Elvira Deatcu a vorbit despre momentul când a renunțat la șofat, în urmă cu 15 ani. Actrița a condus timp de șase luni și nu a avut niciun incident neplăcut în trafic, însă spune că nu s-ar mai urca niciodată la volanul unei mașini. Iată motivul!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Elvira Deatcu este una dintre cele mai cunoscute actrițe de la noi din țară. Actrița din serialul „Vlad' este căsătorită de peste 20 de ani cu Horea Nicorici și au împreună doi copii, pe Luca și Filip. De când a debutat pe scenă, Elvira Deatcu a fost o fire discretă și nu și-a expus familia în lumina reflectoarelor. Un lucru mai puțin despre aceasta este faptul că a renunțat la condus în urmă cu 15 ani, nu ca urmare a unui eveniment tragic, ci din cauza faptului că nu și-a putut depăși unele frici.
De ce a renunțat Eliva Deatcu la condus, în urmă cu 15 ani
După ce a rămas însărcinată cu al doilea copil, Elvira Deatcu a renunțat la condus. Totul s-a întâmplat în urmă cu 15 ani, iar actrița recunoaște că nu și-a putut depăși panicile care o curprins atunci când se află la volanul unui autoturism.
„Ba da, am carnet, am șofat 6 luni, am rămas însărcinată cu al doilea copil și m-au cuprins panicile și am renunțat la șofat. Dar nu am regrete. E adevărat că nu e plăcut să cari sacoșe și pungi de la supermarket, pe jos, dar nu-mi pare rău. Probabil că nu era zona mea.
Sunt un copilot pe care te poți baza. Nu îmi place viteza, nu îmi place să se riște, ăsta este motivul pentru care evit să merg cu persoane pe care nu le cunosc, a căror poveste nu o cunosc, deși prin natura profesiei bântui', a spus actrița, potrivit impact.ro.
„Mie nu îmi place viteza'
Înainte de a plecat la studii în Italia, fiul Elvirei Deatcu venea și o lua pe actriță de la teatru. Aceasta spune că nu este adepta vitezei și pune siguranța pe primul loc, atunci când se află într-o mașină.
„Stau liniștită, mie nu îmi place viteza și acum are și unul dintre băieți carnet. Până să plece la studii în Italia, Luca venea și mă lua de la teatru și eram foarte mândră. Dădea mesaj: te aștept în fața teatrului. Am profitat de chestia asta, pentru că era un timp pe care îl petreceam împreună, el este temperat și cuminte. Îl mai trăgeam de mânecă, îl mai certam, dar îmi place să merg cu el', a adăugat aceasta, potrivit sursei citate.
Sursa foto: Facebook