A fost și încă este una dintre cele mai frumoase actrițe ale noastre, o femeie superbă, pentru care frumusețea a fost un atu. Asta în condițiile în care a fost dublată și de un talent fabulos, pentru că, spune ea, este foarte important să ai mansarda mobilată. Ați ghicit, este vorba despre Cezara Dafinescu, din a cărei viață s-ar putea face oricând un film de succes. Reputata actriță ne-a permis să îi invadăm intimitatea și ne-a vorbit deschis atât despre cariera în teatru și film, ce însumează peste o sută de roluri memorabile, cât și despre cele două mari iubiri ale sale. Iată de ce a renunțat Cezara Dafinescu la atletism și cum a devenit actriță!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Vă mulțumim că ne-ați făcut onoarea acestui interviu pe care îl așteptam de mult! Sunteți la fel de frumoasă. Văd că, în cazul dvs., vârsta chiar e un număr, arătați foarte bine. Cum vă găsim, cum ați început anul 2024?
Am început anul, ca fiecare dintre noi, cu visuri și speranțe… planuri… multe planuri.
De ce a renunțat Cezara Dafinescu la atletism și cum a devenit actriță
La 75 de ani, sunteți încă pe scenă și aveți un tonus de invidiat. Care este secretul acestei energii incredibile?
„Tonusul de invidiat cred că e dat în primul rând de gena primită! Frumusețea vine din interior, din felul în care gândim… Îmi păstrez frumusețea încercând să gândesc frumos. O femeie rea, care gândește negativ, oricât de armonioasă ar fi, devine urâtă. E de ajuns să te gândești la întreaga frumusețe care te înconjoară ca să fii fericită… Lumina te va înconjura și vei deveni… frumoasă.
Buddha spunea: „Noi suntem ceea ce gândim. Tot ceea ce suntem se naște din gândurile noastre. Prin aceste gânduri, noi ne creăm realitatea.
Chiar și generațiile actuale știu că Cezara Dafinescu a fost (și este încă) una dintre cele mai frumoase actrițe ale României, dar puțini știu povestea vieții dvs., așa că mi-ar plăcea să începem cu începutul… V-ați născut în Sibiu, într-o familie de intelectuali – tatăl dvs. fiind general de armată, iar mama, medic. Care este istoria numelui superb pe care îl purtați?
Părinții mei erau niște tineri foarte frumoși. Au trăit o minunată poveste de iubire, în urma căreia am apărut pe lume. Când a venit sorocul să nască, mama l-a întrebat pe tata ce nume să poarte copilul… Cum toți credeau că voi fi băiat, au ales Dănuț, nume la modă pe atunci. Dar, cum au avut „o surpriză… în grabă au ales Cezara (cum o chema pe mama), după nuvela lui Eminescu… După cum vezi, am fost oarecum predestinată să iubesc poezia, arta.
Actrița a renunțat la sport, după ce a suferit o accidentare
Ați făcut liceul sportiv, dar un accident a pus capăt carierei dvs. în atletism, și atunci ați decis să dați la IATC, unde ați intrat din a doua încercare. Cum ați reușit să treceți peste voința părinților, care doreau să deveniți medic?
În ultimul an de liceu, la sugestia părinților, am început să iau meditații pentru Medicină. Învățam bine, eram campioana țării. Și, deodată, la un concurs important m-am accidentat. Planurile mele, așadar, s-au dat peste cap. Visurile mele s-au spulberat. Atunci, din disperare și la sugestia unor colegi care știau că recitam frumos versuri, am decis să dau la Teatru. A fost un cutremur în familie. Tata era foarte dezamăgit de alegerea mea. După ce a suferit câteva zile, a acceptat până la urmă, cu gândul că după câțiva ani – după cum spunea el – am să dau și la o facultate serioasă.
Mama, medic, avea un pacient actor. Și, disperată de alegerea mea, i-a cerut sfatul. Actorul a venit într-o după-amiază la noi și a avut loc un fel de audiție. Am recitat „Moartea căprioarei. Plângeam eu, plângea mama, plângea toată lumea. Dar actorul, puțin jenat, mi-a sugerat să lucrez pentru un glas mai puternic. Avea dreptate. De-a lungul carierei mele, n-am avut niciodată un glas de „trompețică. Am compensat însă prin trăire.
Ei, și cum spuneam, ascultătoare, am mers cu un prieten în Pădurea Băneasa și, pe o zi ploioasă, am urlat, până la epuizare, „Dintre sute de catarge. A doua zi, pauză. Nu mai aveam glas. Așa m-am prezentat la prima etapă a examenului, care era eliminatorie. Am căzut. Oricum, nu eram pregătită și aș fi căzut, dar, acum, măcar aveam un motiv și orgoliul meu nu a suferit prea tare. Vă dați seama că, „Leoaică fiind, anul următor nu m-aș mai fi prezentat. Dar așa, am trecut peste incidentul respectiv și, în anul următor, am avut șansa să îl cunosc pe minunatul actor, cel mai bun profesor, Petrică Gheorghiu și porțile facultății să mi se deschidă.
Cât de mândri au fost, ulterior, părinții dvs. de alegerea pe care ați făcut-o?
În spatele tuturor lucrurilor care par negative se ascunde ceva bun. Accidentul din atletism a venit la momentul potrivit, ca să mă îndemne pe drumul destinului meu. La fel s-a întâmplat și cu faptul că am căzut, în primul an, la Teatru. În al doilea an am intrat și am fost repartizată la clasa unui profesor
excepțional, Moni Ghelerter. Întotdeauna am crezut că mottoul care mă îndeamnă în viață este „Orice rău e spre bine. Și în ideea că în viață nimic nu este întâmplător sau accidental, lucrurile mici și cele mari au cauze. Eu aveam altă menire. Totul în viață vine pe neașteptate și sunt sigură că așa se întâmplă până la sfârșitul ei.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE FEBRUARIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!
Sursă foto: Facebook, FLORIN GHIOCA, ARHIVA PERSONALĂ