De ce au amânat Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu nunta planificată în Mykonos: „Atunci am renunțat”. Când va avea loc evenimentul

 Ifrim Georgiana
.

Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu formează un cuplu de aproape 9 ani și au împreună trei copii, pe Alexandru (8 ani), Melissa Antonia (6 ani) și Iris (4 ani). Cei doi s-au căsătorit civil în anul 2019, însă nu au reușit să mai organizeze cununia religioasă și petrecerea de nuntă, deși anunțaseră, de acum doi ani, că își vor celebra iubirea cum se cuvine. Recent, prezentatoarea de la „Te cunosc de undeva!' a explicat de ce a fost nevoită să amâne nunta cu medicul stomatolog, dezvăluind, totodată, care le sunt planurile de viitor. Iată declarațiile acesteia!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!

Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz-ul autohton. Anul acesta, cei doi vor împlini 9 ani de relație și au de gând să sărbătorească așa cum se cuvine. În anul 2019, medicul stomatolog și prezentatoarea de la „Te cunosc de undeva!' au făcut cununia civilă, unindu-și destinele în mare secret. În 2020, cei doi plănuiau să facă petrecerea de nuntă, în Mykonos, evenimentul fiind organizat în cel mai mic detaliu. Cu toate acestea, pandemia le-a dat planurile peste cap, așa că petrecerea a fost amânată.

ali11ali11

Chiar dacă s-a văzut nevoită să amâne nunta în ultimii doi ani, Alina Pușcaș nu a renunțat la idee și speră că anul 2024 va fi cel norocos. Atunci, prezentatoarea de la Antena 1 și Mihai Stoenescu vor împlini 10 ani de relație și plănuiesc să organizeze o petrecere fastuoasă, în compania prietenilor și a familiei.

Citește și: Cum a început povestea de dragoste dintre Alina Pușcaș și soțul ei, Mihai Stoenescu: 'Eram foarte singură. Nu voiam să prind 40 de ani fără să am copii'

Citește și: Alina Pușcaș nu a mers la înmormântarea tatălui ei: 'Părinții nu îi alegi. Nici nu am ce să iert'. Ce relație a avut cu el

Citește și: Cosmin Seleși, despre Pepe, după ce l-a înlocuit la Te cunosc de undeva: „Nu știe să citească prompterul și…'. Ce a spus și despre Andreea Bălan

Citește și: Mihaela Geoană, petrecere de lux la 60 de ani. Și Andreea Esca a participat la marele eveniment

De ce au amânat Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu nunta

Petrecerea de nuntă a Alinei Pușcaș și a lui Mihai Stoenescu ar fi trebuit să aibă loc în 2020, în Mykonos, destinație de care îi leagă multe amintiri frumoase. Pandemia le-a dat planurile peste cap celor doi soți, căci proprietarii localului pe care îl închiriaseră au impus măsuri stricte și le-au limitat drastic lista invitaților. În aceste condiții, prezentatoarea TV și medicul stomatolog s-au văzut nevoiți să amâne evenimentul.

„Noi am vrut să facem nunta în 2019. Am făcut atunci cununia civilă și în 2020, era deja programat totul să facem nuntă în Grecia, în Mykonos, însă a venit pandemia. Și s-a închis. Nu am avut voie. Ne-au spus foarte clar că putem să facem petrecere, dar nu se dansează, se stă la masă, nu ai voie să fii mai mult de 50 de persoane și după ce am zis că de ce o fac acolo. Mykonos pentru noi e o insulă specială și de asta am ales să facem acolo și atunci am renunțat, pentru că nu aveam cum să facem genul acesta de petrecere', a spus Alina Pușcaș.

Când vor face nunta Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu

În 2024, Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu vor împlini 10 ani de relație și au de gând să organizeze o petrecere fastuoasă, pentru a-și celebra iubirea. Evenimentul ține loc și de nuntă, amânată în ultimii doi ani.

„Noi ne-am fi dorit să facem o nuntă-petrecere, nu nunta clasică, cu sărmăluțe sau cu mâncarea adusă la masă, cum este la noi, la saloanele de nunți. Și am zis că mai așteptăm puțin. De atunci au trecut doi ani și suntem în 2023 și facem 9 ani. Am zis dacă mai are sens să facem și am zis că o să facem o petrecere în care sărbătorim și cei 10 ani de relație, că, altfel, mi se pare așa. Deci, în 2024, pe 20 noiembrie', a mai spus prezentatoarea TV, la Antena Stars.

Cum mențin Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu flacăra iubirii aprinsă

Într-un interviu televizat, Alina Pușcaș a declarat că soțul ei este o persoană spontană și o surprinde întotdeauna cu cadouri. Chiar dacă se împlinesc 9 ani de când formează un cuplu, cei doi nu au renunțat la momentele în doi și au reușit să echilibreze viața de cuplu cu cea de părinți.

„Aș trece tot, până și nebunia pe care o are o apreciez, pentru că mă ține în priză și mă ține tânără, adică am tot timpul preocupări. Îmi place foarte mult nebunia asta a lui, spontaneitatea lui, îmi place că știe cât de important este să ne trăim viața de cuplu, că știe că trebuie să ne împărțim între copii și noi, îmi place că îmi face cadouri frumoase. Ultima oară mi-a schimbat ceasul, pentru că m-am plictisit de fostul meu ceas, e chiar ultimul pe care mi l-a făcut cadou, mi l-am și dorit, e foarte frumos', a mai spus Alina Pușcaș.

Sursa foto: Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton