Zanni a dezvăluit de ce a rupt contractul și prietenia cu Alex Velea. Iubitul Antoniei și câștigătorul Survivor All Stars au colaborat o perioadă destul de lungă pe plan muzical și părea că sunt foarte apropiați. Ei bine, însă, legătura lor s-a întrerupt brusc, în urmă cu un an, iar de atunci nu s-au mai împăcat. Iată ce s-ar fi întâmplat între cei doi și ce i-a făcut să se distanțeze!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!
După ce prietenia dintre Zanni și Alex Velea s-a dus pe apa sâmbetei, au apărut diverse zvonuri potrivit cărora iubitul Antoniei l-ar fi înșelat pe Zanni cu diferite sume de bani. Aceste speculații nu au fost însă niciodată confirmate de câștigătorul Survivor All Stars.
De ce a rupt Zanni contractul și prietenia cu Alex Velea
Invitat în podcast-ul moderat de Bursucu, Zanni a făcut noi declarații referitoare la fosta lui colaborare cu Alex Velea. Acesta susține că pentru ei iubitul Antoniei a fost o lecție de viață, „fie ea bună sau rea'.
„Asta înseamnă recunoștință, să povestești lucrurile frumos și să nu dai aceste răspunsuri (n.r. dacă a fost furat de Alex Velea), nu am cum să răspund la asta, asta înseamnă recunoștință. Nu că m-a ajutat, pentru că unor lucruri pot să le spun pe nume. Eu știu cum funcționează lucrurile și pot fi recunoscător că a fost o lecție pentru mine, atât timp cât am învățat ceva, nu vreau să spun lucrurilor pe nume. Alex Velea este o lecție, fie ea bună sau rea. Nu vreau să vorbesc despre asta', a declarat Zanni, în cadrul podcast-ului.
De când au rupt contractul de colaborare, Zanni și Alex Velea nu și-au mai vorbit și nici nu s-au mai văzut. Câștigătorul Survivor All Stars e de părere că lucrurile sunt deja consumate și că relația dintre ei doi ar fi fost doar la nivel de business.
„Nu m-am întâlnit cu el, să spunem ce? El mi-a spus ce avea de zis. Eu nu am crezut în nicio poveste de la începutul relației noastre. Da (n.r. crede că totul a fost la nivel de business, fără prietenie) și instinctul nu m-a înșelat niciodată, de asta am plecat. Nu vreau să intru mai mult în povești, cred că a fost o lecție bună, trebuie să plătești pentru orice în viața asta', a adăugat Zanni.
„Eu niciodată nu am jucat un rol, am vrut să plec de la studio de mai multe ori'
Totodată, Zanni a dezvăluit de ce a plecat din studioul lui Alex Velea. Conform spuselor lui, ce l-a făcut să ia această decizie a fost faptul că i s-ar fi cerut să afișeze o altfel de imagine față de cum acesta avea de fapt, lucru ce nu i-a convenit.
„Eu niciodată nu am jucat un rol, am vrut să plec de la studio de mai multe ori. Și când eram sărac, la cămin, făceam asta. Eu de multe ori m-am arătat pe mine în fața lor și le-am spus că nu avem conexiune, trebuia să vindem o iluzie oamenilor, să mă supun unui vibe fals. E o energie falsă, toată lumea vinde iluzia asta de lux și opulență, dar ei nu au o chiflă în stomac și nu-mi plăcea asta. Mulți stăteau în jurul Antoniei și al lui Alex ca să facă și ei un story și like-uri. În studioul ăla nu era nimic real, Velea făcea piese doar cui genera bani și nu e de judecat', a conchis fostul concurent Survivor.
Alex Velea, despre motivul pentru care Zanni a încheiat colaborarea cu Golden Boy Society
Anul trecut, și Alex Velea a vorbit despre acest subiect, mai exact despre motivul pentru care Zanni a încheiat colaborarea cu Golden Boy Society. Artistul confirma atunci faptul că fostul concurent Survivor România nu mai face parte din Golden Boy Society. Cu toate acestea, artistul susține că ține în continuare la el și îl va considera mereu un prieten.
„Nu s-a întâmplat nimic. Îi urez baftă! Nu a mai fost compatibil din punct de vedere muzical', a spus Alex Velea atunci, potrivit playtech.
Sursă foto: Instagram, captură video