Invitat în podcastul lui Damian Drăghici, Mihai Bendeac a vorbit, printre altele, despre relația sa cu divinitatea. Nu se identifică cu religia creștină și nu urmează dogmele tradiționale, însă și-a descoperit propria cale spirituală. Este un subiect asupra căruia a reflectat mult și crede că orice om poate schimba în bine, chiar și prin cele mai mici gesturi, viața aproapelui său.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
După demisia de la iUmor, Mihai Bendeac a dispărut din atenția publică și s-a dedicat proiectelor personală. Fiindcă urmează să lanseze primul film, actorul a făcut un tur al podcasturilor, vorbind nu doar despre proiectul său de suflet, ci și despre alte subiecte care îl pasionează. Spiritualitatea a fost una dintre temele abordate, prilej cu care a împărtășit părerile și opiniile sale.
De ce s-a îndepărtat Mihai Bendeac de religie
Cunoscutul actor și-a descoperit propria cale spirituală, moment în care s-a distanțat, cu dezgust, de religie. Mai spune că face constant un exercițiu mental în care încearcă să înțeleagă cum percep oamenii divinitatea și se străduiește să se comporte astfel.
„Nu sunt creștin ortodox, nu cred în Dumnezeul ortodox, nu merg la biserică, dar sunt foarte credincios. Sunt extrem de spiritual, mult prea spiritual. Pe măsură ce am devenit din ce în ce mai spiritual, cu atât mai mult dezgust m-am îndepărtat de religie. Încerc, în cele mai multe momente, să mă gândesc la ce ar visa oamenii să însemne divinitatea, oricare ar fi ea, și să fac acest exercițiu să mă pot comporta așa cum persoana respectivă și-ar imagina că este divinitatea', a declarat Mihai Bendeac în podcastul lui Damian Drăghici.
„Tu poți să schimbi viețile celor cu care interacționezi'
Mihai Bendeac crede că orice om poate schimba în bine, chiar și prin cele mai mici gesturi, viața aproapelui său.
„Tu poți să schimbi viețile celor cu care interacționezi chiar și pentru o singură secundă. Dacă nu reușești să-l faci pe un om care, poate, a avut o zi mizerabilă, să simtă ceva, să-i zâmbești, să-i schimbi un pic starea, asta este o chestie care ține de divinitate. În momentul ăla, divinitatea lucrează prin tine sau, mai degrabă, tu lași ca divinitatea să lucreze prin tine', a adăugat acesta.
Mihai Bendeac revine în televiziune
În 2022, Mihai Bendeac a demisionat de la iUmor, după 13 sezoane în care a ocupat scaunul de jurat. În spațiul public au circulat multe ipoteze privind plecarea sa bruscă, inclusiv aceea că ar fi intrat în conflict cu echipa de producție. Actorul a fost dat în judecată de Antena Group, procesul civil având ca obiect drepturile de autor și drepturile conexe. Se pare că acesta pregătește o revenire mult așteptată pe micul ecran.
„Am scris două formate și îm mod cert unul dintre ele o să se întâmple la anul. Se întâmplă, în primul rând, pentru că țin foarte mult, e o idee foarte mișto. Am povestit-o…dacă am un proiect de acest gen încerc să îl expun unor oameni care nu se uită la TV’, a declarat acesta în podcastul lui Gojira.
Sursa foto: Facebook