armonios fiicelor lor, Ella și Clara.
„Am renunțat la procese, ca să eliberez energia negativă. Eu care de obicei nu renunț… era poate o luptă din ego, ca să-mi demonstrez mie. Mi se părea mie că nu e corect ce s-a întâmplat, dar în viață uneori trebuie să mai lași și de la tine, chiar dacă tu știi poate că ai dreptate. Trebuie să rupi cordonul ăla energetic și i-am făcut și lui un bine, s-a liniștit și el, drept dovadă e liniște și pace peste tot, e totul foarte bine. Înainte ca noi doi să avem o discuție față în față de împăcare, în sufletul meu a trebuit să am niște discuții. Eu cred că el a simțit asta, pentru că apoi a venit și am avut o discuție foarte prietenoasă’, a declarat Andreea Bălan în cadrul podcastului Te ascult cu Ilinca Vandici.
Artista a vorbit și despre relația cu divinitatea: „Gândurile au frecvență, iar dacă eu în sufletul meu i-am dorit asta, el a simțit. Poți să faci și invers, însă există această lege a karmei, dar răul pe care îl dorești ți se întoarce ție. Eu cred că există Dumnezeu în noi, că noi suntem Dumnezeu. Noi suntem uniți la nivel de spirit. Ne-am divizat, ca să înțelegem anumite lecții, e alegerea noastră cum facem asta’.
„Am stabilit să nu mai vorbim unul despre celălalt’
Într-un interviu pe care ni l-a acordat recent, Andreea Bălan a spus că nu va mai vorbi public despre tatăl fiicelor ei. Foștii soți au luat această decizie atunci când s-au împăcat și au renunțat la procese.
„Le-am încheiat procesele. Totul e ok. Am stabilit că nu mai vorbim unul despre celălalt și gata. Așa am stabilit. E mai bine pentru amândoi, dar și pentru fetițele noastre’, a spus artista pentru VIVA!.
Sursa foto: Facebook