Adriana Neagoe a fost descoperită moartă, în apartamentul său din Târgu Jiu, alături de câinii ei, care începuseră să mănânce din trupul ei. Inițial s-a crezut că femeia de 34 de ani a fost omorâtă, însă legiștii nu au descoperit urme de violență pe corpul ei și, după efectuarea autopsiei, s-a aflat de ce a murit, de fapt, Adriana.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Cea care a dat alarma a fost sora Adrianei Neagore, care nu mai știa nimic de sora ei. În momentul în care cadavrul femeii a fost descoperit, de aceasta nu se mai știa nimic de 5 zile. Când oamenii legii au intrat în casă, au găsit o imagine șocantă.
Adriana Neagore, găsită moartă în casă după 5 zile
Polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie, despre faptul că sora sa nu mai răspunde la telefon sau la ușă de cinci zile.
Când oamenii legii au intrat în casă, au găsit trupul fără viață al Adrianei Neagoe și alături de ea se aflau cei doi câini de talie mică ai femeii, care mușcaseră din trupul ei, probabil flămânzi.
„Un echipaj de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, împreună cu un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au fost direcționate la adresa indicată și întrucât nicio persoană nu a răspuns, ușa fiind în poziția închis asigurat, pompierii au procedat la pătrunderea în apartament prin forțarea ușii, în prezența și cu acordul apelantei, în interior pe podea, fiind găsit cadavrul unei femei, de 34 de ani', a anunțat Poliția.
Cunoscuții Andei Sasha, așa cum o știau prietenii, susțin că aceasta era cunoscută pentru consumul de droguri și alcool.
„Da, este adevărat. Familia Neagoe a mai dăruit un înger cerului, preaiubita mea soră. (…) Aprecierea sau dragul, într-adevăr pot avea forme diferite. Cei care totuși credeți că în adâncul inimii ati avut unul dintre aceste sentimente curate pentru ea, vă rog să îi acordați respectul cuvenit, iar mie și familiei mele liniște', a scris sora tinerei, pe FB.
De ce a murit Adriana Neagoe, femeia din Târgu Jiu
Necropsia efectuată de medicii legiști a stabilit drept cauză a decesului un infarct miocardic. Conform sursei citate, anchetatorii nu exclud posibilitatea ca decesul să fi fost influențat de consumul de substanțe interzise.
Pentru cei doi câini de talie mică ai Adrianei, polițiștii au emis ordin de plasare în adăpost, fiind preluați de lucrători din cadrul Consiliului Județean Gorj.
„În urma examinării vizuale a cadavrului s-a constatat faptul că nu avea urme de violență pe părțile vizibile ale corpului, ci doar lividități cadaverice conform poziției în care a fost găsită. De asemenea, în apartament au fost identificați doi câini de talie mică, ce aparțineau decedatei și pentru care polițiștii au emis ordin de plasare în adăpost, fiind preluați de lucrători din cadrul Consiliului Județean Gorj.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă', a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Probele recoltate vor fi analizate suplimentar la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici din București.