Silviu Biriș este o prezență destul de discretă. Așadar, ne-am bucurat tare mult că am stat de vorbă cu el în paginile revistei VIVA! de Iulie. Astfel am aflat de la el ultimele noutăți din viața lui, atât personală, cât și profesională. Deși nu și-a spălat niciodată rufele în public, îndrăgitul artist a acceptat să ne vorbească despre divorțul de mama copiilor săi, dar și despre reacția pe care a avut-o familia lui când s-a înscris la Teologie. Iată care e motivul real pentru care a luat această decizie!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Ce mai faci Silviu, care mai e viața ta?
Mă împart între casă, teatru, repetiții, filmări, activitate socială foarte puternică și mă bucur că pot să fac lucrul acesta, că sunt sănătos, în primul rând. Și închei un ciclu important. Închei și masterul, doi ani de master tot în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă. Este un master despre spiritualitate și viață
sănătoasă. A fost coordonat de arhidiacon Mihalache, în colaborare și cu Facultatea de Medicină „Carol Davila.Deci, Teologia e mână în mână cu știința, ceea ce este extraordinar.
Am avut și cursuri de Psihologie, am avut și cursuri de spiritualitate, bineînțeles, dar am avut și profesori, cum este eminentul chirurg Irinel Popescu sau Octavian Buda, care este unul din cei mai mari psihiatri de la noi din țară, cu care eu îmi voi face și lucrarea de disertație, de master. Au fost 6 ani plini, bucuroși.
De ce s-a înscris Silviu Biriș la Teologie: „A venit pe baza durerii pe care am simțit-o în urma divorțului de mama copiilor
Ai spus că Teologia se îmbină perfect cu Medicina… Dar cu actoria cum e?
Teologia se împacă bine cu orice, pentru că, așa cum am mai spus, din 'prispa' bisericii au pornit și celelalte arte, chiar dacă teatrul este, poate, mai vechi decât creștinismul. Totuși, el a apărut ca un mister, tot într-o zonă de spiritualitate pe care omul o căuta, de a interacționa cu divinitatea, teatrul este sacru, un act sacru, chiar dacă este laic. El are semnul lui, pe partea aceasta de teologie, așa cum am făcut și lucrarea de licență – 'În veșnicia naturii umane prin teatru, mijloace pentru viziunea bisericii'. Am arătat că teatrul a fost și creștin, jucat cu succes în orice epocă. Pentru că este un mijloc de expresie a voinței omului de a se apropia de divinitate și de semenii săi, de a împărtăși cu ei.
Ce te-a determinat să te înscrii la Teologie?
O călătorie spirituală. A fost dorința mea de a suprapune și mai bine ceea ce practic am în biserică cu înțelegerea. Înțeleg semnele teologice, am vrut să înțeleg tradiția Bisericii Ortodoxe, să înțeleg creștinismul de la izvoare până în prezent, cum a trecut prin toate perioadele de transformare a separării de biserică. Au fost tot felul de scindări. M-a interesat și teologia apuseană, catolică, a fraților noștri. Le-am făcut pe toate, am avut și cursuri de istoria religiilor, practic am învățat orice linie, și de bază, și chiar aprofundată despre budism, islamism, creștinism…
„Am făcut tot ce se poate omenește ca să refac familia și să o întorc din drum'
Cum ai ajuns să studiezi Teologie?
La Teologie am ajuns din dorința de a mă apropia mai mult de Dumnezeu și de a înțelege cum e rânduiala în biserică, cum e tradiția, care e rolul bisericii în viața omului. Și copiii, la început, au fost mirați. După aceea s-au obișnuit. Și fiul meu era student, și eu eram student. Și aveam o înțelegere deosebită asupra a ceea ce se întâmpla, iar el de fiecare dată găsea un ajutor la mine. Îi dădeam sfaturi cum să facă o lucrare de seminar, cum să pagineze, cum să facă o bibliografie… Acum e la licență, îl ajut, îi dau materiale.
Fiica mea era mult mai mică. Un pic s-au intrigat așa, când dintr-odată am zis: „Toată lumea postește!. Și ei: „Cum adică? Să nu mai mănânc ce vreau?. NU am ținut mult, fiind copiii i-am menajat, dar au primit și această educație. Țin legătura cu duhovnicul lor, cu biserica. Au și o altă vârstă, nu postesc ei de dimineața până seara, dar știu să își facă o cruce și să zică „Tatăl nostru. Cam asta a fost cu ei.
Iar maică-mea a fost foarte drăguță. Când i-am zis, mi-a închis telefonul în nas. Zice: „Mamă, iartă-mă! Nu știu ce a fost în mintea mea. M-am bulversat. Și zic: „Mamă, dacă ziceam că sunt beat într-o cârciumă cu 10 femei, ce ai fi zis?. Pentru că toată lumea, când am intrat în biserică, a zis: „Aoleu, dar ce ai pățit? Ești bolnav? Cu cine te-ai certat?. Oamenii cam așa văd lucrurile. Și le mai zic să se împărtășească, iar ei îmi spun: „Dar, ce, sunt pe moarte?. Ei nu au înțeles rolul bisericii. Ei nu au înțeles că împărtășania înseamnă viață, că Hristos e Dumnezeu. Și ei se duc la biserică când sunt morți… Prima oară la botez și ultima oară când mor. E păcat!
Și, dacă la început au fost așa reținuți, acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, cam toată lumea din familie merge la biserică. Prin puterea exemplului, dar uneori am fost și satrap. Cu tata ce să mai zic? Ca la copii. Nu a mers altfel. După aceea, când a simțit că îi bate sfârșitul în ceafă, a început să meargă. Dar noi, nu și nu.
Ca o paranteză îți spun că totul a venit pe baza acestei dureri pe care am simțit-o în urma divorțului de mama copiilor și am făcut tot ce se poate omenește ca să refac familia și să o întorc din drum. Dar nu a fost să fie. Și nici ea nu și-a mai dorit. Despre asta e vorba. Acum suntem două persoane care au
alte familii făcute, mă rog, ea mai cu seamă, și avem doi copii de care suntem foarte mândri și pe care încercăm să îi creștem frumos. Ea nu prea vorbește cu mine, dar e alegerea ei.
Cum a trecut Silviu Biriș peste divorțul de mama copiilor săi
Cum ai depășit această perioadă dificilă?
Păi ți-am zis, cu ajutorul lui Dumnezeu.
La un moment dat, s-a zvonit că renunți la actorie pentru teologie.
Ca în orice zvon e și un pic de adevăr. În momentul în care am văzut câtă bucurie îți aduc rugăciunea și slujbele, am avut gândul acesta, în care mă simțeam așa un pic redundant. Dar mi-am adus aminte de ceea ce spunea Ion Cojar: „Ai grijă că teatrul se răzbună!. Și, într-adevăr. Eu am un singur defect, sunt foarte insistent. Și ea se manifestă și ca modalitate de disciplină și de perseverență. Am descoperit că tot ce s-a întâmplat în timpul vieții mele, mai ales de când am intrat la Teologie, se poate regăsi și în profesie. Am înțeles că meseria aceasta se face cu smerenie. Aveam chestia asta: „Mie mi se cuvine, am dreptate. Și nu e așa. Dreptatea e la Dumnezeu. Și un regizor e cel care decide. Iar acum am înțeles și sper să fi și aplicat în profesie.
Sursă foto: Facebook, Arhivă Personală