De ce nu vrea Dan Negru să prezinte Revelionul 2025: „Revelioanele televizate sunt un fel de ne distrăm în familie. Noi facem un playback de showbiz. N-aș putea...”

.

Dan Negru a prezentat mai bine de două decenii Revelioane și mulți se întreabă dacă pregătește o surpriză pentru finalul acestui an. Având reputația de „Regele audiențelor', a reușit să creeze de fiecare dată spectacole captivante, cu invitați speciali și momente inedite. Prezentatorul crede însă că, din cauza modului în care arată showbizul, e tot mai greu să surprinzi publicului și să menții aceeași magie a emisiunilor.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Timp de 25 de ani, Dan Negru a prezentat emisiunea cea mai urmărită la cumpăna dintre ani, iar show-urile pe care el le-a găzduit s-au bucurat, de asemenea, de audiențe-record, așa că nu întâmplător a fost supranumit Regele audiențelor. Acum, după plecarea de la Antena 1 la Kanal D, mulți sunt curioși dacă va continua tradiția.

dan-negru-reveliondan-negru-revelion

Citește și: Dan Negru își încurajează copiii să fie atrași de concursurile de cultură generală: „Îi iau cu mine prin țară. Gândind cu mintea lor, devin liberi'

Citește și: Dan Negru prezintă un nou show de succes, The Floor, la Kanal D. Când începe emisiunea și ce premiu au pus la bătaie

Citește și: Dana Roba îi răspunde lui Culiță Sterp, după ce el i-a reproșat că i-a donat bani când se afla în spital: „Dacă faci o faptă bună și îi strigi apoi omului, ți se ia răsplata”

Citește și: Cum arată casa lui Sorin Brotnei. Deține o colecție de biciclete, iar camera fetei lui este vopsită în alb și roz: „Mi-am făcut Raiul meu'

De ce nu vrea Dan Negru să prezinte Revelionul 2025

După 25 de ani în care a filmat emisiuni de Revelion, Dan Negru susține că i-ar fi greu să organizeze un spectacol memorabil pentru 2025. Una dintre provocări, spune el, este faptul că artiștii au contracte exclusive cu diferite posturi de televiziune, ceea ce face dificilă reunirea unor invitați de seamă într-un singur show.

„Artiștii de azi nu mai sunt liberi, ca să poată să apară la orice televiziune. N-aș putea să fac un Revelion la PRO TV cu artiștii semnați de Antena 1 și nici la Antena 1 cu cei semnați de Kanal D. 25 de ani am făcut Revelioane lider de audiență, într-o țară care are de totul 100 de ani.

Revelioanele televizate acum sunt un fel de ne distrăm în familie, cu artiștii semnați de televiziunea care organizează respectivul Revelion. Asta arată sărăcia showbizului românesc, în televiziune. Nicio televiziune americană nu și-ar permite să semneze vreo exclusivitate cu DiCaprio pentru că DiCaprio ar putea oricând să cumpere orice televiziune. Noi facem un playback de showbiz', a declarat prezentatorul TV pentru click.ro.

Pe de altă parte, prezentatorul TV pregătește ediții speciale de sărbători, la Kanal D, cu emisiunile sale de cultură generală.

„Zilele astea filmăm edițiile speciale de Jocul Cuvintelor, un show care e deja de trei ani zilnic la televizor. Revenim și cu The Floor în curând, sezon nou', a adăugat el.

„România are cele mai multe formate TV eșuate'

Dan Negru consideră că peisajul televiziunii din România s-a degradat, iar una dintre cauze este lipsa unor noi generații de prezentatori bine pregătiți. În opinia sa, selecția pentru televiziune se face acum tot mai des din rândul persoanelor din mediul online, fără o pregătire solidă în domeniu.

 „Televiziunile nu mai au energia și curajul să crească prezentatori TV, e mai ușor să-i iei din online, chiar dacă rețeta a eșuat mereu. De asta România e cunoscută pe plan european ca țara cu cele mai multe formate TV internaționale eșuate.

Totuși, cred că televiziunea, ca breslă, n-o să dispară degrabă și, încet-încet, va fi nevoită să construiască noi generații de aur', a mai menționat acesta pentru sursa citată anterior.

Dan Negru vrea transparentizarea salariilor în televiziune

Dan Negru și-ar dori ca salariile din televiziune să fie transparente, după modelul american, pentru a reduce speculațiile și articolele din presă despre veniturile sale sau ale altor vedete, cum ar fi Andreea Esca.

„Văzută din Europa, America e altfel decât America la ea acasă. Noi europenii exagerăm când vorbim despre americani. Babilonia nu mi-a plăcut, e un adevărat turn Babel, de multe ori nimeni nu se înțelege. Dar mi-a plăcut încrederea în statul american al americanului de rând. Cât despre meseria mea, acolo e altă lume. Am fost de câteva ori, ca spectator, la show-ul lui Jimmy Fallon.

Anul trecut el încasa din televiziune 16 milioane de dolari. Cât toți prezentatorii români laolaltă, în 10 ani. Îmi place și transparența televiziunilor de a anunța salariile vedetelor. Eu îmi văd salariul în presă.

În ultimii 20 de ani, salariul meu și al Andreei Esca e săptămânal printr-un ziar. Am propus de multe ori televiziunilor să facem cunoscute salariile vedetelor TV. Ar fi un pas spre normalitate, pe care americanii l-au făcut de mult timp', a încheiat acesta.

Sursa foto: Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton