E actor, producător de film, scriitor, filantrop, dar, înainte de toate, un soț și un tată dedicat. Da, da, Codin Maticiuc s-a însurat la finele anului, în caz că nu erați la curent, ocazie perfectă pentru a ne vorbi despre viața de Familie, dar și despre trecutul lui tumultuos de băiat de bani gata, care și-a creat o imagine de cuceritor… Cel mai important însă este prezentul, cel în care Codin a scos și partea a doua din „Miami Bici, face furori în serialul „Clanul (PRO TV) și, nu în ultimul rând, prin intermediul proiectului inițiat de el, Spitale publice din bani privați, a reușit să readucă în sufletele tuturor speranța că împreună putem să redăm viața. Iată de ce s-a căsătorit Codin Maticiuc, de fapt, cu soția lui, Ana Pandeli, și de ce nu-i plac nunțile!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Au fost ani buni în care sintagma Crai de Dorobanți s-a lipit ca un super-glue de numele tău. Cum să zic? Te „recomanda lista femeilor frumoase și celebre pe care părea că le cucerești pe bandă rulantă.
Asta cu Craiul de Dorobanți e o etichetă pe care n-am înțeles-o niciodată…
De ce s-a căsătorit Codin Maticiuc, de fapt, cu soția lui, Ana Pandeli, și de ce nu-i plac nunțile
O schimbare notabilă în ceea ce te privește s-a produs când ai cunoscut-o pe Ana, partenera ta de viață. Cu 6 ani în urmă, spuneai că nu-ți place ideea de însurătoare, dar că-ți dorești un copil. Azi ai două fiice adorabile și iată că, recent, tu și Ana v-ați căsătorit civil! De unde această schimbare? Cum a fost cererea în căsătorie? Cu inel și totul ca la carte? Sau a fost ceva neconvențional?
Nu, a fost ceva din niște motive practice, administrative, să nu mai mergem cu tot felul de declarații pe la granițe când ne întrebau: „Dar pe copil de ce-l cheamă așa, pe tine așa, pe ălălaltu…. Și-atunci am zis: „Bă, hai să fim cât mai mulți Maticiuci și să ne fie mai ușor!. Dacă-mi plăcea procesu, făceam procesu cu nuntă, cum se face, nu mă duceam la un birou administrativ
Totuși, ai zis că, dacă ea-și dorește, o să faci și nuntă în biserică…
Asta am zis-o mereu. Am zis-o și înainte de această mișcare administrativă pe care am făcut-o. Am zis: „Bă, dacă ea-și va dori vreodată, fac nuntă de care vrea ea. De-aia de urăsc eu cel mai mult. Cum urăsc eu cel mai mult, așa fac.
„Nu știu, nu sunt eu acolo, nu mă văd’
De ce urăști nunțile?
Pentru că mie îmi plac foarte mult petrecerile și știu să organizez… Aia nu e una OK. Nu-mi place să mă-mbrac așa, pentru că trebuie să te îmbraci într-un fel, nu poți s-o faci chiar neapărat în blugi. Eu la ziua mea, anul ăsta, am chemat 1.200 de persoane, câți ar trebui să chem la nuntă? Că nu mi-am chemat toate rudele și rudele la rude și la rude… Câți ar trebui să chem? 2.000? 3.000? Stres, alea, mâncare…
La ziua mea, la 1.200 de persoane, a fost băutură și am adus două food-truck-uri, unul cu burgeri, unul cu pizza. Lumea a fost mulțumită, chemată de la 10. Când îi chemi de la 6… Pe banii tăi faci ceva care îți atrage numai probleme, iar tu nu te distrezi, ești într-un stres… Zici că produc un film, îmi cad doi dinți, mi se albește părul… Pentru ce? Nu înțeleg, realmente. Vrei o petrecere, facem o petrecere, dar de ce trebuie să fie o petrecere la care să ne simțim noi nasol? Îmbrăcați așa cum nu mă-mbrac eu, care-s tot timpul în blugi și tricou… Nu știu, nu sunt eu acolo, nu mă văd.
„Am avut niște supărări la muncă în ultimul timp’
Care sunt cele mai mari temeri ale tale și care sunt lucrurile care te fac fericit în momentul de față? Ce-ți dorești cel mai mult pentru 2024?
Pentru că am ajuns la vârsta aia, la care ne urăm, pe bune: „Sănătate, că-i mai bună decât toate! – vorbele alea bătrânești pe care nu le credeai în copilărie – sănătatea este și temerea, și dorința mea cea mai mare. Sănătate pentru toți cei pe care îi cunosc eu, pentru prieteni, nu mai zic eu și familia mea, iar restul îmi fac eu singur.
Dacă-mi dă Dumnezeu asta, eu fac totul singur. Am avut niște supărări la muncă în ultimul timp, dar de câte ori îmi amintesc că suntem sănătoși mă resetez, fiindcă asta e tot ce contează. Eu sunt fericit zi de zi, cu reușite și eșecuri deopotrivă, doar pentru că suntem sănătoși eu și familia mea.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE IANUARIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!
Sursă foto: Instagram, PRO TV