Cristina Bălan și-a îndeplinit visul la finele anului trecut, atunci când a devenit mamă de fată. În noul număr al Revistei Viva!, cântăreața ne-a dezvăluit de ce și-a născut fiica acasă și prin ce calvar a trecut când a devenit mamă prima dată, la nașterea gemenilor săi diagnosticați cu sindromul Down. Artista face acuzații grave și susține că medicul de gardă a înjurat-o atunci și ar fi avut un comportament neadecvat. După acea experiență, spune ea, a rămas cu unele „traume adânci'.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Cristina, îți spun sincer… Informația potrivit căreia ai născut singură, acasă, în cadă, m-a lăsat mască. Ne poți spune cum și când ai decis asta? Și… cum s-a desfășurat totul? Cât de tare te-ai temut, totuși? Că bănuiesc că au fost și riscuri…
De data aceasta, la a doua sarcină, m-am informat și am colaborat cu o doula foarte experimentată. Am dorit să dețin eu controlul și să mă simt împuternicită. Stiu că unii oameni nu vor înțelege acest lucru și vor spune că am fost inconștientă. Sunt… conștientă de acest lucru. Dar nu a fost nimic inconștient în decizia mea.
De ce și-a născut Cristina Bălan fiica acasă și prin ce calvar a trecut când a devenit mamă prima dată
Inițial, mă gândisem să nasc în clinică privată, în bazin. Și doream să am soțul, tatăl copilului, lângă mine. Și doream să nu fie tăiat cordonul ombilical imediat după naștere. Și doream ora magică, cu bebe la piept și nimeni să nu ne deranjeze. Și am dorit atât de multe, dar nicăieri nu am găsit toate doleanțele mele îndeplinite. Sau am găsit, în Constanța, dar pe o sumă de bani cu care poți cumpăra și o mașină la mâna a doua. Este foarte scump să naști în clinică privată, în România. Noi abia răzbim cu doi copii cu dizabilități, care au nevoie de multe terapii și sunt multe cheltuieli.
Revenind, travaliul meu a fost sublim, în ritmul corpului meu, respectând toate cele patru etape ale lui. Aveam lângă mine și citeam din cartea „Nașterea singură, scrisă de medicul Sarah Schmid, pentru a procesa exact ce mi se întâmplă. Am și dormit, apoi m-am pregătit mental și emoțional pentru a face cunoștință cu bebelina care urma să vină pe lume. Am sunat doula și a venit, dar n-a mai fost timp să umflăm bazinul și am intrat în cada pe care o dezinfectasem și pregătisem pentru orice eventualitate.
„Eu am fost foarte fericită să nasc cum mi-am propus, și asta a ajutat mult’
Apoi am avut parte de sprijinul soțului și doula mă încuraja și era atentă la mine, supervizând tot procesul. Eu mă simțeam în transă, dar în sensul cel mai frumos, eram conștientă de ce se întâmpla, însă, în același timp, parcă eram pe altă lume. O lume doar a mea și a bebelușului meu. Expulzia în sine a durat puțin, până în jumătate de oră. Totul a decurs firesc, natural și frumos. Nu pot explica exact pentru că nu sunt cuvinte pentru tot ce am simțit. Am avut tot ce mi-am dorit, plus demnitate și blândețe.
Să știți că o doula bine pregătită este foarte în măsură să conducă o naștere și își dă seama dacă e nevoie de spitalizare sau nu. Cunosc cazul mediatizat recent, nu vreau să comentez, doar să spun că acolo erau complicații multiple, nu ca în cazul meu, cu toate analizele și ecografiile perfecte. Nu m-am temut absolut deloc, teama nu face decât ca organismul să secrete cortizol, un hormon care nu ajută nașterea. În cadrul nașterii e necesară oxitocina, hormonul care ajută procesul de dilatare și deschidere către naștere. Există metode de a menține calmul și relaxarea, nu e nevoie să lăsăm panica să ne controleze. Eu am fost foarte fericită să nasc cum mi-am propus, și asta a ajutat mult. Starea emoțională este crucială în orice facem.
Ce a pățit Cristina Bălan la nașterea gemenilor săi
Înțeleg că ai rămas traumatizată după prima naștere. Ne poți povesti experiența de atunci? Ce s-a întâmplat, mai exact?
Din păcate, la noi în spitalele de stat nu sunt reglementate câteva aspecte care țin de bun-simț, de omenie și de drepturile pacientului. Nu cred că este deplasat să-ți dorești să fii tratată cu empatie, când ești în travaliu (prematur, cum a fost cazul meu). Pe scurt, medicul de gardă cu care am avut ghinionul să
nasc m-a înjurat și a avut un comportament total neadecvat situației. Am rămas cu traume adânci, pe care am muncit să le integrez și să le vindec cât mai mult. Nu este deloc de neglijat acest aspect: merităm demnitate și blândețe atunci când naștem. Nu să fim ironizate și tratate ca niște animale care vin să deranjeze niște somități.
Te-ai confruntat cu semne ale depresiei post-natale? Știm că după prima sarcină ai avut și aș vrea să ne și povestești cum ai reușit să depășești acele momente grele.
După nașterea blândă și împlinitoare nu m-am mai confruntat cu nicio depresie. Dimpotrivă, am plutit pe norișori roz și încă o fac, atât de puternică și frumoasă a fost experiența pentru mine. La prima naștere am fost brutalizată, am născut prematur, nu am avut copiii lângă mine și am fost internată 32 de zile lungi și grele.
La noi, în spitalul de stat, nu se practică „kangoroo care, adică îngrijirea piele pe piele, cu bebelușii prematuri. Sunt dovedite științific beneficiile legate de bătăile cardiace, reglarea temperaturii corporale ș.a.m.d., însă la noi în spital ți se spune să nu-ți atingi bebelușul pentru că-l infectezi cu ceva. Ca fapt divers, bebelușii mei (gemenii) aveau E-coli, iar mie analizele îmi ieșiseră negative. Bebelușii mei erau infectați din spital, nu de mine. Erau pe antibiotice pentru că în mediul spitalicesc de la noi pacienții ajung să aibă încă 2-3 afecțiuni suplimentare pe lângă cea cu care s-au internat. Este o realitate cruntă și lumea mă mai întreabă de ce am preferat să nasc acasă. Sunt atâtea motive! Subiectul e mult prea amplu pentru a fi dezbătut aici.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE IULIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!
Sursă foto: Facebook, Marius Bărăgan